Joi, 15 august. Biserica de la 1 Decembrie s-a umplut de lumină sfântă. Preoții și credincioșii locului au adus cinstire, mulțumire și recunoștință Maicii Domnului, cu prilejul hramului. Sute de oameni s-au împărtășit cu bucuria marelui praznic Împărătesc, devenit cea mai mare sărbătoare a acestei comunități.

 

Articol publicat în Jurnalul de lfov Nr. 464, ediția print

Deși Biserica a prăznuit Adormirea Sfintei Fecioare Maria, joi, pe 15 august, Maica Domnului a reînviat în inimile creștinilor ortodocși din toată țara. În comuna 1 Decembrie, ca în fiecare an, o mulțime de credincioși evlavioși au venit să-și purifice sufletele la locul sfânt, unde Maica lui Dumnezeu face minuni. Cu mic cu mare, mai mult sau mai puțin împovărați de greutăți, enoriașii extrem de atașați de așezământul sacru au luat parte cu  bucurie la rugăciunile și slujbele săvârșite de clerici. Cu aleasă prețuire, toată suflarea a rostit în tihnă rugăciuni de mulțumire și deosebită recunoștință pentru bunătățile primite de-a lungul timpului de la Preacurata Fecioară Maria, Cea care a fost mai cinstită, mai protectoare și mai ajutătoare decât toată făptura. Printr-o înlănțuire de cântări și rugăciuni sfințitoare, în biserica de la 1 Decembrie Maica Domnului a fost venerată ca o adevărată Împărăteasă a lumii.

“Le mulțumesc tuturor celor care, prin eforturile lor, au sprijinit organizarea hramului bisericii! Spiritualitatea românească a manifestat o sensibilitate specială legată de cultul închinat Maicii Domnului în concordanță cu doctrina Bisericii ce se sprijină pe prologul Evangheliei Sfântului Ioan, care atestă Întruparea Fiului lui Dumnezeu: „Și cuvântul trup s-a făcut”. Cuvântul lui Dumnezeu s-a întrupat, a sălășluit în pântecele cel pururea fecioresc al Maicii Domnului și s-a născut în Bethleemul Iudeii, Dumnezeu făcându-se om pentru ca pe om să-l îndumnezeiască. De altfel, Dumnezeu a promis oamenilor că nu-i lasă pradă păcatului, imediat după căderea protopărinților, făgăduind răscumpărarea și un răscumpărător. Această promisiune s-a împlinit prin mijlocirea Fecioarei astăzi prăznuită, ­confirmându-se profeția lui Isaia (Cap 7, Vers. 14): „Iată fecioara a luat în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel”. Despre Maria Fecioara putem să vorbim la nesfârșit. O rugăm să ne asculte rugăciunile, să ne lumineze mintea și sufletul, să ne aducă mângâiere în momentele grele și să nu contenească să ne ocrotească. Și știm că are o inimă atât de bună și de milostivă încât nu are cum să nu ne șteargă lacrimile ochilor inimii în suferințe și să nu ne ajute să înaintăm cu nădejde pe drumul vieții. Fiind Cea mai cinstită dintre sfinții de pe Bolta Ortodoxiei noastre, am venerat-o, așa cum se cuvine, prin rugăciuni rostite cu sufletul deschis către Ea. Și, pentru că biserica noastră îi are drept ctitori pe Maria Bujoreanu Filipescu și pe Emanuel Filipescu (Maria era de fapt, o Bujoreanu. Tatăl ei Ștefan Bujoreanu, fost prefect de Gorj, fiind cel care a cumpărat în anul 1797 moșia Copăcenilor pe care a fost ctitorită și această biserică, între 1827 și 1830), i-am pomenit și pe ei astăzi, la parastasul pentru cei adormiți, alături de Ruxandra Bujoreanu și Stephen Lakeman Bartlett, general englez cunoscut în istoria României din secolul XIX și sub numele de Mazar Pașa, care a dobândit statutul de co-ctitor al bisericii, el fiind cel care a comandat pentru această biserică, în anul 1858, două clopote fabricate la Schefield de celebrul producător Vickers Naylor. Am avut alături, în rugăciune, foarte mulți credincioși. Ne-am bucurat de susținerea multor oameni care iubesc Biserica și pe aproapele lor. Primarul Gheorghe Petre, căruia îi mulțumim pe această cale, se află printre cei care au făcut din ziua hramului bisericii noastre o zi de aleasă bucurie duhovnicească. De altfel, domnul primar ne-a fost aproape în toate momentele importante. Cu sprijinul domniei sale și a Consiliului Local, am finalizat proiecte de investiții care asigură condiții din ce în ce mai bune pentru exercitarea cultului în beneficiul membrilor comunității parohiale. De altfel, am convenit și asupra unor proiecte care își vor găsi concretizarea în perioada ce urmează”, ne-a spus părintele Didel Stroe, parohul Bisericii Adormirea Maicii Domnului, din comuna 1 Decembrie.

Și pentru ca bucuria hramului să fie deplină, Primăria și Consiliul Local au pregătit o masă pe cinste pentru toți cei ce au asistat la slujbele speciale. Mai mult, primarul Gheorghe Petre s-a aflat în mijlocul credincioșilor nu doar în biserică, ci și în curtea lăcașului, unde a gătit delicioasele preparate tradiționale din pește care au fost împărțite localnicilor. “Pentru mine biserica este locul unde îmi găsesc liniștea. Vin în fiecare duminică la Sfânta Liturghie și la toate marile sărbători. Am fost crescut în spirit religios și încerc să duc mai departe, peste generații, acest bun de neprețuit al poporului nostru. Învățăturile frumoase ale Bisericii unesc oamenii, îi apropie și-i ajută să înlăture toată durerea sufletului, aducându-le pacea și bucuria inimii. Este bine să trăim în lumina speranței și credinței. Mă bucură foarte mult faptul că părintele Didel Stroe ține comunitatea unită și încearcă să ajute atât cât poate. Îl susținem și noi, Primăria și Consiliul Local, după putință. În fiecare an, după hram, invităm oamenii la masa prieteniei. În premieră însă, anul acesta am pregătit mâncarea aici, în curtea bisericii, sub privirile oamenilor care au venit să se roage și să se închine Maicii Domnului. De data aceasta, am primit oamenii la rugăciune, în biserica îmbrăcată în veșminte noi. Anul acesta am renovat biserica, am înlocuit acoperișul, am făcut reparații exterioare, am vopsit-o, am făcut aleile, am introdus iluminat în cimitir și am pus camera de supraveghere. De două săptămâni am început să amenajăm o capelă, o cameră frigorifică. Mai avem un proiect, o casă parohială pe care vrem să o transformăm într-un muzeu, o bibliotecă. De fapt, vrem să o aranjăm în așa fel încât să vină în întâmpinarea  nevoilor cât mai multor oameni. De exemplu, să ofere posibilitatea  elevilor să picteze în ateliere speciale, să citească aici, să învețe cât mai mult despre istoria localității, mai ales că zona noastră este una cu o istorie și realizări frumoase, să dobândească informații și să-și apofundeze cunoștințele în diverse domenii. Concret, ne dorim ca prin biserică să facem o educație pentru dezvoltarea frumoasă a comunității”, ne-a spus Gheorghe Petre, primarul comunei 1 Decembrie.