Sesiunea de primire proiecte finanţate prin intermediul submăsurii 9.1 – Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol din cadrul PNDR 2020 a fost închisă, a anunţat AFIR.
Potrivit sursei citate, fondurile solicitate de Grupurile de producători din sectorul agricol depășesc cu 9,6 milioane euro alocarea pentru această sesiune.
Astfel, în intervalul 29 iulie 2021, ora 9:00 – 29 octombrie 2021, ora 16:00, AFIR a primit online 46 cereri de finanţare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de 16.410.019 de euro, adică 242,24% faţă de alocarea de 6.769.295 de euro.
Sprijinul public nerambursabil acordat prin această submăsură este de 100% și nu poate să depășească 10% din valoarea producţiei comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaștere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/ an. Acesta se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranșe anuale, pe o perioadă care nu poate depăși cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, astfel: Anul I – 10%, Anul II – 8%,-Anul III – 6%, Anul IV – 5%, Anul V – 4%.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.547