Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunțat, într‑un comunicat, că a fost selectat un număr de 1.334 de investiţii în ferme mici pentru a primi fonduri în valoare totală de 20,01 milioane de euro.
Raportul de selecţie lunar, publicat pe pagina de internet a AFIR în data de 12 august 2022, conţine lista cererilor de finanţare depuse online în perioada 27 octombrie – 26 noiembrie 2021 (respectiv, etapa a treia din sesiunea 2021 a submăsurii 6.3 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020).
„Selecţia cererilor de finanţare depuse pentru submăsura 6.3, în etapa a treia, încheie practic procesul de evaluare şi analiză al tuturor proiectelor depuse până în prezent pentru perioada de tranziţie 2021 – 2022. Această perioadă a însemnat un efort administrativ imens pentru Agenţie şi, din păcate, un timp de aşteptare foarte mare a rezultatelor de către beneficiari, lucru pe care am încercat cu toate resursele disponibile să îl atenuăm. Ar fi simplu să motivăm faptul că lansarea concomitentă a tuturor liniilor de finanţare în partea a doua a anului 2021 a dus la suprasolicitarea administrativă a AFIR, dar ceea ce contează este faptul că întregul personal a lucrat la toată capacitatea posibilă. Aceşti bani europeni, deosebit de importanţi, vor putea ajunge la fermierii, procesatorii şi antreprenorii din mediul rural românesc, plăţile trebuind decontate până la 31 decembrie 2025”, a precizat Dorin Opreanu, directorul general al AFIR.
Fonduri disponibile de peste 20 de milioane de euro
Potrivit sursei citate, în urma procesului de evaluare şi de selecţie, 1.334 de investiţii în ferme mici sunt selectate pentru a primi fonduri în valoare totală de peste 20 de milioane de euro. Totodată, în cadrul acestui Raport, sunt incluse şi 256 de proiecte declarate neeligibile, alte 11 cereri de finanţare neconforme şi 20 de proiecte care au fost retrase de către solicitanţi.
Sprijinul acordat fermierilor prin această linie de finanţare este 100% nerambursabil şi are valoarea de 15.000 de euro/proiect. Finanţarea pentru dezvoltarea fermelor mici se acordă în baza unui plan de afaceri, în două tranşe (75% din sprijin la primirea deciziei de finanţare şi 25% în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanţare).
AFIR menţionează că, pentru perioada 2021 – 2022, experţii din cadrul instituţiei au primit şi evaluat 28.522 de solicitări de finanţare în valoare de 2,37 miliarde de euro, dintre care au fost selectate, până în prezent, 17.534 de proiecte însumând 1,15 miliarde de euro.
Articol apărut în editia print a Jurnalul de Ilfov, nr.613