⬤ Beneficiarii eligibili primesc foarte bine programul inițiat de Consiliul Județean Ilfov, iar programările au ajuns la 80 de persoane/zilnic
Programul social ”Ilfov, prin ochii tăi” a ajuns, zilele acestea, în comuna Cernica. Optimetriștii Lensa sunt de găsit, până pe 17 noiembrie, în intervalul 09.30-16.00, la sediul Primăriei Cernica, Str. Bizanțului nr. 105. Foarte importantă este mențiunea că, beneficiarii eligibili pot primi gratuit chiar și trei perechi de ochelari cu dioptrii, dacă în urma consultului se constată această necesitate.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 679, ediția print
Inițiat de Consiliul Județean Ilfov, în parteneriat cu Lensa, Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov și Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea, dar și cu primăriile care au aderat la campanie, programul ”Ilfov, prin ochii tăi” a ajuns la începutul lunii noiembrie, și în comuna Cernica. Ilfovenii care s-au prezentat în perioada 6-11.2023, la Primăria Cernica, au beneficiat de consultații optometrice gratuite și, după caz, de ochelari cu dioptrii gratuiți. Au fost 255 de persoane consultate; 421 de perechi de ochelari cu dioptrii prescrise; 172 de persoane care au avut nevoie de două perechi de ochelari (aproape și distanță) și 8 persoane fără tulburări de vedere.
Reamintim că, după încheierea primelor opt campanii ”Ilfov, prin ochii tăi” în localitățile Jilava, Vidra, Măgurele, Bragadiru, Domnești,Mogoșoaia, Buftea, Dragomirești Vale, Clinceni, 5.612 ilfoveni au beneficiat de consultații optometrice gratuite, în urma cărora au fost prescrise 9.274 de perechi de ochelari cu dioptrii. 3.821 de persoane au primit câte două perechi de ochelari (aproape și distanță), iar cinci persoane cu beneficiat de trei perechi de ochelari (distanță, aproape și distanță intermediară, indicați pentru calculator).
Unic la nivel național, proiectul presupune deplasarea unei echipe mobile formate dintr-un optometrist, un optician și aparatură de optică medicală, necesară efectuării consultațiilor, în fiecare localitate din Ilfov care semnează protocolul de cooperare cu celelalte părți implicate. Pentru a putea fi înscriși în program, solicitanții sunt obligați să facă dovada apartenenței în categoria grupurilor vulnerabile prin documente care le certifică situația de fapt. Pentru că, proiectul se adresează persoanelor vârstnice și persoanelor încadrate în categorii vulnerabile, cu vârsta de peste 18 ani, care trebuie să întrunească, cumulativ, următoarele condiții de eligibilitate:
●să aibă domiciliul sau reședința pe raza județului Ilfov;
●să se încadreze într-o categorie, astfel:
■pensionari – pensie de max. 2.500 lei (certificare cupon de pensie);
■grupuri vulnerabile – persoane cu vârsta de peste 18 ani, care pot certifica situația de fapt, astfel: dizabilități (certificat handicap); beneficiari de ajutor social/șomaj/pensie de urmaș cu venit cumulat de max. 2.500 lei; persoane cu venit cumulat per membru de familie de max. 2.500 lei; familii monoparentale cu venit de max. 2.500 lei per membru de familie; familii cu mai mult de doi copii cu venit de max. 2.500 lei per membru familie; persoane lipsite de locuințe/adăpost.
Lensa poate efectua, cu o caravană, un număr de max. 40 de consultații/zi și poate staționa, conform protocolului de colaborare, până la 20 de zile/localitate, durata de staționare a caravanei/localitate urmând a fi stabilită în funcție de numărul de beneficiari care solicită programări. În cazul în care fluxul de programări este foarte mare, Lensa poate suplimenta numărul caravanelor, iar costurile echipelor suplimentare vor fi suportate integral de către Consiliul Județean Ilfov.
Obligațiile celor două unități medicale partenere sunt de a asigura, în mod gratuit, și de a stabili consultațiile oftalmologice pacienților, ca urmare a recomandărilor Lensa, în baza biletului de trimitere emis de medicul de familie.
Prin această campanie, Consiliul Județean Ilfov își propune să crească nivelul de informare și conștientizare al populației cu privire la afecțiunile oculare și importanța efectuării la timp a examenelor optometrice pentru corecția și detectarea precoce a afecțiunilor de vedere.
Populația conștientizează nevoia unei vederi îmbunătățite
Oprița Marius Adrian, optimetrist la Lensa, ne-a declarat, la Cernica, că a fost deja suplimentată echipa inițială, cu o a doua echipă, fiind o solicitare mare de consultații și astfel putându-se asigura 80 de programări/zilnic.
”Remarcăm, în primul rând, că deși au nevoie de ochelari, multe persoane nu-și permit achiziționarea acestora. Ca afecțiuni vorbim de hipermetropie, presbiopie și foarte des, după 65 de ani, întâlnim cataracta”, ne-a precizat specialistul, care a adăugat că media numărului de rame acordate gratuit săptămânal, în cadrul programului, este de 130 de perechi (la 40 de consultații/zi).