CJI anunță că are pregătit terenul și fondurile necesare lansării primei părți a proiectului MSP

”We are inventing the future! OUR BET ON SCIENCE!” a fost un eveniment de excepție, organizat de Consiliul Județean Ilfov (CJI), săptămâna trecută, la Palatul Regal, în cadrul căruia mediul academic și de cercetare, mediul de afaceri, autoritățile publice și societatea civilă s-au aflat față în față dezbătând „proiectul de reconstrucție a economiei României pentru mileniul III – Măgurele Science Park”, ca o soluție la provocările cu care se confruntă România și Europa.

Articol apărut în nr. 407 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

Invitatul de onoare al conferinței a fost președintele Klaus Iohannis, iar deschiderea conferinței i-a aparținut lui Marian Petrache, pre­ședintele CJI, inițiator al proiectului Măgurele Science Park (MSP). Acesta a subliniat beneficiile importante aduse dezvoltării regiunii București-Ilfov, dar și României de parcul tehnologic. Petrache a explicat că prima parte a proiectului MSP constă în realizarea infrastructurii parcului, construirea centrului de inovare, a primei clădiri de birouri destinate închirierii, a muzeului viitorului și a spațiilor conexe. ”Începând de astăzi suntem pregătiți să lansăm proiectarea și execuția. (…) Construirea parcului științific este o oportunitate pe care România trebuie să o fructifice, de aceea CJI a fost inițiatorul înființării asociației Măgurele Science Park. Ne-am mobilizat, am depășit problemele, iar acum avem datele finale ale primei etape de dezvoltare a parcului științific – terenul pe care vom construi și fondurile cu care vom începe această investiție. Avem un teren de 16 ha, la Măgurele, în apropiere de ELI-NP. Vom folosi 5 ha pentru prima fază a proiectului, dispunem de 17,5 milioane de euro din rezervele CJI pentru demararea lucrărilor. Prin POR am primit deja aprobarea pentru o finanțare de două milioane de euro, cu posibilitatea dublării acestei sume. Vom accesa fonduri nerambursabile și rambursabile pentru dezvoltarea proiectului. Purtăm deja discuții cu toate instituțiile specializate. Am prezentat proiectul Comisiei Europene, avem sprijinul Băncii Mondiale și al Băncii Europene de Investiții – care sunt dispuse să ne acorde asistență tehnică. Luăm în calcul inclusiv parteneriatul public-privat. (…) Noi, Consiliul Județean Ilfov alături partenerii noștri în proiectul Măgurele Science Park, ne deschidem astăzi în fața dumneavoastră și vă așteptăm să vă alăturați nouă, pentru a ne inventa viitorul și a câștiga pariul cu știința!”, a declarat Marian Petrache.

”Parcul științific de la Măgurele este primul de asemenea însemnătate din țara noastră și marchează un pas foarte important spre creșterea conectivității dintre mediul academic și cel privat, pentru fructificarea rezultatelor cercetării în activități economice cu valoare adăugată. Și marchează un pas foarte important spre creșterea conectivității dintre mediul academic și cel privat, pentru fructificarea rezultatelor cercetării în activități economice cu valoare adăugată. Iată cum o inițiativă de succes, precum Infrastructura Luminii Extreme – Fizică Nucleară, poate deveni punctul de pornire al unui demers integrat de dezvoltare regională. În acest context, este esențială finalizarea infrastructurii de cercetare și contez pe sprijinul tuturor celor care au un rol în acest sens. Măgurele este, din multe puncte de vedere, unul dintre principalele centre ale cercetării românești și a fost de multă vreme. Cu cinci institute naționale de cercetare-dezvoltare, o facultate și două companii de inginerie, orașul este deja bine cunoscut în domeniul fizicii. Potențialul de dezvoltare a zonei rămâne, însă, în continuare unul foarte ridicat. Felicit implicarea autorităților județene și locale, în colaborare cu asociațiile internaționale de profil, pentru promovarea conceptului de parc științific și alocarea concretă de resurse în acest sens”, a spus președintele României. Acesta s-a referit, însă, și la proiectele de infrastructură din zonă, subliniind că, prin ”asigurarea unui acces rapid către Parcul Științific Măgurele se poate crește popularitatea zonei pentru investitori, pentru cercetători, dar, sigur, și pentru angajați. Din păcate, binecunoscutele și experimentatele blocaje din traficul rutier sau lipsa unui sistem de transport feroviar suburban sunt câteva dintre elementele care reduc atractivitatea zonei metropolitane București-Ilfov, și aici este nevoie de acțiune”.

Moment istoric: ziua de naștere a MSP

Academicianul Ion Aurel Pop a catalogat momentul drept unul istoric, ”o manifestare a unei culmi a cunoașterii”. ”În numele Academiei îl felicit pe acad. Nicolae Zamfir. Dar și pe președintele CJI, Marian Petrache, care a înțeles ce înseamnă aceste noi comandamente ale științei și pe toți cei care sunt implicați în această realizare excepțională”, a spus președintele Academiei Române.

Iar în completarea celor de mai sus, academicianul Nicolae Zamfir, directorul general al Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei”, a vorbit despre anul 2009, când școala românească de fizică și-a dovedit maturitatea prin faptul că a candidat să găzduiască un centru de cercetare științifică, în ideea de a așeza România pe harta mondială a institutelor de cercetare. ”România trebuie să fie un partener egal în schimbul mondial de valori. Apoi este vorba despre contribuția la educația științifică, baza formării moderne a unui cetățean. Și a treia direcție este aceea a schimbării paradigmei cerute de societatea modernă între cercetare și industrie, o paradigmă a aplicațiilor care se pot transmite societății și să contribuim astfel la dezvoltarea economică a țării. Firme de prestigiu au arătat că trebuie folosit prilejul de dezvoltare economico-socială. Toate aceste idei au dus la MSP și astăzi este ziua de naștere a acestui proiect”, a concluzionat Zamfir.

Un proiect care va marca România

La finalul primei părți a conferinței, prof. dr. ing. Adrian Curaj, directorul general al UEFISCDI și fost ministru al Educației, s-a declarat emoționat, explicând că, ”nu toți au șansa să fie aproape de un asemenea proiect (n.r. – MSP)”. ”Doamnelor și domnilor, s-au aprins luminile în Laser Valley! Prima este lumină de far, este cea de la ELI-NP. A doua lumină, care a fost aprinsă astăzi, este cea de la Măgurele Science Park. MSP creează legături, completează sinergic lucrurile, dezvoltă comunitatea! Am încredere că farul științei împreună cu farul inovării și al antreprenoriatului vor da lumină și inspirație, împreună, acestui proiect care sunt convins că va marca pe perioadă lungă România și care ne va determina să spunem că PUTEM!”