Kaufland România a lansat, în premieră, împreună cu Cooperativa Agricolă „Țara Mea”, primul program național pentru carne de porc 100% românească, prin care se dorește preluarea a peste 60% din carnea de porc românească, respectiv în jur de 300.000 de porci pe an, până în anul 2020.
Valer Hancaș, manager Corporate Affairs și Comunicare Kaufland România, a declarat, cu prilejul lansării acestui program, că se dorește o colaborare pe termen lung cu cei peste 100 de fermieri mici și mijlocii care se ocupă de creșterea porcinelor, pentru a face posibil acest program. „După tăiere, carnea proaspătă ajunge pe rafturile magazinelor Kaufland în întreaga rețea. Obiectul programului este să ajungem la peste 300.000 de porci livrați pe an în anul 2020, adică peste 18.000 de tone pe an”, a precizat responsabilul Kaufland. El a adăugat că, în prezent, sunt livrați în rețeaua de magazine peste 400 de porci pe zi, cantitate care se va dubla până la finalul acestui an.
Furaje pentru porci, fără soia
„Vom ajunge astfel la 800 de porci pe zi adică aproximativ 150-160.000 de kilograme pe săptămână sau 8.500 de tone de carne pe an. Avem obiective setate la finalul fiecărui an, ca atare la finalul anului 2018 vom lua 180.000 de porci pe an, iar la finalul 2019 targetul este de a depăși 250.000 de porci pe an. În momentul în care programul va ajunge la maturitate, vom prelua peste 60% din carnea de porc locală, o cantitate fără precedent preluată de un retailer în România”, a adăugat Hancaș.
În opinia acestuia, programul are și rolul de a educa fermierii pentru a obține o carne de calitate, folosind doar furaje autohtone, fără soia, pentru a obține gustul tradițional al cărnii de porc românești.
„Cooperativa «Țara Mea» va impune trecerea la formatul de hrană ce provine exclusiv din agricultura românească, hrană naturală prin furaje fără soia, pentru a obține gustul tradițional al cărnii de porc românești. Asta înseamnă că acest tip de carne va avea o calitate superioară în raport cu carnea de import. Misiunea noastră este de a dezvolta în mod durabil agricultura națională și bunăstarea animalelor în lanțul de aprovizionare prin majorarea aportului de carne proaspătă provenită din producția internă de porci de la ferme mici și mijlocii din România”, a precizat Hancaș.
De asemenea, carnea proaspătă de porc provenită din acest program va fi preluată într-un spațiu de vânzare dedicat, intitulat „Raftul Românesc”, care va fi amenajat special pentru a încuraja clienții să opteze pentru produse de proveniență locală.” Ca să vă faceți o idee asupra a ceea ce înseamnă piesele de care Kaufland România are nevoie, pentru ceafa de porc ne-ar trebui aproximativ 1,5 milioane de porci pe an, pentru a acoperi cererea clienților”, a adăugat reprezentantul retailerului.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.379