Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că, începând din 2 iulie 2020, efectuează plățile aferente ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor, pentru cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna aprilie a anului 2020.

Suma totală autorizată la plată este de 760.961,15 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 18 solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 1179/2014 a fost instituită o schemă de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru perioada 2015-2020, a cărei valoare maximă totală este de 759,25 milioane de lei. Intensitatea ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor este:

● de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii și menținerii registrelor genealogice;

● de până la 70% din costurile aferente testelor efectuate de terți sau în numele unor terți pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului, cu excepția controalelor efectuate de proprietarul șeptelului și a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui.

Ajutorul de stat acordat pentru registre genealogice și COP este încasat de la APIA de asociațiile crescătorilor de animale, acreditate pentru deținerea registrelor genealogice ale raselor, pe baza unui tabel cu fermierii, membri în asociație, care beneficiază de aceste servicii și cărora le este destinat acest ajutor pentru acoperirea costurilor cu testele și înscrierea animalelor în registrele genealogice.

Au fost autorizați la plată pentru 2019 peste 843.000 de fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, în perioada 16 octombrie 2019 – 30 iunie 2020, a autorizat la plată suma de 2,89 miliarde euro, anunță APIA într-un comunicat.

Sumele autorizate pentru plata subvențiilor cuvenite fermierilor români pentru anul de cerere 2019 sunt:

<1,89 miliarde euro plăți directe din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

<598,06 milioane euro măsuri implementate de APIA din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin PNDR 2014 – 2020 și cofinanțare de la bugetul național;

<241,68 milioane euro ajutoare naționale tranzitorii finanțate din bugetul național;

<161,33 milioane euro Măsuri de piață, comerţ exterior, promovare produse agricole și ajutoare de stat.

APIA menționează și faptul că până la această dată au fost autorizați la plată un număr de 843.349 fermieri, reprezentând un procent de 99,87% din fermierii eligibili la plată.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.506