Cea mai recentă ședință ordinară a Consiliului Județean Ilfov (CJI) a avut loc în ultima zi a lunii octombrie, întâlnire în care au fost supuse votului consilierilor județeni 12 proiecte de hotărâri, plus un capitol de ”diverse”.
Pentru început, consilierii au fost invitați să voteze aprobarea acordării unui sprijin financiar pentru continuarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a trapezei și arhondaricului Mănăstirii Căldărușani, din Grădiștea, aparținând de Protoieria Ilfov Nord. Valoarea lucrărilor rămase de efectuat se ridică la 575.907,32 lei, cu TVA. Numai că, nefiind depuse toate documentele care trebuie să stea, conform legii, la baza solicitării sprijinului financiar alocat de la bugetele locale (de exemplu – cerere-tip, deviz lucrări, copie după autorizația de constuire, etc), consilierii județeni au fost de acord, de principiu, cu acordarea sprijinului financiar solicitat, urmând ca atribuirea efectivă a banilor să se facă după ce toate documentele legale sunt depuse la dosar.
Bani pentru investiții
În continuare, consilierii județeni au fost de acord cu realizarea mai multor asocieri ale CJI cu o serie de consilii locale, pentru realizarea de investiții comune în obiective de interes public. Astfel, CJI – CL Clinceni s-au asociat pentru ”modernizare străzi de interes local în comună”, lucrări care necesită 10.208.020 de lei. Contribuția CJI este de 9.187.218 lei. În asociererea CJI – CL Dascălu, fiecare parte participă cu 500.000 de lei, pentru ”asfaltare străzi în localitate”. Pentru realizarea ”branșamentului electric la stația de epurare din comuna Periș”, în asocierea CJI – CL Periș s-a aprobat participarea Consiliului cu 378.932,80 lei, din bugetul local al județului (din 421.036,44 lei, cât este valoarea totală a lucrărilor). ”Modernizare sistem rutier – str. Dumbravei, Salciei, Curcubeului, Ficusului, Lăcrămioarei, Ciocârliei, Garofiței, Băniei, Al. Ștefan Luchian, Al. Epigoniilor, Al. Codrului”, proiect în valoare de 650.000 de lei, se va realiza prin asocierea CJI – CL Bragadiru, părțile având contribuții de 585.000 de lei – CJI, de la bugetul local al județului, iar CL Bragadiru – de 65.000 de lei. Aceeași asociere finanțează ”lucrări de profilare străzi – Mugurelului, Safirului, Ghidiceni, Caporalului, Gliei parțial, Vitejiei parțial, Mărășești parțial, Diamantului parțial, Macului, Crișul repede parțial, Sabarului”, în valoare de 200.000 de lei (contribuția CJI – 180.000 de lei, iar contribuția CL Bragadiru – 20.000 de lei); ”lucrări segmente de drum incluse în proiectul ”Modernizarea infrastructurii rutiere, refacerea suprafeței carosabile și a trotuarelor aferente” pe tronsoanele întrerupte de pe str. Orhideelor și Mărăști” – în valoare de 150.000 de lei (contribuția CJI fiind de 135.000 de lei) și ”modernizare sistem rutier – str. Alunului, Toamnei, Iernii, Cireșar, Parfumului, Rubinului, Opalului, Al. Podișor” – în valoare de 405.000 de lei (contribuția CJI fiind de 364.500 de lei).
Se asociază CJI cu CL Cernica, pentru ”lucrări de refacere covor asfaltic în Cernica, pe str. Dorinței, Floare Albastră, Irisului (G. Gegolea), Lacul Tei, Luceafărului, G. Coșbuc, I.L. Caragiale, Revedere”, în valoare de 3.180.466 de lei (contribuția CJI fiind de 2 milioane de lei), iar în pentru ”construire sediu Primărie Cernica”, partea de contribuție a Consiliului Județean este de 3,5 milioane de lei (din cele 4 milioane, în total). Pentru obiectivul ”realizare trotuare pietonale pe str. București – Târgoviște și ”accese de intrare în curțile adiacente str. București – Târgoviște” în orașul Buftea”, în valoare totală de 3 milioane de lei, contribuția CJI, în asocierea cu CL Buftea este de 2,7 milioane de lei. Tot în asociere cu CL Buftea, CJI participă cu 2,2 milioane de lei (dintr-un total de 3,2 milioane de lei), pentru realizarea, în comun, a obiectivului ”reabilitare și modernizare Casa de Cultură Buftea”. ”Realizare parc pe terenul în suprafață de 29.987 mp în satul Corbeanca” este obiectivul de investiții pentru a cărei realizare s-a impus asocierea CJI – CL Corbeanca și pariticiparea fiecărei părți, în mod egal, cu 4.120.850 de lei. S-a aprobat realizarea asocierii CJI – CL Nuci, pentru cofinanțarea obiectivul ”modernizare drumuri de exploatare agricolă în comună”, proiect finanțat din fonduri nerambursabile în valoare totală de 766.564 de lei. Contribuția Consiliului Județean este de 689.907 lei. Și tot la Nuci a fost nevoie de asocierea Consiliului Local cu CJI, pentru ”modernizarea străzilor din comună”, proeict finanțat prin PNDL, în valoare totală de 318.560 de lei. Contribuția CJI este de 286.704 lei.
Trei noi aleși, pentru ATOP
Proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea HCJI 127/2016 privind desemnarea a şase consilieri judeţeni ca membri ai Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) a judeţului Ilfov a fost repus pe masa ședinței CJI, după ce 3 dintre cei 6 membri, votați la ședința din 27 septembrie 2016, au demisionat. Așadar, tot cu vot secret, locul consilierilor județeni demisionari – Ștefan Dorr, Adriana Stoica și Ana-Maria Dumitru a fost luat de Dumitru Ionel, Niță Zaharia și Cornel Ofițeru.
Apă geotermală în scop terapeutic pentru Spitalul ”Prof. dr. Agrippa Ionescu”
Cu unanimitate de voturi s-a aprobat asocierea CJI cu Spitalul Clinic de Urgență ”Prof. dr. Agrippa Ionescu”, în vederea racordării sediului din localitatea Balotești al Spitalului Clinic de Urgență ”Prof. dr. Agrippa Ionescu” la resursele de apă geotermală în scop terapeutic.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 160.000 de lei, cu TVA, iar contribuția CJI este de 144.000 de lei, care va fi asigurată în funcție de veniturile încasate la bugetul local al județului.