Elevii din mediul rural care învață în școli fără calculatoare ar putea să fie transportați de două ori pe lună la unități de învățământ din cele mai apropiate localități care îndeplinesc condițiile necesare pentru a desfășura orele de Tehnologia Informației și a Comunicațiilor (TIC), a declarat ministrul Educației, Pavel Năstase.
”Ne-am gândit ca aceste ore să se țină la județ sau în cea mai apropiată localitate, oraș unde există o sală de calculatoare și unde, de două ori pe lună, să avem aceste activități. Adică elevii, în loc de o oră pe săptămână, să facă două ore la sfârșitul săptămânii sau chiar în cursul săptămânii, în laboratoarele respective”, a explicat ministrul.
Articol apărut în nr. 342 al Jurnalului de Ilfov