Primarul comunei Moara – Vlăsiei, Andrei Filip, a anunțat convocarea din nou, pe 19 martie, a Comitetului Local pentru Situații de Urgență deoarece ”există suspiciunea că unii concetățeni de-ai noștri veniți din zone ”galbene”, conform tabelului postat mai jos, nu ar fi binevoit să respecte autoizolarea,evitând probabil înscrierea în baza de date, iar cea actualizată de la DSP sosește cu mare întârziere.”
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 493, ediția print
”In aceste condiții, deși în primă fază am decis sa mergem pe bună credință si pe responsabilitatea celor repatriași (și cinste celor care au înțeles și sunt în izolare), acum ne vedem nevoiți să trecem la aplicarea strictă a legii! În consecință, s-a hotărât derularea unei anchete a Poliției Locale, cu sprijinul Poliției Naționale și a Direcției de Sănătate Publică, pentru confirmarea sau infirmarea acestor cazuri, identificarea iresponsabililor și izolarea lor forțată (cf. OMS 414/11.03/2020), probabil și a familiilor pe care le-ar fi expus din inconștiență”, semnalează edilul. El precizează că au fost mărite rezervele necesare (măști bumbac, alimente neperisabile, dezinfectant) pentru toți cei aflați în eventuală dificultate în izolare.
În anunțul primarului Andrei Filip se mai menționează:
”Am convocat și administratorii unităților de alimentație publică comunale din subordinea CL pentru a se pregăti, acolo unde este cazul, de livrare la domiciliu a mesei în sistem catering, dacă situația o va cere.
Vă mai rog să nu evitați să comunicați cu noi, prin apel sau sms la tel așa ca și până acum, fără rezerve, cu întrebari, solicitări sau informații utile !
Numai împreună putem rezolva eventuale probleme care apar”
Cetățenii întorși din zonele de risc sunt rugați să sune la Poliția Locală
”Sunt informat ca odata cu valul de repatriati, multi concetateni de-ai nostri vin acasa, in Moara Vlasiei. Ii asteptam cu drag, cu bratele deschise, pe copiii, fratii, parintii sau colegii si prietenii nostri ! Am insa rugamintea ca la sosirea in localitate sa se inregistreze la telefonul (0799) 991 133 al Politiei Locale pentru a fi luati in evidenta izolarii la domiciliu pentru 14 zile, intrucat lista trimisa de către Direcția de Sănătate Publica soseste cu întârziere la Comitetul Local de Situații de Urgenta”, potrivit primarului comunei Moara Vlăsiei, Andrei Filip.
”De asemenea, chiar daca nu au niciun simptom, ii rog sa ia toate masurile de preventie necesare pentru a se proteja la domiciliu si a-i proteja pe cei dragi (batrani, vecini, bolnavi, copii, etc) si sa respecte izolarea, respectandu-i pe cei din jur si evitand un eventual dosar penal privind infractiunea de zadarnicire a combaterii bolilor (art. 352 CP ). Orice trebuinta, orice ajutor (informare, medicamente, alimente, dezinfectanti, etc) va fi pus la dispozitia lor si a celor izolati, aflati in vreo dificultate, pe raza comunei noastre, prin apel/sms la acelasi numar de telefon al Politiei Locale. Va multumesc tuturor pentru intelegere !
Luptam si castigam !”, a scris primarul comunei Moara Vlasiei pe Pagina de Facebook.
”Să ne protejăm copiii, părinții și pe noi înșine!”
Pe raza comunei Moara Vlăsiei, nu există în acest moment vreun caz de suspiciune sau de infectare cu coronavirus, a anunțat primarul Andrei Filip.
”De aceea, Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a întrunit pe 12 martie la primărie și s-au luat măsurile care țin de buna funcționare (în condițiile date și urmând planul național de măsuri) a instituțiilor și unităților de servicii publice din localitate. Măsurile instituite la Primăria Moara Vlăsiei presupun ca parcurile de joacă să fie închise o perioadă, magazinele să urmeze un plan de măsuri privind regulile interioare de igienă, precum și numărul de clienți existenți la un moment dat în spațiu, distanța între clienți la casa de marcat. ”Totodată, împreună cu preoții noștri am convenit și regulile privind igiena în lăcașele de cult și un set de măsuri adecvate de organizare. Vă mulțumesc pentru înțelegere și să încercăm să facem tot posibilul acasă și în comunitate să ne protejăm copiii, părinții și pe noi înșine! Dumnezeu să ne ajute în perioada ce urmează!” a scris primarul pe pagina sa de Facebook.