Vești proaste pentru bolnavii cu venituri mici! Creșterea nivelului taxei clawback la 25% ar putea duce la dispariția de pe piață a numeroase medicamente. Avertizarea vine din partea Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) care atrage atenția și asupra riscului prăbușirii industriei farmaceutice autohtone.
„Din păcate, constatăm că am avut dreptate și ne confruntăm cu o nouă creștere nesustenabilă a taxei clawback, în ciuda declarațiilor ministrului Sănătății, Florian Bodog, că nivelul acestei taxe este constant și la o „valoare rezonabilă”. Anunțurile festiviste ale ministrului nu mai pot acoperi dezastrul din domeniul asigurării medicamentelor pentru populație și considerăm că se impune demisia domnului Bodog”, spune directorul executiv al APMGR, Laurențiu Mihai, citat de agerpres.ro.
60% din cele peste 2.300 de medicamente care riscă să dispară de pe piață în perioadă următoare au prețuri sub 25 de lei
Reprezentanții APMGR solicită Guvernului să ia în considerare apelurile repetate ale producătorilor de medicamente generice de modificare a formulei de calcul a taxei clawback, cât mai urgent posibil, „dacă nu se dorește falimentarea producătorilor de medicamente generice și privarea populației cu venituri reduse și a bolnavilor cronici de și mai multe medicamente de bază”. Aceeași asociație susține introducerea imediată a calculului diferențiat al taxei clawback pentru medicamente generice ca soluție pe termen scurt, fără impact bugetar, pentru menținerea accesului la tratament pentru pacienții români. Totodată, APMGR atrage atenția că păstrarea actualului mod de calcul al taxei clawback pentru medicamentele generice în următorul an va duce la dispariția de pe piață a altor mii de medicamente generice cu prețuri mici. Conform companiei de cercetare și studii de piață CEGEDIM, 60% dintre cele peste 2.300 de medicamente care riscă să dispară de pe piață în perioadă următoare sunt medicamente sub 25 de lei.
Laurențiu Mihai, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România: „Aplicarea taxei clawback în continuare este direct responsabilă de îngrădirea accesului la tratament pentru pacienții cu cele mai mici venituri”
„Reiterăm autorităților și opiniei publice că medicamentele generice nu fac obiectul contribuției de tip clawback nicăieri în Europa. Aplicarea acesteia în continuare este direct responsabilă de distrugerea industriei farmaceutice generice locale și îngrădirea și mai mult a accesului la tratament pentru pacienții cu cele mai mici venituri, în contradicție cu obiectivele programului de guvernare”, atenționează Laurențiu Mihai.