Joi, 18 aprilie, stadionul comunei Glina a fost gazda unei premiere sportive ai căror protagoniști au fost toți copiii de vârstă școlară din localitate. La inițiativa primarului Marin Tudor, a viceprimarului Răzvan Tudor și cu sprijinul Consiliului local Glina, a fost inaugurată prima ediției a Cupei „Prietenia”, o competiție în care băieții din școlile comunei s-au întrecut în cadrul turneului de fotbal, iar fetele au participat la o întrecere de atletism.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 449, ediția print 

Participarea a fost numeroasă, aproximativ 350 de elevi, iar organizarea, pe măsură, aceasta fiind asigurată de Primăria Glina, cărei i s-au alăturat Clubul Sportiv Glina și Centrul Cultural al comunei. Sub îndrumarea profesorilor lor, micuții fotbaliști, de la clasa pregătitoare la cei din clasa a VIII-a, și-au disputat aprig întâietatea în fața adversarilor, pe categorii de vârstă și s-au bucurat de beneficiile sportului și al mișcării în aer liber. Pentru că, așa cum spuneau anticii, „mens sana in corpore sano”, adică „minte sănătoasă în corp sănătos”, în condițiile în care, în ziua de azi, copiii au devenit tot mai sedentari, „sclavi” ai tabletelor și ai telefoanelor mobile…

„Aici cu Tine”

Competiția, desfășurată sub sloganul „Aici cu Tine”, a început cu intonarea Imnului Național, apoi, cele trei terenuri amenajate pe gazonul perfect al stadionului s-au umplut de inimoșii jucători de fotbal ai ciclului primar, care au înfruntat cu dârzenie ploaia care a început la scurt timp după începerea competiției. În timpul pauzelor dintre partide, prichindeii au putut servi băuturi răcoritoare, floricele de porumb și sendviciuri, puse la dispoziție de primărie. La finalul competiției, toți copiii participanți au fost recompensați cu diplome și medalii, iar echipele câștigătoare au primit, pe lângă cupele de rigoare, și mingi de fotbal. Partea a doua a întrecerii a aparținut fetelor, care au participat la o probă de atletism, mai exact, alergare, pe distanțe corespunzătoare, de asemenea, vârstei acestora, care nici ele nu s-au lăsat mai prejos ca băieții și au demonstrat că pot face și ele performanță, la nivelul lor. De câștigat, atât la băieți cât și la fete, au avut de câștigat toți, cele câteva ore petrecute în aerul curat al acestei primăveri răcoroase fiind benefic pentru sănătatea lor.

O competiție care va deveni tradiție

Cel puțin acesta este angajamentul edilului din Glina, Marin Tudor. „Ne-am gândit să organizăm o astfel de competiție sportivă deoarece, pentru noi, sănătatea copiilor noștri, viitorul acestei comunități, este mai presus de orice. De aceea, acest eveniment va deveni o tradiție, alături de alte competiții de acest gen, iar Primăria și Consiliul local va sprijini logistic și financiar desfășurarea lor. Este foarte important ca generația tânără să facă mișcare, să se dezvolte sănătos atât fizic, cât și moral, pentru că, se știe, sportul clădește caractere”, ne-a declarat, la finalul evenimentului, primarul Marin Tudor.