Ordinul ministrului Agriculturii care modifică OMADR 45/2021 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi din agricultură a fost publicat în Monitorul Oficial.
Prin acest ordin au fost modificate adeverințele pe care crescătorii de animale sunt obligați să le depună la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru obținerea sprijinului cuplat zootehnic, subvenția europeană cu cel mai mare cuantum pe cap de animal.
Adeverinţa eliberată de asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic al rasei sau adeverinţa eliberată de biroul județean/oficiul pentru zootehnie județean se poate depune la APIA până în data de 1 septembrie 2021 inclusiv. Adeverința este necesară pentru obținerea sprijinului cuplat zootehnic la ovine și caprine. Cuantumul acestei subvenții APIA este de 17,90 euro/cap de animal, la nivelul anului 2020.
În ce constau modificările
Potrivit noului Ordin al ministrului Agriculturii, la formularul adeverinței APIA pentru solicitarea SCZ, sprijin cuplat zootehnic, pentru berbeci/țapi și femele ovine/caprine înscrise în registrul genealogic al rasei, Partea A a adeverinței, sunt modificate următoarele: „se vor înscrie minimum 150 și maximum 500 de animale (OF+OM) pe beneficiar” se înlocuiește cu: „se vor înscrie maximum 500 animale ( OF+OM ) pe beneficiar”, iar pentru SCZ caprine, „se vor înscrie minimum 50 de animale și maximum 500 de animale (CF+CM) pe beneficiar” se înlocuiește cu „se vor înscrie maximum 500 animale ( CF+CM ) pe beneficiar”.
La partea B a adeverinței eliberată pentru crescătorii de ovine/caprine, pentru obținerea SCZ la ovine/caprine neînscrise/neînregistrate într-un registru genealogic, din formular este eliminată limita minimă a numărului de animale pentru care se poate obține această plată. Astfel, pe adeverință trebuie să fie scris: „se vor înscrie maximum 500 animale (OF) pe beneficiar”, iar la caprine, „se vor înscrie maximum 500 animale (CF) pe beneficiar”. Deci, din notele de subsol, la formularul adeverinței, a fost eliminat numărul minim de ovine/caprine pentru care se poate obține sprijin cuplat și este precizat doar numărul maxim.
LPIS urmează să fie actualizat
Guvernul României a aprobat OUG privind executarea serviciilor de aerofotogrammetrie şi de realizare a ortofotoplanurilor pe teritoriul României şi executarea serviciilor de digitizare şi actualizare a Sistemului de Identificare a Parcelelor Agricole pentru MADR (LPIS), în perioada 2021-2030.
În lipsa actualizării, România riscă să fie penalizată cu 10% din banii pentru subvențiile APIA ale fermierilor, mai exact, cu suma de 2.000.000.000 de euro.
Potrivit ordonanței de urgență, activitatea de digitizare și actualizare a LPIS, pentru MADR, reprezintă activitate de interes național.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov,nr. 556