Ziua de 24 decembrie a fost una cu totul deosebită pentru localnicii din satul Dimieni, al comunei Tunari, care își iubesc așezarea mai mult decât orice și privesc cu evlavie către strămoșii lor care le-au croit un drum frumos. Cel mai nou monument arhitectural din sat, troița de marmură, mărturie a spiritualității locului, a îmbrăcat haina sfințirii, în Ajunul Crăciunului.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr.581, ediția print

 

Cu inimile deschise către preoții, dascălii, cadrele medicale, ctitorii și toți oamenii cu suflet mare care au făcut cinste satului Dimieni, ajutând la nașterea și dezvoltarea acestuia, dar care, acum își mai pot privi urmașii doar din Ceruri, fiii duhovnicești ai Parohiei Dimieni au trăit un nou moment istoric, în ziua dinaintea Crăciunului. Printr-o slujbă de înaltă furmusețe duhovnicească, troița de marmură, nou ridicată în inima satului, a îmbrăcat haina sfințirii. Slujba de sfințire a fost săvârșită de către părintele paroh Vasile-Cristian Bolea, cu aceeași dragoste și dăruire cu ­care-și întâmpină credincioșii la toate slujbele pe care le oficiază. In ciuda frigului tăios de afară, la rânduielile bisericești de vineri, 24 decembrie, au luat parte numeroși credincioși ai locului, însetați de istorie și credință în Dumnezeu.

Încă un semn al păstrării identității creștine a localității 

Noul monument arhitectural încununează eforturile comunității, iar ziua sfințirii nu a fost aleasă întâmplător. „Cu eforturi din partea consilierilor bisericii, ale localnicilor satului, și ale autorităților locale, s-a ridicat o troiță din marmură în centrul satului Dimieni. Troița a fost proiectată de mine, preotul paroh Vasile-Cristian Bolea, în colaborare cu familia Eremia Tudor și Elena si a fost ridicată de firma DA MARM SRL, prin domnii Dragoș și Vasile, cu cheltuiala majorității localnicilor. Aceasta a fost scrisă, cu dalta și ciocanul, de familia George și Reta Pușcoi. Troița are două hramuri: Răstignirea Domnului, prăznuită în Vinerea Mare, și Nașterea Domnului, prăznuită pe 25 decembrie, arătând că satul Dimieni a fost răstignit prin demolarea din anii 1987-1988, dar apoi a renăscut dupa Revoluția din Decembrie 1989. Această troiță omagiază și îi pomenește pe preoții slujitori ai bisericii noastre de dinainte și de după Revoluție, care au fost și fii ai satului, adică născuți în acest sat: Părintele Mihai și Părintele Traian, precum și pe Epitropul Dumitru, care a fost și cetățean de onoare al satului. De asemenea, troița este ridicată și spre pomenirea tuturor celor adormiți: preoți, enoriași, ctitori și binefăcători ai sfintei biserici din satul nostru, Dimieni, ca să-i ierte Dumnezeu. To­todată este ridicată și pentru noi toți care ne vom ruga la această troiță, pentru sănătatea noastră, dar și pentru ca să-I mulțumim lui Dumnezeu și să-L slăvim. Am sfințit această troiță în Ajunul Crăciunului, vineri 24 decembrie 2021, între orele 12:30-13:30, ca apoi să poată credincioșii să se roage, pentru cei vii și cei răposați, la marele praznic al Nașterii Pruncului Sfânt Iisus Hristos. Îi mulțumesc domnului pimar Cristian Niculae pentru faptul că a aprobat ridicarea acestei troițe și pentru tot sprijinul acordat de-a lungul timpului”, ne-a spus părintele Vasile-Cristian Bolea, parohul Parohiei Dimieni, cel care a dat micului sat din comuna Tunari, tot mai multă solemnitate.