Patru ani benefici pentru comuna 1 Decembrie
Un călător care nu a mai poposit, în ultimii patru ani, în comuna 1 Decembrie, ar fi, fără îndoială, impresionat de schimbările produse aici în perioada amintită. Doar un Gică Contra „de meserie” ar putea nega un lucru vizibil cu ochiul liber: așezarea a căpătat o altă înfățișare, de când a intrat pe mâinile primarului Gheorghe Petre.
Cei care ne urmăresc publicația nu mai au nevoie de vreo trecere în revistă a investițiilor realizate în primul mandat al primarului comunei. Ele, oricum se văd, cum spuneam, cu ochiul liber. Deși s-a confruntat cu o moștenire grea, cum se spune, – în anul 2012 bugetul primăriei era înglodat în datorii – în doar 4 ani de zile, Gheorghe Petre a dat o altă înfățișare așezării pe care o păstorește. Încet-încet, dar sigur, comuna 1 Decembrie a ieșit la lumină, la propriu și la figurat, și începe să semene cu o localitate cu un standard european. Chiar dacă vi se pare că exagerez un pic, în câțiva ani îmi veți da dreptate. Pentru că Gheorghe Petre nu se va opri aici și va continua munca începută acum 4 ani.
Proiecte punctuale, dar foarte necesare
Spuneam, acum ceva vreme, că lucrurile mari sunt alcătuite din altele mai mici. Puse cap la cap, aceste lucruri mărunte dau măsura întregului. Fără ele, ansamblul nu ar putea ființa. Acest principiu se aplică și în cazul administrării unei comune sau a unui oraș. Pe lângă marile proiecte, de anvergură, cum ar fi introducerea rețelelor de apă și canalizare sau asfaltarea străzilor, în orice localitate apare și necesitatea dezvoltării unor proiecte punctuale, dar la fel de trebuincioase comunității. Despre acestea ne-a vorbit primarul comunei 1 Decembrie, Gheorghe Petre. „Pe strada Înfrățirii a fost introdusă rețeaua de canalizare și acum se lucrează la amenajarea și asfaltarea străzii. Lucrările de asfaltare vor continua, pe măsură ce se introduc rețelele de apă și canalizare, și pe celelalte străzi ale comunei noastre. Și, pentru că se apropie Ziua Internaținală a Copilului, chiar pe 1 iunie vrem să inaugurăm încă 2 parcuri cu locuri de joacă pentru cei mici, pe Grigore Moisil și la intersecția Gloriei cu Artiștilor. Parcul de pe Grigore Moisil este în stadiu de finalizare. Locul unde se va afla acesta a fost betonat și împrejmuit. În cel mai scurt timp, acolo se va aplica suprafața antitraumă, din tartan, și se vor monta aparatele de joacă pentru copii, leagăne, tobogane, balansoare etc. Totodată, se lucrează la amenajarea unor parcări pe bulevardul Grigore Moisil, una de 11 locuri, lângă noul parc amenajat aici și una între blocurile PK10 și PK11 cu o capacitate de 12 autoturisme”, ne-a spus primarul Gheorghe Petre.
El ne-a mai vorbit și despre o dorință arzătoare a locuitorilor din comuna 1 Decembrie: reabilitarea termică a blocurilor de locuințe. „După cum știți, comuna 1 Decembrie este localitatea cu cele mai multe blocuri de locuințe, din județ. Avem nu mai puțin de 76 de asemenea construcții. Am reușit să anvelopăm o bună parte din ele. Peste două săptămâni, alte 8 blocuri vor intra în lucrări de reabilitare termică. În scurt timp, mai mult de jumătate din blocurile din comună vor fi fost reabilitate termic. Ne mai rămân încă 34 de astfel de construcții care urmează, la rândul lor, să fie reabilitate. Dacă socotim la numărul de apartamente, putem afirma că avem peste 60% dintre locuințe reabilitate termic”, ne-a precizat edilul.
Mobilier nou, la „școala mare”
Mitică Stoian, consilier local, se ocupă de administrarea școlilor. El ne‑a povestit despre o altă investiție inițiată de primărie: „Consiliul local a aprobat o hotărâre care prevede schimbarea în totalitate a mobilierului școlar. Vorbim despre 12 săli de clasă, 6 aici, la gimnazială și 6 la școala primară. Până în prezent, a fost adus mobilier pentru 4 săli de clasă, câte 30 de monoposturi duble pentru fiecare. Peste o săptămână, vom aduce și mobilierul pentru celelalte două clase care au mai rămas. Am hotărât să începem de aici, pentru că vechiul mobilier era foarte vechi și foarte deteriorat. Sunt comandate în străinătate, sunt omologate și corespund standardelor europene. Sunt convins că, până la începutul viitorului an școlar, vom reuși să mobilăm și clasele din cealaltă școală. Am schimbat și lambriurile de pe coridoarele școlii. Lambriul ăsta nou este foarte rezistent, nici cu flexul nu-l tai! Eu mă ocup de administrarea școlilor. Fac referatele de necesitate pentru unitățile de învățământ și să știți că domnul primar a aprobat întotdeauna toate cele necesare pentru școală. Avem o colaborare foarte strânsă, pentru binele copiilor.”
Linia RATB, prelungită până la metrou!
O veste bună, pentru locuitorii comunei 1 Decembrie: primăria este în negocieri cu reprezentanții RATB pentru prelungirea liniei 471 până la stația de metrou Eroii Revoluției. „Tot ce trebuie să facă cei de la RATB este să mai suplimenteze numărul autobuzelor cu încă unul. Noi suntem la zi cu plata facturilor și avem un grad de încasare la abonamente care se apropie de 98%. Așadar, avem capacitatea de a susține transportul public cu autobuze RATB”, ne-a spus Gheorghe Petre.