România înregistrează 300 de focare active de pestă porcină africană (PPA) în 29 de judeţe, cu 11 mai puţine faţă de săptămână precedentă, conform datelor publicate de ANSVSA.
Din totalul focarelor active, șapte erau în exploataţii comerciale și unul în exploataţii comerciale de tip A. Un număr total de 140.163 de porcine erau afectate în focarele active.
De asemenea, în intervalul 14 mai – 20 mai s-au înregistrat 12 focare noi de PPA, câte două în judeţele Buzău și Vâlcea și câte unul în judeţele Bihor, Iași, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș și Vaslui. Alte 22 de focare au fost stinse în perioada menţionată, cele mai multe în judeţele Mureș (6) și Olt (4).
Din analiza focarelor active (300) rezultă că în unele judeţe (Gorj, Sibiu, Alba, Ilfov, Mehedinţi, Bihor, Giurgiu) există un număr de 91 focare de PPA confirmate în anul 2020 care nu s-au stins până la această dată. Motivul pentru care nu au putut fi stinse se datorează apariţiei de focare noi în aceleași zone, aspect care confirmă faptul că măsurile stabilite în zonele de protecţie și supraveghere nu au fost respectate în totalitate.
Articol aparut in editia print a Jurnalul de Ilfov, nr.550