Controlul APIA, clasic și prin teledetecție

Directorul general adjunct al APIA, Nicolae Horumbă, a anunțat, într-o conferință de presă, că pentru anul de plată 2015, au fost controlați în jur de 55.000 de fermieri, care dețin 1,5 milioane hectare. Controalele s-a efectuat atât clasic, cât și prin teledetecție. În prezent, rapoartele lor sunt introduse în sistem, pentru rularea controlului administrativ și gestionarea erorilor.

În privința neregulilor depistate în cazul fermierilor controlați, reprezentantul APIA a subliniat că acestea „sunt destul de diverse” și țin, mai ales, de eco-condiționalitate. „Neregulile sunt destul de diverse, pornind de la faptul că unele parcele au fost amplasate greșit și la teledetecție s-a detectat că acele culturi nu se regăsesc, sunt foarte multe nerespectări pe eco-condiționalitate. Sunt foarte diverse și abia după rularea controlului administrativ, nu o gestionare automată, ci caz cu caz, eroare cu eroare, de către oamenii noștri, de abia atunci putem face o centralizare să vă spunem că, din 55.000 de fermieri, o parte au avut erori de amplasare a parcelelor, alții de declarare eronată a culturii ș.a.m.d., în funcție de schemele de plată pe care le-au accesat. Ei sunt controlați și, dacă se găsesc neconformități, sunt sancționați, dar asta nu înseamnă că li s-au dat niște bani și noi îi cerem înapoi. Sancțiunea înseamnă că suma se reduce într-un procent cu neregulile constatate”, a adăugat Horumbă.

 

Declarații eronate ale culturilor

Fermierii controlați în acest an au fost extrași, pe baza unui eșantion de control, din numărul total de fermieri și în funcție de schemele de plată pe care le-au accesat. „Anul trecut, de exemplu, au fost cam tot atâția. Nu este obligatoriu ca din cei 55.000 controlați anul trecut să fie și anul acesta”, a precizat Horumbă. În privința neregulilor, reprezentantul APIA consideră că în situația în care se găsește o altă cultură din același grup de plată, grâu în loc de porumb, practic fermierul are o declarație eronată a culturii. În acest caz, el nu este sancționat, însă, dacă declară teren arabil și APIA găsește pășune, atunci „este o problemă”. „Este o declarare eronată, care pleacă de la cultură, dar se duce de fapt în categoria de folosință a terenurilor. Anul trecut a fost, de exemplu, pe declararea eronată a parcelelor: spune că are un hectar și în teren are mai puțin. Au fost și erori declarate că e teren arabil și acolo sunt culturi permanente, dar și multe situații de erori pe eco-condiționalitate. Penalizările pot varia de la 1 până la 50%. În acest caz înseamnă că fermierul a declarat o suprafață pe care nu a avut drept de utilizare”, a subliniat reprezentantul APIA.