@ Credincioșii sunt invitați să participe în număr cât mai mare
@ Este prima sărbătorire a Aducerii sfintelor odoare, la București
Credincioși din toată țara sunt așteptați în seara zilei de vineri, 12 iulie, la Catedrala Patriarhală din București, acolo unde vor avea loc slujba specială și procesiunea cu cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou, Basarabov, Ocrotitorul Bucureștilor, în organizarea Arhiepiscopiei Bucureștilor. Evenimentele închinate primei sărbătoriri a Aducerii sfintelor odoare în Capitală vor continua și sâmbătă, 13 iulie, atunci când se vor împlini 250 de ani de la Aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou, la București.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 710, ediția print
Ierarhi, preoți, monahi, monahii și credincioși vor participa vineri, 12 iulie, la Pelerinajul închinat Sfântului Dimitrie cel Nou, Basarabov, informează Patriarhia Română. Pelerinajul va începe la ora 19:00 și se va desfășura pe traseul: Catedrala Patriarhală – Biserica ”Sfântul Nicolae – Vlădica” – Bd. Regina Maria – Splaiul Independenței – Bd. Dimitrie Cantemir – Biserica ”Sfântul Ioan – Piață” – Biserica ”Sfântul Anton – Curtea Veche” – Splaiul Independenței – Aleea Dealul Mitropoliei – Catedrala Patriarhală. Potrivit Basilica.ro, la întoarcerea din procesiune, în jurul orei 20:30, moaștele vor fi întâmpinate în altarul exterior al Catedralei Patriarhale de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Sărbătoarea va continua sâmbătă, pe 13 iulie, cu Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României și cu citirea Actului Comemorativ de instituire a sărbătorii Aducerii moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București.
”Generalul rus Ivan Piotr Saltîkov a luat moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din satul Basarabi, de lângă Ruse, în Bulgaria, pentru a le proteja de trupele turce în timpul Războiului Ruso-Turc și le-a adus la București cu 250 de ani în urmă, în 13 iulie 1774. Pentru a marca acest an jubiliar, Arhiepiscopia Bucureștilor și Catedrala Patriarhală au organizat o serie de pelerinaje cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, care au ajuns, în Postul Mare, la 123 de parohii și mănăstiri din eparhie. Moaștele sfântului nu au mai călătorit prin eparhie de la seceta severă din anii 1950”, scrie Basilica.ro.
Pelerinajul istoric a avut loc la sfârșitul lunii martie și în județul Ilfov. Racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou, Basarabov a fost purtată în procesiune și așezată la loc de cinste spre închinarea credincioșilor în parohii din localitățile Afumați, Buftea, Otopeni, Grădiștea, Gruiu, Voluntari, Brănești, Cernica, Pantelimon, Popești-Leordeni, Măgurele și Ciorogârla.
Cine a fost Sfântul Dimitrie cel Nou și cum au ajuns moaștele în România?
Sfântul Dimitrie cel Nou, Basarabov s-a născut în satul Basarabi, la sud de Dunăre (în Bulgaria). A trăit în secolul al XIII-lea, în timpul „imperiului“ vlaho-bulgar de la Târnovo, unde s-a retras într-o peșteră. Nu se știe cât timp a petrecut acolo și nici când a trecut la cele veșnice. Din scrierile bisericești aflăm însă că, înainte de a muri, s-a așezat singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, fiind acoperit în timp de apele râului. Moaștele sale au rămas multă vreme sub ape, până când i s-a arătat în vis unei copile care pătimea de duh necurat și i-a spus: „Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui“. Mergând la locul indicat în vis, lângă râul Lom, părinții fetei au găsit trupul neputrezit și luminat al Sfântului Basarabov, între două pietre. Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie au fost duse în biserica din Basarabi. Domnitorul Țării Românești de atunci a plătit o sumă mare de bani pentru aducerea moaștelor în București. “Delegația nu a reușit să intre în oraș, deoarece caii nu au vrut să mai meargă. În această situație, membrii delegației au hotărât să tragă la sorți, pentru a stabili drumul pe care vor merge cu moaștele Sfântului Dimitrie. La sorți a căzut drumul spre Basarabi, și astfel, moaștele au fost reașezate în biserica din Basarabi. Au stat în această biserică până în timpul războiului ruso-turc (1768-1774), când generalul rus Petru Saltîkov, trecând prin satul Basarabov, a luat moaștele cu intenția de a le trimite în Rusia. Însă, la rugămintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromân, precum și a mitropolitului Grigorie II al Țării Românești, le-a dăruit poporului român. Moaștele au fost așezate cu cinste, în iunie 1774, în actuala Catedrală Patriarhală din București”, potrivit site-ului crestinortodox.ro.
Anual, la data de 27 octombrie, când este prăznuit de Biserica Ortodoxă Română, mii de pelerini din toate colțurile țării se reunesc în rugăciune la racla cu sfintele sale moaște, care sunt scoase din Catedrala Patriarhală și puse într-un baldachin, în curtea lăcașului sfânt, spre închinarea pelerinilor. Datorită evlaviei credincioșilor pentru acest sfânt, el a primit și numele de Ocrotitor al Bucureștilor.
Minunile sfântului care ocrotește bucureștenii
De când se află așezate la loc de cinste în Catedrala Patriarhală şi până în prezent, de numele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Basarabov sunt legate numeroase minuni. De la armonizarea unor relații conflictuale, până la vindecări miraculoase. ”Una dintre primele minuni săvârșite de Sfântul Dimitrie asupra orașului București a fost izbăvirea acestuia de o cumplită epidemie de ciumă. În anul 1814, în vremea domnitorului Caragea, orașul a fost cuprins de o epidemie de ciumă. Pentru că ciuma făcea tot mai multe victime, la cererea domnitorului, călugării de la Catedrala au luat Moaștele Sfântului Dimitrie și le-au scos în procesiune, ocolind orașul și făcând rugăciuni către sfânt pentru izbăvirea de ciumă. Începând din acea zi, ciuma a încetat să mai facă noi victime. De asemenea, Cuviosul Dimitrie cel Nou alungă foametea. În anul 1827, în vremea domnitorului Grigore Ghica, o secetă îndelungată a făcut ca foametea să amenințe orașul și regiunea. Lipsiți de orice ajutor, oamenii au nădăjduit iarăși în rugăciunile Sfântului Dimitrie și în mila lui Dumnezeu. Astfel, racla cu cinstitele Moaște a fost scoasă din Catedrala și purtată pe umeri de către preoți prin tot orașul. În memoriile colonelului Papazoglu, care a participat la acest deosebit eveniment, găsim scris: După ce au ocolit câteva străzi, când au ajuns în capul Podului Mogoșoaiei, a început să plouă. Vodă și boierii și norodul – care erau după Sfânt – au fost udați până la piele. Și ploaia a ținut trei zile, cu mici întreruperi”, scrie crestinortodox.ro.