Mircea Minea: ”Să uităm grijile și supărările!”
Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, locuitorii comunei Chiajna au fost invitați de administrație, de la cei mai mici la cei mai mari, în Parcul Dinamic, începând cu ora 11:00, pentru a sărbători cu toți, împreună, Ziua României.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 629
Primarul Mircea Minea le-a propus cetățenilor comunei sale să participe la marea sărbătoare din Parcul Dinamic, aceasta fiind o bună ocazie de a depăna amintiri, dar și pentru a gusta din mâncarea tradițională românească, pregătită special pentru această ocazie. Îndemnându-i pe cetățenii urbei sale să se înconjoare de multă voie bună, primarul comunei Chiajna a precizat că ”ziua de 1 Decembrie este ziua care ne amintește identitatea noastră, a românilor, a chiejnenilor, este acel moment din istoria țării noastre care ne-a pecetluit destinul ca națiune, ca țară, ca neam”.
”Acestă zi ne aduce împreună din generație în generație, ne îndeamnă să uităm grijile și supărările și ne amintește de cultura noastră, de obiceiurile noastre și nu în ultimul rând de tradițiile, atât de dragi, moștenite de la străbuni. La mulți ani, Chiajna! La mulți ani, România! La mulți ani, români de pretutindeni!”, a mai transmis edilul.
Nu întâmplător, primarul a ales Parcul Dinamic din Chiajna pentru sărbătorirea Zilei Naționale, deoarece acesta este un spațiu de relaxare și distracție care a devenit popular, încă din vara anului trecut, când a fost inaugurat. Este un spațiu al veseliei și petrecerii de calitate a timpului în aer liber, prin intermediul a numeroase activități antrenante, mai ales pentru cei mici.
Parcul Dinamic are zonă de Bistro, hidrobiciclete, tobogane gonflabile, tiroliană peste lac, zonă de pescuit sportiv, balon cu aer cald și biciclete în tandem. Așadar, cât timp copiii se bucură de joacă, adulții se pot delecta și ei cu sucuri sau bere, dar și cu produse gastronomice, într-un spațiu foarte modern și primitor.