Șapte persoane care au împlinit venerabila vârstă de 100 de ani au fost premiate în cadrul evenimentului “O viață cât un centenar”, care a avut loc în comuna ilfoveană Moara Vlăsiei. Rețeta longevității se pare că este una pe cât de simplă, pe atât de profundă: muncă, muncă și iar muncă.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.474
Evenimentul a fost organizat, vineri, 25 octombrie, la Complex Arena Moara Vlăsiei, de Consiliul Județean Ilfov, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, reprezentat de directorul său, Alexandrina Niță.
În semn de prețuire pentru contribuția adusă la dezvoltarea comunității, seniorii județului au primit fiecare câte 2.000 de lei, plachete aniversare și flori. Premiile au fost înmânate de președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache.
“E o vorbă la români: Cine nu are bătrâni, să își cumpere! Dumneavoastră aveți un secol de viață. O viață care știu că nu a fost deloc ușoară. Ați supraviețuit războiului și ororilor și unii dintre dumneavoastră au aflat pe pielea lor ce înseamnă cruzimea celor care ne-au călcat țara. Ați trecut prin multe greutăți și de fiecare dată ați găsit puterea să le depășiți. Ați acumulat experiență și înțelepciune. Aveți tot respectul meu și toată bunăvoința!”, a spus Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov.
Vieți pline și multă muncă
Cei șapte ilfoveni, care au împlinit 100 de ani sunt: Rada Nicolae, Floarea Ștefan, Florica Botezatu, Francisc Grigore, Ioana Spânu, Teodora Nițescu, Rada Ion. Toți au avut vieți complexe, dominate de greutăți și de foarte multă muncă.
Rada Nicolae are un secol de viață împlinit în această vară. A muncit de la 12 ani până la 90 de ani. Se descrie ”micuță, micuță și vrednică, vrednică”. Locuiește împreună cu familia în Chitila, acolo unde a avut pe vremuri grădini, sere și cai de care își amintește și acum cu nostalgie.
Florica Botezatu locuiește în Domnești, împreună cu fiul ei și cu cățelușa Lessie. Are 100 de ani împliniți în martie anul acesta. În timpul războiului nu a vrut să îi lase pe ruși să-i calce bătătura, dar a avut mult de suferit din această cauză. A trecut rapid și azi îi sărbătorim longevitatea.
Ioana Spânu are aproape 100 de ani și, la această vârstă, citește fără ochelari. Cititul a fost toată viața pasiunea ei. A lucrat ca bibliotecară la Politehnică și spune că secretul longevității este cumpătarea. Nu a muncit nici mult, nici puțin, a mâncat cât i-a trebuit. Doar cu lectura a exagerat.
Floarea Ștefan este, probabil, cel mai în vârstă locuitor al Ilfovului. Merge pe 103 ani, iar la 102 ani încă mai lucra la igliță. Locuiește în Cornetu și în tinerețe mergea aproape în fiecare zi, pe jos, la București, cu sticle de lapte pentru ”boieri”.
Teodora Nițescu are 100 de ani. Familia ei spune că a ajuns la această vârstă pentru că a făcut mult bine și pentru că, bineînțeles, a muncit!
”Când i-am găsit pe acești șapte centenari, am constatat că unul singur este domn, Francis Grigore”, a spus Alexandrina Niță. Francisc Grigore locuiește de când s-a născut în Popești-Leordeni, deci de un secol. Este mândru că strada pe care își are adresa a fost pavată de el, cu mâna lui. La fel de mândru ar trebui să fie și de faptul că a salvat multe vieți în război, atunci când i-a spus celui de la mitralieră să tragă întotdeauna la picioare, să nu omoare.
Nuntă de aur pentru 12 cupluri
Cu prilejul acestui eveniment, primarul comunei Moara Vlăsiei, Andrei Filip, a premiat 12 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie. ”Țin să-i felicit pe sărbătoriții noștri speciali. Când domnul președinte Marian Petrache a venit cu ideea să organizăm acest emoționant eveniment, m-am gândit să intervenim și noi cu ceva. Să îl cuplăm cu evenimentul nostru devenit tradiție și denumit generic Nunta de Aur”, a spus primarul și le-a urat tuturor sărbătoriților mulți ani, multă sănătate, bucurii alături de familiile dumnealor.