Noul ministru al Apărării, Mihnea Motoc, a înființat o comisie specială care în 2016 ar putea remedia conflictul dintre clubul de fotbal condus de Gigi Becali și Clubul Sportiv al Armatei Steaua, acesta intenționând să facă un parteneriat public-privat cu Gigi Becali

 În primele 23 de etape ale Ligii I, s-au înregistrat nu mai puțin de 56 de rezultate de egalitate, iar Concordia Chiajna și FC Voluntari se numără printre echipele care au cele mai multe înfrângeri (5) acasă, alături de Petrolul și Poli Timișoara.

 Anunţat ca și transferat la Steaua, de Becali, Ciprian Marica este foarte aproape să se înţeleagă cu Getafe, deoarece mutarea în lotul lui Reghecampf nu s-a materializat ca urmare a faptului că tehnicianul ar fi avut dubii în ceea ce privește starea fizică a vârfului, iar Marica a refuzat să facă testele medicale.

 Gică Popescu (foto) va pleca în cantonament alături de Viitorul, stagiul de pregătire al echipei lui Hagi fiind programat să înceapă pe 27 ianuarie, în Turcia, el însoțind echipa lui Hagi doar din postura de cumnat și prieten al „Regelui”.