”Nu e nimic mai frumos decât sentimentul de iubire trainică, bazată pe respect și armonie. Din acest motiv și pentru că prețuim aceste familii am organizat evenimentul ”Generația de aur – 50 ani de căsătorie”. 

 

Cu jumătate de secol în urmă, în anul 1972, zeci de tineri din comuna noastră și-au unit destinele cu credință și iubire în fața Bunului Dumnezeu, punând bazele a peste 30 familii”, a anunțat primarul comunei Domnești, Adrian Ghiță, în debutul momentului omagial organizat de Consiliul Local și Primăria Domnești, pe 22 august, în sala de consiliu din incinta Primăriei.
De altfel, acest gen de aniversare a cuplurilor care au rezistat unite 50 de ani a devenit o tradiție tare îndrăgită în Domnești. ”Nunta de aur” a ajuns, în acest an, la ediția a VIII-a, iar familiile sărbătorite acum (inclusiv acelea care și-au oficiat căsătoria, în urmă cu 50 de ani, în alte localități, dar apoi au devenit parte a comunității domneștene) au fost la fel de emoționate ca și cele din anii trecuți, oferind, la rândul lor, zâmbete generoase și sfa­turi înțelepte despre cum poți să faci față, în cuplu, încercărilor vieții. Comisia de premiere condusă de primarul comunei a oferit, în semn de recunoștință, diplome și flori, familiilor trainice.
Totul pentru comunitate
”Vă mulțumesc din tot sufletul, în numele meu, în numele Primăriei Domnești, în numele consilierilor locali prezenți aici, alături de noi, la acest eveniment cu adevărat mare. Pentru că 50 de ani de căsătorie nu înseamnă puțin lucru. Din contră. Când mă gândesc la ”nunta de aur” mă gândesc la bunicii mei, la părinții mei, și de aceea totul este extrem de emoționant aici, totul este din suflet. Și, dacă vorbim de familie, putem să vorbim în aceeași măsură de comunitatea noastră. Pentru această comunitate muncim, facem proiecte. Spre exem­plu, până în 2024, mai terminăm o gradiniță cu program normal și program prelungit, un cabinet medical în satul Țegheș, lucrăm la o unitate comunală de primiri urgențe, în locul vechiului dispensar, am inaugurat recent centrul operativ pentru situații de urgență și avem în permanență în localitatea noastră două mașini de pompieri, o salvare cu paramedici, o echipă gata de intervenție oricând. Din 2016 și până acum nu am mărit nicio taxă – doar măririle anuale cu inflația, conform legii, dar nimic altceva. Tot ceea ce facem este pentru comuna noastră!”, a spus Adrian Ghiță.
Primarul a urat celor aniversați ”multă, foarte multă sănătate, fericire, bucurii, împliniri” și a menționat că ”atunci când aveți nevoie de mine, de consilierii locali sau de angajații Primăriei – suntem aici, pentru dumneavoastră! Știți, de altfel, unde locuiesc”,
le-a spus edilul și a felicitat personal fiecare cuplu, oferindu-le diplome de recunoștință și flori pen­tru doamne.