La Copăceni, toate lucrurile sunt drămuite. Cu picătura. Indiferent de unitatea de măsură: gram, metru pătrat, ori banii din conturi. Aşa a fost să fie. De la bugetul mic al administraţiei locale până la puţinătatea suprafeţelor de pământ, aflate la dispoziţia comunităţii. Peste toate – în ultimii zeci de ani – obştea a fost aruncată de la un judeţ la altul. Organizări, reorganizări, alipiri şi desprinderi teritoriale au îndepărtat-o de proiecte care să-i aducă beneficii. Ştiţi povestea nou-născutului cu mai multe moaşe…Aşa că, aşezarea nu s-a putut „aşeza” să-şi chibzuiască liniştit viitorul. O singură şansă a existat pentru oamenii de aici: înţelepciunea bunei gospodăriri. Numai de câţiva ani, lucrurile au căpătat conturul faptelor – strânse chivernisit.

Abia acum bugetul lo­cal a adunat ceva fonduri pentru zilele de azi şi de mâine. Din 2012 până anul trecut, comunitatea şi-a plătit datoriile, cu dobânzi, cu tot. 

Cu obligaţiile achitate

Copăceni are o administraţie tânără. De numai 10 ani. În 2005 s-a separat de comuna 1 Decembrie. Iar acum e de sine stătătoare. Trăieşte pe propriile picioare şi se gospodăreşte cum trebuie mai bine. Azi, bugetul ei mic e echilibrat. În anii trecuţi, primăria a avut popriri pe conturi. Doar de puţină vreme există un excedent. Plăpând, dar dătător de curaj, pentru o viaţă civilizată. 

„Numai când ai adunat nişte bani poţi trece imediat la treburi. Pe priorităţi. E un lucru esenţial. Altminteri, toate dorinţele rămân în gând, pe hârtie ori vorbe goale. Asta e realitatea”, spune primarul Ionuţ Marin.

E el încrezător? Bineînţeles. Pentru că un proiect foarte important e acum finalizat. 

 

Staţia de pompare a apei e gata

Construcţia ei a început în 2014, pe str. Morii, lângă terenul de fotbal.

Ionuţ Marin a ţinut morţis la cheltuieli cât mai reduse şi chibzuite. El afirmă: „Am profitat cu spor şi de geografia locului. Avem o apă foarte bună, din stratul freatic Frăteşti. Aici e la o adâncime mică, de 68 m.

Acum, construcţia ansamblului e finalizată. Adică: staţia, puţurile, bazinul de 30 t pentru colectarea apei, plus grupurile de tratare, clorinare şi pompare.

Mai e ceva. A trebuit să facem o altă lucrare nouă, în paralel cu celelalte, pentru ca legătura între staţia de pompare şi reţeaua de conducte – pe care o aveam din anii trecuţi – să funcţioneze optim. Pe o lungime de 800 m, am montat conducte cu un diametru mare, ca sursă pentru reţeaua stradală care are capilaritatea mai mică.

Pornirea sistemului se va face în câteva zile, odată cu montarea sistemului de contorizare de la Electrica S.A  şi ultimele avizări de funcţionare”, conchide primarul.

La ora asta, comuna e racordată la reţeaua de apă, aproape 100 %. Mai sunt de tras conducte pe câteva alei mici şi pentru vreo 15 locuinţe, construite recent.

Adaptare,
idei şi fapte

Toate câte se fac la Copăceni sunt din punga strânsă bugetului mic. Dar în fond, banul bine drămuit are o valoare dublă.

Proiecte? Destule. Ca­nalizarea e în stadiu de avize.  Lucrările vor porni în toamnă. Asfaltări? Mai sunt de făcut 6 km. Trotuare? Din banii bugetului local, au fost amenajaţi 5 km, pe o latură a DJ 401D. Cu pavele pe pat de nisip. Nu cu beton şi asfalt, pentru că reţeaua de canalizare nu e demarată.

Până la sfârşitul anului vor fi gata încă 3 km de trotuare, iar în 2015 vor încheia acest capitol.

Realizări? Iată câteva: iluminatul public al întregii comune, cu lămpi tip led; monitorizare urbană cu ajutorul camerelor de luat vederi; amenajare de parcări, asfaltarea şi iluminarea aleilor,  în zona numită „La Locuinţe”.

Despre şcoală, grădiniţe, dispensar, teren de fotbal, primarul Ionuţ Marin şi încă multe altele, într-o ediţie viitoare.  

Totuşi, am plecat de la Copăceni cu o nedumerire. Nu ştiu dacă oamenii de treabă au tendinţa de a cultiva flori. Sau, cumva, cultivarea florilor îi face pe oameni să fie de treabă?