Ansamblul Etnofolcloric ”Plăieșii” a venit, duminică seară, tocmai de la Chișinău, pe scena Casei de Cultură ”Doamna Chiajna” din localitatea cu același nume, pentru a cânta și încânta sufletele celor prezenți în sală, pe ritmuri folclorice. Artiștii au fost primiți cu emoție de chiejneni, care l-au avut alături de ei pe primarul comunei, Mircea Minea. Acesta a dorit să facă, în deschiderea spectacolului, o scurtă prezentare video a realizărilor echipei sale, din ultimii ani, o prezentare care a dezvăluit cum Chiajna s-a dezvoltat de la o zi la alta, spre încântarea localnicilor, și aprecierea oaspeților.
Un întreg spectacol de folclor autentic a fost pus în scenă pe piese precum: „Bate vântul prin aluni”, „Bună vreme lume aleasă”, „Hanul Mărioarei” sau ”Ca nevasta mea frumoasă”, ”Plăieșii” resușind să readucă în actualitate tradițiile românești. Nu a fost nevoie de niciun îndemn pentru ca publicul să se ridice la dans, ritmurile fiind atât de antrenante încât în spatele sălii de spectacol chiar s-au realizat câteva hore. Pentru că, astăzi, toate înregistrările și reprezentațiile ”Plăieșilor” sunt acompaniate de grupul de instrumentiști compus din: braci, cobză, nai, tobă, fluier, vioară, contrabass, iar la Chiajna, această formulă adusă în fața publicului a fost una de un real succes și extrem de bine primit. Spectacolul a avut, de asemenea, o componentă caritabilă, costul unei invitații fiind de 50 lei sau, așa cum ne-am obișnuit, la spectacolele care se organizează la Casa de Cultură ”Doamna Chiajna” – 25 lei dacă sunt donate bibiotecii comunale trei cărți. Banii strânși pe bilete vor fi donați unei cauze speciale.
”Lucrurile se fac cu oameni și pentru oameni”
La finalul evenimentului, ”Plăieștii” au mulțumit primarului Mircea Minea și tuturor celor din sală pentru primirea călduroasă, care i-a făcut să se simtă acasă, iar edilul s-a declarat ”convins” de talentul lor incontestabil și, prin urmare, a decis să-i invite și în alte spectacole, primul la care s-a referit fiind cel al artistului grec Nikos Vertis, care va concerta în curând în Chiajna. ”Înainte de orice, lucrurile se fac cu oameni și pentru oameni! Tot ce am realizat în această comună – și s-a văzut în prezentarea video – vi se datorează. Ați participat la toate acestea! Și vorbesc de lucruri senzațional de mari pentru o comună. Populația comunei nu a crescut întâmplător. Există un progres vizibil. Avem o comună cu valoare – cea mai bogată comună din România! Și repet, datorită dumneavostră! Am ambiții mari și îmi place să merg doar la câștig! Am alături de mine o echipă valoroasă și, împreună cu aceasta și cu dumneavoastră, facem lucruri deosebite pentru toți locuitorii comunei!”, a concluzionat Mircea Minea.