O frumoasă întâlnire culturală au avut buftenii, sâmbătă după-amiază, cu poezia și muzica folk. Poeta Liliana Popa le-a prezentat cenaclul ”Poeții cetății”, într-un spectacol intitulat ”Credeam că vom fi iar octombrie…”.
”Acum, aici la Buftea, cenaclul Poeții Cetății este o noutate și sper să le placă celor care ascultă. Cred că poezia bună merge foarte bine cu muzica folk”, ne-a spus Liliana Popa, care ne-a oferit fericitul prilej de a ne delecta cu un maraton de citire de poezii și de proză scurtă, interferată cu muzică folk adusă în Buftea de cantautori precum Trupa Arhaic, Daniel Opriță, Adi Mitescu, Puiu Bretoiu, Irina Munteanu, Tic Petroșel, Florin Țuțuianu, Michael Alexander, Patricia Thomits și Florin Thomits.
Poezia, întâmpinată cu dans
Poeții și spectatorii au fost întâmpinați de ansamblul de dansuri populare ”Doina Ilfovului”, pentru că și dansul este conceput ca o poezie, după cum ne-a spus profesorul coordonator Daniela Mândroc. Fiecare pas este construit cu poezia lui și transmite un mesaj. Strigăturile dansului sunt concepute ca o poezie, chiar dacă nu sunt cântate de un solist, sunt strigate în funcție de temă, cu cuvinte și rime exact ca într-o poezie. Doina Ilfovului a venit cu grupa mijlocie care a evoluat cu Ciuleandra și Boereasca, iar grupa mare a evoluat în fața publicului cu un obicei de Drăgaică și cu un dans de interferență Oltenia – Muntenia, un dialog între fete și băieți.
Momentele de poezie au fost oferite publicului cu multă sensibilitate de Mircea Bîrsilă, Romeo Roșianu, Denis Dinulescu, Bârna, George Gîtlan, Liliana Popa, Florin Huțanu, Diana Caragiu, Florin Caragiu, Dan Ioan Marta, Eugen Pohonțu, Ileana Popescu Bâldea, Tudor Gheorghe Calotescu, Cristian Pavel, Violetta Petre, Ada Nemescu, Valentin Irimia, Florentina Loredana Dalian, Ramona Muller, Ella Blue, Streche Nicolae Florentin, Daniela Șontică, Gabriela Tănase, Evelyne Croitoru, Sarah Dejar, Ioan Rațiu, Coca Popescu, Florin Dochia, Emanuel Pătrășcioiu, Ana Maria Ursan, Ion Toma Ionescu, Adi Filimon, Anna Kalimar, Vali Pena, Romița Malina Constantin, Adrian Păpăruz, Luminița Zaharia, Ioana Sandu. Periplul de poezie a fost încheiat de îndrăgita actriță Manuela Golescu.
”Este primul eveniment de acest gen în Buftea. Ne-am dori ca publicul să se familiarize și să își rafineze gusturile pentru a beneficia de evenimente elitiste. Este onorant faptul că la noi au venit ”Poeții cetății”. În plus, onoarea de a-l avea la cuvântul de deschidere pe domnul academician Nicolae Georgescu, cel mai mare eminescolog la ora actuală”, ne-a spus Robert Nagy, directorul Centrului Cultural Buftea.
La izvoarele Luceafărului
Academicianul Nicolae Georgescu ne-a spus că a venit la Buftea special pe urmele lui Eminescu. ”Am vrut să le spun copiilor din Buftea că ei sunt aici la izvoarele Luceafărului, adică să le aduc aminte celor care știau și să le spun celor care nu știau că la palatul principelui Știrbeys-a lansat Luceafărul, de revelionul 1882 – 1883. Titu Maiorescu a venit în înalta societate din jurul prințului Știrbey și, între altele, a citit poemul Luceafărul, fără ca Eminescu să fie de față. A fost o lectură care ne arată că faima lui Eminescu ca poet s-a creat de fapt în zona aristocratică, în zona saloanelor literare”, ne-a spus domnia sa, arătând că în privința spectacolului din Buftea a observat un mare interes, o mare pasiune a jocului, a recitării, a comunicării și a comuniunii.