Medicii veterinari au ajuns în Vidra, iar în Măgurele a debutat ”Marea sterilizare gratuită”, un maraton de intervenții, pe perioada unei întregi luni calendaristice
Pentru Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov (CJI) anul 2024 a debutat așa cum ne-a obișnuit – campanii de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor de rasă comună, salvarea animalelor de pe străzi, de pe câmpuri și chiar din gospodării, găsirea de familii responsabile pentru acestea și educarea deținătărilor de animale cu privire la responsabilități și obligațiile legale ale acestora.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov ediția print nr. 686
Din 8 ianuarie, deja la binecunoscutul număr de telefon 0751.235.009 au început programările pentru sterilizarea gratuită a animalelor din comuna Vidra, unde s-a stabilit ca zile pentru preluarea și operarea câinilor și pisicilor – datele de 16 și 23 ianuarie. Intervențiile au fost efectuate săptămâna trecută și se vor face și marțea aceasta la Clinica Center of Hope din Găneasa. ”Sterilizăm gratuit câini și pisici de rasă comună. Asta e cheia unei societăți civilizate. Numai prin sterilizare rezolvăm problema. Sperăm ca toți primarii din Ilfov, indiferent de culoarea politică, să împărtășească viziunea noastră și să o pună în aplicare. Singura putere pe care o avem este să arătăm că se poate și altfel. Și am demonstrat deja acest lucru. Oameni buni, profitați de campaniile noastre și haideți cu animalele voastre la sterilizat! Totul e complet gratuit. Altă măsură nu va rezolva problema animalelor străzii. Pentru că e simplu și logic: Trebuie să închidem robinetul de câini. Iar robinetul se închide prin sterilizare. Informații și programări la numărul 0751.235.009. E imposibil să răspundem în timp real pentru că avem multe apeluri, dar mereu revenim”, au precizat reprezentanții Protecției Animalelor – CJI.
În paralel cu Vidra, în orașul Măgurele a debutat, pe 15 ianuarie, ”Marea sterilizare gratuită”, medicii veterinari care se ocupă de intervenții fiind cei de la Animal Society. Proiectul este stabilit a se derula pe parcursul unei întregi luni, iar cetățenii se pot programa la numărul de telefon menționat mai sus. Ana Constantinescu, consilier Protecția Animalelor CJ Ilfov, a precizat că deja sunt în medie 50 de apeluri pe zi, iar Isabela Oprea, tot consilier Protecția Animalelor CJ Ilfov, a explicat, din nou, că este vorba de gratuitate doar în cazul câinilor și pisicilor de rasă comună (maidanezi/e), iar intervenția este ușoară și durează puțin. ”Oamenii vin dimineața cu animalele lor, ni le predau, apoi, după operație, sunt sunați să vină le ia înapoi. Animalele pleacă acasă complet treze, le este administrat antibiotic și antiinflamator”, a spus Izabela Oprea.
Peste 6.000 de animale, sterilizate gratuit
”Am reluat campaniile de sterilizări gratuite și am început cu Măgurele. Stăm aici o lună. Sterilizăm gratuit animale de rasă comună, câini și pisici. Ne găsiți pe Strada Bujorilor, nr. 4, de luni până vineri. Realizăm acest proiect împreună cu cei de la Animal Society, cărora le mulțumesc enorm pentru acest parteneriat atât de important pentru viitor! Programările se fac la numărul 0751.235.009. Avem foarte multe apeluri, lucru care mă bucură. Însă, este imposibil să răspundem în timp real, dar mereu se revine. Toți cei care sună și nu li se poate răspunde sunt sunați înapoi. Până acum, cu ajutorul ONG-urilor, am reușit să sterilizăm gratuit 6.318 animale, câini și pisici. De anul acesta, pentru prima dată, CJ-urile pot face din bugetul propriu campanii de sterilizări gratuite. Noi lucrăm deja la buget, facem tot ce trebuie astfel încât să sterilizăm în masă. Problema animalelor de pe străzi pleacă din curțile noastre. Am mai spus, nu plouă cu animale pe stradă, nu e normal să avem animale pe stradă, iar sterilizarea este singura metodă eficientă prin care putem închide robinetul de câini. Profitați de programele noastre și haideți să facem din Ilfov un județ sigur și civilizat!”, a declarat Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov.
Sterilizarea câinilor de rasă comună este obligatorie prin lege
Înainte de Măgurele, s-a desfășurat ”Marea sterilizare gratuită” în Periș. 1.081 de animale au fost sterilizate gratuit aici, în două luni de proiect. Și tot în Periș, înainte de ”Marea sterilizare gratuită”, s-a realizat recensământul câinilor. Cu ajutorul unei aplicații, s-au numărat 518 câini, 268 cu proprietar și 250 fără proprietar. Din cei 250 de câini care au fost găsiți liberi pe străzi, în localitatea Periș, aproximativ 30% aveau, de fapt, proprietar, însă erau lăsați nesupravegheați pe domeniul public, lucru complet ilegal. Pentru că, potrivit legii, deţinătorii câinilor de rasă comună sau metiși fătaţi după data de 1 ianuarie 2015 au obligaţia să sterilizeze puii astfel: femelele la vârsta de 4 – 6 luni și masculii la vârsta de 6 – 8 luni. Sancţiunile pentru nerespectarea acestei prevederi sunt cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei, potrivit Legii 258/2013 pentru modificarea si completarea OUG 155/2001.