Muzeul de la Piscu găzduiește acum una dintre puținele expoziții de fotografie. Cea semnată de celebrul Barry Lewies, un englez care a petrecut un timp scurt în România, înainte de Revoluţia din ‘89 și imediat după Revoluţie, dar a rămas cu mult drag de țara noastră. Devenind pasionat de valorile noastre străbune și de salvarea acestora, artistul a pus la dispoziţia muzeului de la Piscu orice beneficiu care ar rezulta din expoziţia sa.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 537, ediția print
Atent, decis, sensibil la atmosferă, Barry Lewies a adunat în lucrările sale pagini de istorie nescrisă din perioada comunistă. Imaginile sale inegalabil de frumoase, expuse la Muzeul de la Piscu, îți bucură privirea și-ți alimentează sufletul, purtându-te în trecut cu imaginația și simțirea. Expoziţia a ajuns în România la 30 de ani după ce fotograful a avut descinderi în ateliere de artiști din București și din ţară. Aceste fotografii au fost scoase practic din arhiva lui, pornind de la o fotografie a sculptorului Vasile Gorduz care a fost identificată în timpul fondării asociației care-i poartă numele.
“El lucra pe atunci la un jurnal britanic și venise să documenteze procesul acela de demolare a satelor. Venise să vadă și să povestească lumii cum în România țăranii sunt mutați în blocuri. S-a atașat mult de țară și a revenit imediat după Revoluție cu gândul de a aduce, totuși, un material în care să vorbească despre ce e bun în România, despre forța spirituală pe care a avut-o mediul cultural și artistic prin care s-a rezistat în perioada comunistă. A avut un periplu prin atelierele artiștilor. A întâlnit universuri foarte diverse și fascinante pe care el le-a surprins în această serie de autoportrete ghidate. Artiștii erau invitați să-și construiască singuri cadrul și să propună, practic, fotografului un portret. Practic, a făcut niște lucrări colective împreună cu alți artiști. Sunt fotografii inedite și mi se pare extraordinar să putem privi, după 30 de ani, fotografii cu acești artiști. Unii dintre ei mai sunt în viață, alții nu. Dar oricum ar fi, sunt oameni foarte prețioși”, a spus Adriana Scripcariu, istoric de artă și, totodată, coordonator proiecte Școala de la Piscu.
Omagiu adus artiștilor
„Prof. Vasile Gorduz are încă o amprentă puternică asupra mea. Eu am făcut o asociație cu numele său, anul trecut, și întâmplător am descoperit această fotografie pe care nu o mai văzusem în România. M-a intrigat foarte tare faptul că era o imagine nouă a profesorului meu, felul în care el se așezase în poză era altfel decât îmi imaginam eu. Am căutat autorul. L-am descoperit și am început o corespondență cu el. Anul trecut, în ianuarie-februarie, mergând în Marea Britanie să facem o cercetare despre ceramica locală, am stabilit o întâlnire și cu Barry Lewies. După această întâlnire rămăsese ca atunci când deschidem muzeul să facem o expoziție cu toată seria de artiști. Este un fel de omagiu, un elogiu adus artiștilor pe care i-am cunoscut și au avut o amprentă puternică culturală. Este o expoziție în premieră în România”, a spus artistul Virgil Scripcariu. Vă invităm, așadar, dragi cititori, să descoperiți în cele ce urmează, expoziția fotografului englez Barry Lewies, care a surprins în imagini spectaculoase, mostre de istorie a românilor.