Oameni aleşi. Artă şi educaţie prin patrimoniu

Deschidem astăzi cufărul unui serial, cu mai multe episoade. Vom lăsa cuvintele – câte vor fi ele – să cuprindă o poveste lungă de 12 ani, cu oameni speciali. Foşti studenţi ai universităţii de artă, soţii Adriana şi Virgil Scripcariu sunt  în jurul vârstei de 40 de ani. Acum, au devenit nume consacrate ale universului cultural de azi. Împreună, au şase copii şi vieţuiesc în satul Piscu, din comuna Ciolpani. Acolo, fac o pedagogie nemaiîntâlnită în Ilfov: culeg seminţele viitorului din seva tradiţiilor patrimoniului local. Apoi, printr-un minunat sistem educaţional le plantează în mintea, sufletul şi bucuria copiilor, care le trec pragul şcolii.     

Ea e doctor în istoria artei şi scrie, cu sensibilitate şi erudiţie, cărţi peste cărţi – un mozaic important pe teme etnografice, arheologice, de iconografie şi, mai nou, pedagogice. El e un sculptor cu un palmares bogat de lucrări premiate şi participări la expoziţii în ţară şi străinătate.

Satul cu peste 80 de olari

Atâția existau până în 1989. Virgil spune: „Locul e o aşezare fabuloasă. Ei lucrau vase de toate felurile pentru uz gospodăresc, în sistem aproape industrial. Preţul era scăzut tocmai datorită forţei şi volumului mare de producţie.

Olarii ofereau negustorilor ceramica, dar o vindeau şi cu amănuntul. În pieţe, în târguri, bâlciuri şi iarmaroace. Străchini, vase de gătit, oale, etc. Meşteşugul şi munca lor erau în floarea dezvoltării”, spune el.

Însă, tranziţia năucă de după ’89 a făcut ca această „uriaşă uzină a olăritului“ – aşa cum o numeşte Virgil – să fie şi ea sugrumată de neputinţe. În urmă cu puţină vreme, mai trăiau doar opt dintre bătrânii meşteri care dăduseră, odinioară, faima ceramicii de Piscu.

 

Măreţia Mică nu e un paradox

E un nume. Nu vă miraţi. Îl poartă o localitate din ţinutul fabulos al Bucuvinei. Adică, un sat între Suceava şi Rădăuţi. Acolo s-a născut şi sculptorul Virgil Scripcariu.

Iar între Măreţia Mică și Piscul de azi se așează metafora admirabilă a „unui pas”, cu multe izbânzi. O chemare căreia i s-a alăturat Adriana. Astfel, şi-au împlinit familia și devenirea. În plus, acum, spiritul lor cald protejează și marea familii a comunităţii, unde au prins rădăcini.

Şcoala din Piscu readuce în ochii lumii patrimoniul vieţii şi meşteşugurilor satului, prin intermediul educaţiei copiilor de aici, sau de oriunde ar veni ei să-și cunoască datinile.

 

Şcoala de la Piscu

Sculptorul şi soţia lui, ca istoric de artă au simţit primejdia pierderii irevocabile a modelele emblematice ale patrimoniului ilfovean. Desigur, nu aveau cum să schimbe o realitate ocupaţională, economică, de sistem. Au făcut altceva.

Şi-au îndreptat atenţia şi eforturile, inspiraţia şi truda către copiii familiilor de foşti olari. Iar în 2011 familia de artişti a înfiinţat Şcoala de la Piscu, pentru învăţământul primar. În paralel, cu ajutorul meșterilor care mai trăiesc au alcătuit ateliere de lucru pentru copii şi un sistem deschis oricăror grupuri de elevi, din oricare oraş al ţării, dar mai ales din Ilfov şi Capitală, doritori să îşi întregească educaţia în cel mai util și agreabil mod.   

Oricare grup de școlari care îi vizitează pe cei de aici, sau ia legătura cu Şcoala de la Piscu are ocazia să înveţe lucruri esențiale despre patrimoniu, meşteşuguri şi fenomenul cultural al tradiţiilor de aici.

 

Cărțile Adrianei

Pentru documentarea cărților, Adriana s-a decis să apeleze, la sursă. Iată: “Tai satul în lung şi-n în lat, pe bicicletă, cu ochii după case, după oale și foste cuptoare. Stau de vorbă cu cei mai vârstnici dintre săteni şi, în fiecare zi aflu ceva nou despre meşteşugul lutului. Din amintiri şi din bibliotecă, se limpezeşte uşor-uşor imaginea olăritului de la Pisc, pe care abia aştept să o povestesc într-un volum“, îşi mărturisește ea fapta şi gândurile. 

În cărţile de şcoală nu se regăsesc aceste teme, pe măsura importanței lor. În 2013, Adriana a estompat golul alcătuind manualul „Patrimoniu cultural – jud. Ilfov”, pentru disciplină opţională, avizat de IȘJ Ilfov. E singurul de acest fel din județ. Dar, manualul nu e folosit în școli. E mare păcat. Copiii au dreptul și datoria să-și cunoască rădăcinile identitare. Ca noi toți, de altfel.

Acum, autoarea  lucrează la o altă monografie, care va fi lansată  la 17 septembrie. Se va numi „Oale de Pisc”.

 

 

În episodul următor: De ce nu au elevii ore cu teme ale componentelor tradiționale, în ce țări din Europa au fost invitați copiii, ce evenimente importante le pregătește tuturor Școala de la Piscu și multe altele.