Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au ajuns sâmbătă, pe 7 septembrie, la Mănăstirea Sitaru. Acolo le-au vorbit copiilor aflați în tabără despre fenomenul de bullying, igiena corporală, postura și periajul corect al danturii. Totul în cadrul campaniei de „Prevenție și educație pentru sănătate“ pe care au desfășurat-o în lăcașul de cult unde tocmai avea loc tabăra „Tinerii, speranțe vii, bucuria bisericii!“.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 469, ediția print

Nu mai puțin de 30 de copii au învățat, direct de la specialiștii în domeniu, cum să trăiască sănătos la vârsta lor, inclusiv emoțional și mental. „Azi, am avut o discuție cu copiii despre bullying, despre agresivitate și despre formele agresivității. Am abordat inclusiv cyber bullyingul și am fost plăcut impresionată să văd cât de multe știu acești copii despre formele de violență și cât de bine sunt pregătiți să facă față și să se descurce în momente delicate, când sunt agresați sau când sunt martori ai unor agresiuni. Este un fenomen destul de extins, și în ultimii ani a început și la noi în țară să se acorde o importanță prevenirii acestui fenomen“, ne-a spus psihoterapeutul Cristina Enescu, voluntar la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Igiena dentară, printre priorități

„Le-am vorbit copiilor despre cum să-și îngrijească dantura. Se vede că educatorii din centrele lor le-au prezentat aceste noțiuni pentru că ei știau noțiunile de bază. Eu doar am completat ceea ce ei nu știau și anume că este bine să se spele de două ori pe zi, dimineața și seara, pentru a nu apărea carii, miros urât al gurii, sângerări ale gingiilor. Le-am mai spus și că trebuie să meargă la dentist de două ori pe an, chiar dacă nu-i doare nimic, pentru ca medicul să descopere din timp cariuțele ascunse“, ne-a explicat medicul stomatolog Claudia Budună, voluntar la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. “Pentru toți copiii din centrele de plasament este foarte important a li se arăta cum se protejează corect dentiția, cum se menține igiena personală, măsuri de prim ajutor. Sunt medici specialiști care le-au explicat toate acestea, și le rămân mai bine întipărite în memorie. Ei sunt copii și le va fi de mare ajutor pe viitor să știe cum să-și mențină un stil de viață sănătos”, ne-a spus Ileana Călin, educator la Centrul nr. 6, Voluntari.

Daruri pentru învățăcei

Tabăra de la Sitaru a fost organizată de părintele Hrisostom Iorgulescu, secretarul mănăstirii. „Cred că, în general, toate activitățile cu caracter social-filantropic, cum a fost și aceasta care, dincolo de informația medicală, depășește și cadrul educativ prin faptul că au fost dăruite 30 de pachete copiilor implicați în proiectul de tabără desfășurat la noi, devine, într-o formă sau alta, Liturghia de după Liturghie. Avem datoria să continuăm Liturghia din altar cu Liturghia din cetate, cu Liturghia din afara bisericii, a Bisericii Mărturisitoare sau a Bisericii exterioare a societății, astfel încât să fim bucurie pentru Dumnezeu, bucurie pentru oameni și, în același timp, bucurie pentru noi înșine“, ne-a spus părintele Hrisostom.

Toate acțiunile voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale se desfășoară cu binecuvântarea Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel, sub coordonarea arhim. Ciprian Grădinaru. Campania de la Sitaru a fost a 65-a activitate în domeniul educației pentru sănătate organizată de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. La final, toți cei 30 de copii au primit produse de igienă personală, constând în pastă și periuță de dinți, săpun și șampon.