Țara noastră a predat deja conducerea Consiliului Uniunii Europene pe Sănătate. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, după ce, în urmă cu doar câteva zile, a prezidat Reuniunea formală a miniștrilor Sănătății în cadrul Consiliului UE, la Luxemburg.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 457, ediția print
Potrivit ministrului, în domeniul Sănătății, președinția română a Consiliului UE a continuat eforturile de a face progrese în ceea ce privește temele cu impact și beneficii pentru starea de sănătate a pacienților din Uniunea Europeană. „Toate prioritățile președinției române pe domeniul Sănătății au abordat subiecte de actualitate, cu scopul de a îmbunătăți calitatea serviciilor și a asistenței medicale pentru pacienți, peste tot în Uniunea Europeană. Președinția României la Consiliul UE a organizat (1 martie, București) Conferința la nivel înalt cu titlul „Pașii următori pentru a transforma UE într-o regiune de bune practici în combaterea rezistenței la antimicrobiene“. Pe baza rezultatelor Conferinței a fost realizat documentul sinteză care a stat la baza elaborării acestor Concluzii ale Consiliului, având trei obiective-cheie: îmbunătățirea măsurilor de prevenire și control al infecțiilor și optimizarea utilizării antibioticelor în sectoarele uman, animal și de mediu, sub umbrela «O singură sănătate»; întărirea dezvoltării și implementării planurilor naționale de acțiune; încurajarea solidarității între țări prin activități comune de combatere a rezistenței la antimicrobiene. În plus, dezbaterile de pe parcursul Conferinței și de la nivelul Grupului de lucru al Consiliului au dus la adăugarea în aceste Concluzii a unor elemente importante legate de: încurajarea cercetării și dezvoltării de noi antimicrobiene și abordări alternative; sporirea conștientizării și înțelegerii rezistenței de către public, profesioniștii din domeniul medical, fermieri și veterinari; supravegherea rezistenței și consumului de antimicrobiene atât în sectorul sănătății umane, cât și în cel al sănătății animalelor; lărgirea bazei de dovezi referitoare la dezvoltarea și răspândirea rezistenței în mediu etc.” informează ministrul Sorina Pintea, printr-un comunicat de presă.