Finalizarea lucrărilor de construire la un teren sintetic multifuncțional destinat tenisului de picior și pentru baschet, echipat cu nocturnă, reprezintă o realizare semnificativă pentru comunitatea din cartierul de tineret de pe Strada Albastrelelor, în zona Deal – Skate Park, comuna Afumați. Inițiat de primarul Gabriel Dumănică, acest proiect vine în întâmpinarea nevoilor afumățenilor din zonă, reducând necesitatea de a se deplasa către alte locații, dat fiind traficul intens de pe DN2. Obiectivul a fost îndeplinit de administrația din Afumați, fiind inaugurat recent și pus la dispoziția tuturor celor care își doresc să facă sport.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 694, ediția print
Noul teren de sport multifunctional a fost amenajat într-o locație care dispune de o suprafață totală de 13.000 de metri pătrați (1,3 hectare), care oferă posibilitatea amenajării de noi zone verzi, locuri de joacă pentru copii, precum și un teren sintetic de fotbal de dimensiuni generoase, iluminat nocturn, foișor și aparate de fitness.
La ceremonia de inaugurare, așteptată cu nerăbdare de copiii sportivi din comuna Afumați, a fost prezent și președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, care a subliniat importanța adoptării unui stil de viață sănătos și s-a angajat să sprijine cu fermitate marile proiecte de dezvoltare inițiate de Primăria Afumați, inclusiv extinderea rețelei de apă și canalizare în toată zona Deal, zona Piuă, DN2, Doraly și zona de Centură, în colaborare cu CJ Ilfov, ca o măsură de a face față cerințelor crescânde ale populației.
Proiectele sunt susținute de CJI
Primarul Gabriel Dumănică a precizat că inaugurarea terenului de sport reprezintă un moment deosebit pentru comunitate, exprimându-și bucuria că la evenimentul oficial au venit oaspeți și prieteni ai comunei, printre care președintele Consiliului Județean Ilfov, Thuma Hubert, de altfel un susținător al proiectelor pentru Afumați. Tocmai de acceea, primarul Gabriel Dumănică a dorit să evidențieze importanța proiectelor susținute de CJI, precum Programul Operațional de Infrastructură Mare – apă și canalizare în Afumați, un proiect în colaborare cu comuna Găneasa și Consiliul Județean Ilfov, în valoare de 50 de milioane de euro. ”Vestea bună este că licitația a fost încheiată și în prezent se evaluează ofertele. În curând vom afla firma care va executa lucrările de canalizare în Afumați și Găneasa. Ne propunem să demarăm lucrările de introducere a canalizării în zona Deal, cât mai curând posibil, având în vedere că acolo există deja apă”, a spus edilul. Un alt proiect important, susținut de președintele CJ Ilfov, permite reabilitarea școlii de la monument prin etajare și mansardare, o investiție în valoare de aproximativ 7 milioane de lei. Primarul a menționat și faptul că anul trecut, comuna a beneficiat de sprijinul președintelui pentru asfaltarea mai multor străzi, precum Murelor, Alunului și Garoafelor, iar în prezent se lucrează la documentații pentru alte patru străzi, într-un proiect comun finanțat de CJ Ilfov. De asemenea, se lucrează la proiectul giratoriului de la Moară, situat la ieșirea din comună, în zona străzii Caisului, o soluție care va facilita circulația în comunitate, similar giratoriului din curbă.
Zeci de proiecte pentru un stil de viață sănătos
Vorbind în continuare despre beneficiile noului teren de sport, cu suprafața de 700 mp, edilul și-a exprimat convingerea că acesta va deveni un loc de întâlnire pentru iubitorii de fotbal și baschet, amplasamentul lângă râul Pasărea transformându-l într-o adevărată oază pentru sport și relaxare.
Terenul multifuncțional completează parcurile deja existente în zonă, oferind un spațiu nou și excelent pentru activități sportive în aer liber, atât pentru copii, cât și pentru adulți, în condiții moderne și sigure.
În acest context, edilul a reiterat faptul că Primăria Afumați își propune să extindă suprafața zonelor de agrement și relaxare din localitate, adaptându-le în funcție de densitatea populației și de terenurile deținute în proprietatea publică.
Această lucrare este doar una dintre cele aproximativ 60 de proiecte finanțate din fonduri europene, guvernamentale, județene și locale, care urmează să fie finalizate în următorii doi ani, contribuind la îmbunătățirea calității vieții în comuna Afumați și la promovarea unui stil de viață activ și sănătos pentru toți locuitorii săi.
Edilul a reiterat faptul că lucrările pentru parcul de la Moară, în suprafață de 3.000 de metri pătrați, sunt în curs de desfășurare, evidențiindu-se angajamentul continuu în dezvoltarea infrastructurii locului. Sala de sport de la stadion, cu o suprafață de 600 de metri pătrați, are fundația finalizată, existând speranța ca aceasta să fie inaugurată în prima jumătate a acestui an, oferind astfel un spațiu modern pentru activitățile sportive practicate în comună precum karate, fotbal, tenis de camp, dar și dans modern.
Educație și sport, în condiții deosebite
Proiectele de modernizare pentru Școala Mare includ construirea unei săli de festivități de peste 700 de metri pătrați, dotată cu sală de mese, și o nouă clădire pentru clasele V-VIII, care va oferi posibilitatea furnizării de mâncare pentru copii.
Totuși, cel mai ambițios proiect rămâne cel ce are ca obiectiv dezvoltarea bazei sportive a comunei, care se va întinde pe o suprafață de circa 6 hectare. Pentru acest spațiu sunt prevăzute numeroase facilități sportive, inclusiv un patinoar permanent, terenuri de volei și badminton, precum și un mare parc.
Primarul a mulțumit tuturor celor implicați în realizarea proiectului, menționând constructorii și personalul primăriei, dar și antrenorii care îi mobilizează pe copii să facă sport. ”Vreau să mulțumesc și antrenorilor fără de care copiii nu pot să aibă rezultate foarte bune, precum Simona Vasile, la dans modern, la tenis de câmp – Ana Maria Giura, la fotbal – antrenorii Valentin Velicu, Silviu Popescu și Robert Dorovei, la karate – Marius Iacob și la kempo, Cătălin Nistor”, a spus edilul, adăugând că peste 150 de copii au primit echipament de prezentare.
Prin inaugurarea acestui teren de sport, primarul Gabriel Dumănică demonstrează încă o dată că își respectă promisiunile legate de dezvoltarea comunității, transformând astfel proiectele într-o realitate modernă și confortabilă.