Până în 2026, 56.000 de ha vor fi împădurite, prin PNRR 2
Până în 2026, 56.000 de ha vor fi împădurite, prin PNRR 2

◉ Sprijin pentru refacerea potențialului forestier afectat de secetă, incendii, dăunători

◉ Acțiuni permanente de control

◉ Repartizarea banilor

@ Până la finele lui 2023, se vor realiza lucrări de împădurire și reîmpădurire pe 25.000 ha, până pe 30 septembrie 2022 se va elabora și adopta Strategia Forestieră Națională, iar până pe 30 septembrie 2024, cel puțin 90 de pepiniere noi și renovate vor fi operaționale

Motto: ”Este de datoria noastră să asigurăm o tranziție către o Europă neutră din punct de vedere climatic, prin crearea de noi suprafețe acoperite cu păduri și refacerea habitatelor degradate”

La mijlocul lunii iulie a.c., ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, anunța, la Pepiniera Cozieni, din Ilfov, lansarea în consultare publică a ghidurilor de finanțare pentru împăduriri și reîmpăduriri, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 612, ediția print

Pag. 8, actualitate, Până în 2026, 56.000 de ha vor fi împădurite, prin PNRR
Pag. 8, actualitate, Până în 2026, 56.000 de ha vor fi împădurite, prin PNRR

Mirel Idorași, inspector șef Garda Forestieră București, ne-a oferit detalii privind cele două ghiduri de finanțare, referindu-se pentru început la măsura de investiții din PNRR – ”Investiții în noi suprafețe ocupate de păduri inclusiv în păduri urbane și reîmpăduriri”, care are un buget de 730 milioane de euro și vizează realizarea a 56.000 ha de noi păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice.
Potrivit acestuia, ”vor fi finanțate lucrări de împădurire și lucrări de îngrijire a plantațiilor și creștere a suprafeței cu vegetație forestieră în lungul căilor de comunicație, în interiorul aglomerărilor urbane (păduri urbane, inclusiv de tipul mini-pădurilor), în jurul localităților și între câmpurile cu culturi agricole, precum și alte categorii de perdele forestiere de protecție”.
Primul ghid de finan­țare pentru împăduriri este obiectul schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru Investiții în noi suprafețe ocupate de păduri”, cu o valoare totală estimată la 500 de milioane de euro. Schema vizează înființarea de trupuri de pădure, cu suprafața minimă de 0,5 ha și perdele forestiere de protecție, cu suprafața minimă de 0,1 ha.
”Beneficiarii acestei scheme pot fi deținătorii publici sau privați de teren pretabil pentru împădurire, precum și formele asociative ale acestora”, ne-a explicat Mirel Idorași.
Cheltuielile eligibile vizează: cheltuieli cu proiectul tehnic de împăduriri, care cuprinde și costurile necesare emiterii tuturor avizelor legale, cheltuieli pentru împrejmuirea plantației forestiere, cheltuieli cu lucrări de înființare a plantației (în aceste costuri sunt incluse și lucrările de pregătire a terenului, care se execută anterior plantării), cheltuieli aferente lucrărilor de întreținere a plantației, cheltuieli pentru acoperirea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi terenurilor agricole, acordate pentru o perioadă de 12 ani, începând cu anul de înființare a plantației, numai pentru terenurile incluse în blocurile fizice identificate în LPIS, cheltuieli pentru refacerea plantației în cazul apariției unui eveniment produs de factori biotici sau abiotici.

Sprijin pentru refacerea potențialului forestier afectat de secetă, incendii, dăunători

”În ceea ce privește al doilea ghid de finantare, investițiile în reîmpăduriri, acestea sunt obiectul schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru refacerea potențialului forestier afectat de incendii, de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamități naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare și de evenimente catastrofale”, cu o valoare totală estimată la 100 de milioane de euro. Schema a fost aprobată de CE. Beneficiari pot fi deținătorii publici sau privați ai unui teren aflat în fondul forestier național, care a fost afectat de acțiunea unor incendii forestiere, fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamități naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare și de evenimente catastrofale, pe o suprafață de minim 0,5 ha de împădurit, indiferent de mărime, precum și formele asociative ale acestora”, ne-a declarat șeful Gărzii Forestiere București.
Cheltuielile eligibile vizează toate serviciile, materialele și lucrările necesare instalării și conducerii plantației până la atingerea stării de masiv, respectiv: pregătirea terenului pentru plantare, împădurirea propriu-zisă, întreținerea plantațiilor, serviciile de asistență tehnică prestate de personalul silvic pentru plantația respectivă, care sunt cuprinse în devizul de execuție, costuri pentru refacere în cazul manifestării unor evenimente produse de incendii forestiere, fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamități naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare și de evenimente catastrofale, constatate conform prevederilor legale de către autoritățile publice.

Acțiuni permanente de control

Despre activitatea Gărzii Forestiere București, Mirel Idorași ne-a declarat că se efectuează constant acțiuni de control privind respectarea regimului silvic și legislației silvice în vigoare atât la ocoalele sivice împreună cu personalul silvic(n.r. – fotografiile care însoțesc articolul sunt realizate în pădurea aflată în grija Cantonului Silvic Vlădiceasca/Snagov, afectată, de asemenea, de seceta din această vară. Puieții de frasin sau stejar, cu vârste cuprinse între 5-25 ani, sunt pregătiți pentru înlocuirea expemplarelor mature, unele având peste 200 de ani, din vechii Codrii ai Vlăsiei), cât și la operatorii economici care desfășoară activități de depozitare, transport și comercializare a materialelor lemnoase, în raza de competență, împreună cu reprezentanții inspectoratelor județene de poliție.

Repartizarea banilor

În ceea ce privesc investițiile în noi suprafețe ocupate de păduri, inclusiv în păduri urbane și reîmpăduriri, bugetul de 730 milioane de euro este repartizat astfel:
@ 500 milioane de euro – ”Sprijin pentru Investiții în noi suprafețe ocupate de păduri”;
@ 100 milioane de euro – ”Sprijin pentru refacerea potențialului forestier afectat de incendii, de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamități naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare și de evenimente catastrofale”;
@ 5 milioane de euro prin schema de ajutor de minimis – Reîmpăduriri realizate începând cu 1 februarie 2020 și până la data aprobării schemei de ajutor de stat;
@ 95 de milioane de euro – Înființarea de perdele forestiere de protecție a căilor de comunicații conform Legii 289/2002 și pentru împădurirea terenurilor degradate conform Legii 100/2010;
@ 30 de milioane de euro – pentru păduri urbane.
Ca urmare a acestor investiții, până la finalul anului 2023, se vor realiza lucrări de împădurire și reîmpădurire pe 25.000 ha, urmând ca în perioada 2024-2026 să se realizeze pe alte 31.000 ha de lucrări de împădurire și reîmpădurire. Până pe 30 septembrie 2022, se va elabora și adopta Strategia Forestieră Națională, care va stabili norme obligatorii pentru împădurire și reîmpădurire, păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice, iar până pe 30 septembrie 2024, cel puțin 90 de pepiniere noi și renovate vor fi operaționale în conformitate cu cerințele legale stabilite în Strategia Forestieră Națională.
Bugetul total alocat Componentei C2 din PNRR – Păduri și biodiversitate – este de 1,173 de miliarde de euro, din care 730 milioane de euro sunt prevăzute pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri, inclusiv în păduri urbane și reîmpăduriri, 50 de milioane de euro pentru investiții în pepiniere și tehnologii moderne de producere a puieților, iar 1 milion de euro va fi destinat reformării domeniului forestier.