Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că pachetul de legi privind Justiţia este finalizat la minister, iar săptămâna aceasta va prezenta modificările principale, urmând ca guvernul să îşi asume pachetul şi apoi să îl trimită în Parlament.
Toader a ţinut să sublinieze că programul de guvernare prevede că în luna iunie ministerul trebuie să elaboreze aceste proiecte, după ce preşedintele PSD Liviu Dragnea a acuzat în mai multe rânduri faptul că se întârzie cu acest pachet. Întrebat dacă îl va prezenta anterior liderilor coaliţiei, ministrul a afirmat că nu este nevoie, întrucât acest pachet va avea un parcurs lung în Parlament, unde există o majoritate PSD-ALDE care poate modifica proiectele.
Toader afirmase, în urmă ceva timp, că un termen realist pentru acest pachet este toamna acestui an.