Consilierii aleși în orașul Chitila la alegerile locale din 9 iunie 2024 au fost convocați miercuri, 23 octombrie, la ora 13.00, prin Ordinul Prefectului județului Ilfov, pentru ceremonia de constituire a Consiliului Local Chitila. Prefectul Simona Niculae a deschis evenimentul la care au participat și subprefecții Andrei Scutelnicu și Costin-Alexandru Ojog.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 728, ediția print

Din totalul de 17 consilieri stabiliți pentru Consiliul Local Chitila, au fost prezenți 15 pentru a depune jurământul. În continuare, secretarul general al orașului Chitila, Cristina Simion, a fost invitată să citească hotărârea Judecătoriei prin care mandatele doamnelor și domnilor consilieri au fost validate. Secretarul general al orașului Chitila a anunțat că prin încheierea de ședință din data de 17 octombrie 2024, în dosarul 26829/94/2024, Judecătoria Buftea ”admite în parte propunerea având ca obiect validare mandate consilieri locali aleși, formulată de petentul secretarul general al UAT Chitila. Validează mandatele consilierilor locali declarați aleși, din cadrul Consiliul Local al orașului Chitila, județul Ilfov: 1. Andrei Costel (Partidul Național Liberal), 2. Sauciuc Bogdan – Corneliu (Partidul Național Liberal), 3. Dumitru Ionuț (Partidul Național Liberal), 4. Rotaru Natalia (Partidul Național Liberal), 5. Florea Doru (Partidul Național Liberal), 6. Andrei Ion – Robert (Partidul Național Liberal), 7. Alexandru Rodică (Partidul Național Liberal), 8. Stoiciu Alexandru (Partidul Național Liberal), 9. Ghinea Dragoș – Gabriel (Partidul Național Liberal), 10. Stănică
Nicoleta (Partidul Național Liberal), 11. Matei Niculae (Partidul Social Democrat), 12. Haimana Valentin – Iulian (Partidul Social Democrat), 13. Mihăilă Dinu-Răzvan (Partidul Forța Dreptei), 14. Moale Șerban – George – Cristian (Partidul Forța Dreptei), 15. Godin Ion (Partidul Alianța Pentru Unirea Românilor), 16. Anghel Ana – Maria (Partidul Alianța Pentru Unirea Românilor). Invalidează mandatul consilierului local declarat ales, ca urmare a renunțării la mandatul de consilier local înainte de validare, pentru: 1. Oprea Emilian (Partidul Național Liberal)”. Secretarul general a precizat că ședința este condusă de consilierul local, decan de vârstă, Matei Niculae, cu ajutorul celor doi consilieri tineri, Anghel Oana-Maria și și Haimana Valentin-Iulian.
În ordine alfabetică, consilieri aleși și validați de judecătorie au depus jurământul, cu mâna pe Biblie și pe Constituția României. După ce Consiliul Local Chitila s-a constitut legal, a fost citită sentința civilă prin care a fost validat de instanță prin hotărâre definitivă mandatul de primar al domnului Emilian Oprea. Acesta a depus, la rândul său, jurământul de credință. În final, consilierilor locali și primarului reales li s-au adus la cunoștință prevederile legii cu privire la declarația de avere și de interese și privind conflictul de interese pentru aleșii locali.

Onoare, bucurie și responsabilitate

Primarul Emilian Oprea a mărturisit că simte emoții chiar și la a opta rostire a jurământului în fața Consiliului Local, adăugând că trăirile sale sunt de onoare, bucurie și responsabilitate: onoarea de a fi, timp de patru ani, liderul comunității din Chitila; bucuria
provine din încrederea semnificativă acordată de cetățeni și responsabilitatea de a duce la îndeplinire un program ambițios. Edilul a continuat că de la primul său mandat, când doar becurile de pe șoseaua națională luminau orașul, până astăzi, când pot fi văzute progresele cu ochiul liber, are sentimentul datoriei împlinite. ”Cred că împreună putem lucra foarte bine pentru a crește calitatea vieții în oraș, pentru a face investiții în toate domeniile, așa cum am făcut și până acum – în infrastructură, școli, grădinițe, sport – pentru a dezvolta sustenabil orașul”, a spus edilul adăugând că va avea grijă și de mediul economic și toate
aspectele care concură la calitatea vieții în oraș. O prioritate în acest mandat va fi relația cu cetățenii pe care primarul își propune să îi implice mai mult în actul administrativ, prin organizarea de consultări frecvente cu toate mediile care fac parte din comunitate. ”Sunt încrezător că, împreună, vom lăsa generațiilor viitoare un oraș mai bun decât cel de astăzi”, a declarat primarul Emilian Oprea.
Prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, a felicitat aleșii pentru mandatul obținut și le-a transmis urări de sănătate, împliniri în plan personal și profesional. Prefectul a subliniat importanța colaborării dintre consilieri, primari și locuitorii orașului Chitila pentru a duce la bun sfârșit proiectele începute, amintind că locul în care trăim și muncim ne influențează profund viața. ”Contează foarte mult locul unde trăim, unde muncim și munca consilierilor și a domnilor primari nu poate decât să fie apreciată de generațiile viitoare”, a conchis prefectul Simona Neculae.