Noul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dr. Andrei Baciu, a vizitat la sfârșitul săptămânii trecute Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Buftea.
”În primul rând, spitalul deservește întreaga regiune. Sunt peste 120.000 de oameni care se pot trata aici. Este, practic, singurul spital între Târgoviște și București, iar asta ne arată foarte clar cât de importantă este munca celor de aici. Și mai important este că reprezentanții Spitalului Buftea au înțeles cât de util este pentru pacienți să își poată rezolva problemele de sănătate în ambulatoriu și să nu fie nevoie să te internezi, decât dacă starea de sănătate o impune. Mai ales că au dezvoltat servicii noi pe zona de oftalmologie, oncologie sau diabet. În total, în 2022, au fost acordate peste 361.000 de consultații în regim de ambulatoriu, în Ilfov. Ceea ce este acum important de realizat (și nu este valabil doar pentru Buftea) este ca fiecare asigurat să-și cunoască drepturile, iar noi, instituțiile de sănătate, să ne asigurăm că informația ajunge la pacienți în timp util. Acesta este modelul de sistem modern spre care țintim, un sistem care pune în centru pacientul. Nu doar că această perspectivă va ajuta în mod real oamenii, dar va contribui la dezvoltarea prevenției, în așa fel încât să putem preveni astăzi ceea ce mâine ar fi mult mai greu de tratat. Și nu doar mai greu, dar și mai costisitor! După discuția de la Ilfov (inclusiv cu medici de familie, reprezentanți ai CAS Ilfov), sunt încrezător că putem genera schimbările de care este nevoie, pentru că asta va însemna un sistem de asigurări de sănătate eficient. Pentru asta, este nevoie de un efort conjugat și mă bucur că cei de la Consiliul Județean Ilfov, împreună cu autoritățile locale, depun eforturi reale pentru promovarea sănătății în comunitate”, a declarat la finalul vizitei, oficialul.
Andrei Baciu este singurul președinte CNAS care a ales să meargă în comunități și să stea de vorbă cu pacienții și cu personalul din domeniul sănătății. Prima oprire a fost sediul Casei de Asigurări de Sănătate Ilfov, unde a discutat cu angajații, dar și cu directorul instituției. Iar la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea, președintele CNAS a vizitat ambulatoriul, a stat de vorbă cu pacienții, cu reprezentanții unității sanitare și cu primarul orașului, Gheorghe Pistol. S-a discutat atât despre investiții, cât și despre posibilitatea de a crește numărul serviciilor medicale decontate de stat.
Oficialul a trecut și pragul unui cabinet de medicină de familie. În Ilfov, sunt 166 de medici de familie care au contracte cu Casa de Sănătate. Iar ca număr de asigurați, în Ilfov, sunt puțin peste 300.000. Dr. Andrei Baciu, președinte CNAS, Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea și Florentina Rudeanu, managerul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Buftea.