@ Sub coordonarea dr. Clara Alexandrescu, o echipă de specialiști de top oferă servicii medicale de excelență pentru sănătatea pacienților @ Consultații gratuite la anumite specialități, cu trimitere de la medicul de familie
Soții Clara și Bogdan Alexandrescu, unii dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici din România și din Monaco, s-au întors la Corbeanca pentru a deschide un nou centru medical de excepție, dotat la standarde internaționale. Cu o vastă experiență și ani de muncă asiduă în domeniul medical, aceștia fac tot ce le stă în putință pentru a îmbunătăți considerabil calitatea vieții pacienților români.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov ediția print nr. 745
Clinica My Heart Age a fost inaugurată oficial duminică, 16 martie, în prezența unor personalități din comuna Corbeanca și din București, printre care și familia omului de afaceri Cristian Țânțăreanu, alături de alte persoane apropiate celor doi medici fondatori. Dr. Clara Alexandrescu, medic primar cardiolog, doctor în științe medicale și unul dintre cei mai respectați specialiști în domeniu, a dobândit o vastă experiență profesională la Centrul de Chirurgie Toracică din Monaco și în alte centre universitare de prestigiu din străinătate. Aceasta a pus bazele unui centru modern de prevenție cardiovasculară, echipat cu aparatură de ultimă generație, destinat tuturor pacienților care doresc să prevină bolile cardiovasculare grave. Un aspect deosebit al clinicii este adresabilitatea către copiii care practică sport de performanță și au nevoie de evalu-ări medicale specializate. My Heart Age include cabinete de cardiologie, neurologie, pneumologie, gastroenterologie, geriatrie și medicină internă, iar pentru a sprijini pa-cienții cu resurse financiare limitate, centrul va avea contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov.
Se oferă servicii medicale de top și pentru copiii sportivi
”Povestea acestui proiect începe încă de acum doi ani, când mi-am dorit foarte tare să fac o asociație umanitară pentru copiii sportivi care aveau nevoie și de evaluări cardiace. Am convenit cu soțul meu să facem asociația aici, la Corbeanca, într-o clădire în care să dezvoltăm și o mică structură de consultații. Așa s-a născut ideea de a avea pe lângă asociație și o serie de specialități. Începând din aprilie, vom avea și patru paturi de spitalizare de zi. Vreau să le mulțumesc oamenilor care au descoperit locația pentru prima dată. Mulțumesc familiei Țânțăreanu, domnului arhitect Dima, domnului notar Apostu, Feliciei Oprea, domnului Radu Sinișteanu, medicilor și tuturor celor care au avut încredere în noi și ne-ați fost alături și ați fost un real stâlp al acestui proiect. Ne dorim să facem prevenție, să ajutăm pacienții să evite bolile grave și complicațiile care le-ar putea pune viața în pericol. Ne adresăm, în principal, pacienților din zonă pentru care este foarte greu să ajungă la centre din București.
La cardiologie, de exemplu, se face electrocardiogramă, montăm holtere de EKG, holtere de tensiune arterială, se face test de efort EKG. În cabinetul de pneumologie se fac spiro-metrii și apnee de somn. La medicină internă, pacienții pot face ecografie abdominală și ecografie Doppler vascular și carotidian. Vor fi disponibile și ecografii doppler pentru organe abdominale. La geriatrie, se face bilanț de memorie. Fiecare cabinet de specialitate este dotat cu aparatură medicală ultramodernă care permite evaluări complexe și diagnostice precise. Eu voi oferi consultații în această clinică o singură dată pe lună când voi consulta numai copii sportivi, aduși de un anumit club. Vor veni cu bilet de trimitere ca să nu plătească. Aici, vor oferi consultații alți trei medici cardiologi: dr. Zărnescu Sidonia, dr. Voiculescu Delia și dr. Giurgiu. La neurologie va oferi consultații dr. Gherasim, la neurologie dr. Ion, la geriatrie dr. Ioanciu Ioana, iar la gastroenterologie dr. Ion. Cardiologia este deja disponibilă, iar restul specialităților vor fi și ele accesibile pacienților începând cu data de 1 aprilie. Tot de la începutul lunii viitoare, pacienții vor putea veni cu bilet de trimitere la consultații și la celelalte specialități. La început se va putea veni cu bilet de trimitere la cardiologie, medicină internă, medicină de familie și, ulterior, și la alte specialități”, a spus dr. Clara Ale-xandrescu, fondatorul clinicii. ”Este ceva ce ne-am dorit foarte mult și cred că a ieșit exact așa cum ne-am dorit. Este un vis devenit realitate, reducerea mortalității în România și educarea oamenilor pentru prevenție”, a spus dr. Bogdan Alexandrescu, co-fondator al clinicii.
”Doamna doctor mi-a salvat viața de două ori”
”O cunosc pe doamna doctor de 12 ani, de când am venit în Corbeanca și de când am început să lucrez la dumneaei, la clinica pe care o avea înainte aici. Știu că face lucruri de calitate, că pune suflet pentru pacienți și îmi face plăcere să-i fiu alături”, ne-a spus dr. Oana Sinișteanu, medic de familie. De altfel, și pacienții doamnei doctor au împărtășit cu noi bucuria înființării unui nou centru medical, la Corbeanca.
”Sunt pacientă cardiovasculară. Am probleme serioase cu inima, iar doamna doctor Clara Alexandrescu mi-a salvat viața de două ori. Îi sunt profund recunoscătoare și îi mulțumesc din suflet pentru răbdarea și dăruirea cu care m-a îngrijit. Dacă nu era dumneaei muream”, ne-a spus una dintre pacientele doamnei doctor, care a ținut să participe la festivitatea de inaugurare a clinicii și să-i mulțumească personal.
Programări și informații suplimentare…
My Heart Age este un centru medical ultramodern, ce oferă consultații și investigații complexe. Acesta se află în comuna Corbeanca, pe Str. Unirii nr. 67D, în spatele farmaciei Ana-Maria. Pentru informații și programări, pacienții pot suna la numerele de telefon 021.9673, 0722.681.359 sau 0733.384.352. Momentan, clinica funcționează de luni până vineri, timp de opt ore pe zi, urmând ca, din 1 aprilie, să fie disponibilă și sâmbăta.
