De Sf. Constantin și Elena, școala din Tâncăbești a aniversat 88 de ani
Autoritățile locale din Snagov au marcat din plin cele două sărbători religioase care, anul acesta, au fost sărbătorite în aceeași zi: Sf. Împărați Constantin și Elena și Înălțarea Domnului Iisus Hristos. A fost o zi plină, de cinstire a eroilor neamului românesc, dar și de aniversare a Școlii Generale „Constantin Băicoianu”, din Tâncăbești, care, anul acesta, a împlinit 88 de ani de la înființare.
Ziua de 21 mai a debutat, în satul Tâncăbești, aparținător de comuna Snagov, cu ceremonia depunerii unei coroane de flori din partea Primăriei și a Consiliului Local din pitoreasca așezare ilfoveană. La ora 10, sub un soare mângâietor, în jurul monumentului situat pe DN 1, la intrarea în Tâncăbești, plutea o emoție aparte, izvorâtă din semnificația celor două sărbători sfinte, dar și din amintirea vitejilor ostași ai localității care își jertfiseră viețile în Războiul pentru Întregirea Neamului, din 1916-1919, așa cum stă scris, spre știința generațiilor următoare, pe frontispiciul acestuia.
Cântece patriotice și flori, în amintirea înaintașilor eroi
În această atmosferă solemnă, corul elevilor Școlii „Constantin Băicoianu”, purtând în mâini steaguri tricolore, au intonat cântece patriotice din vremea jertfei înaintașilor lor. În acest timp, reprezentanți ai Consiliului Local Snagov, alături de primarul Marian Oancea, și viceprimarul Mihai Anghel, au depus coroane, jerbe și buchete de flori, întru amintirea faptelor de vitejie a eroilor acelei vremi.
„Pentru noi astăzi este un moment deosebit. Mai bine zis momente deosebite. Pentru că astăzi ridicăm cinstire strămoșilor noștri care s‑au jertfit pentru implinirea unui ideal de veacuri al neamului românesc: Marea Unire. Dar nu numai lor. Ci și tuturor celor care au luptat pentru patria lor, pentru ca urmașii lor să trăiască într-o Românie liberă și prosperă. Pentru Tâncăbești, însă, astăzi este o dublă sărbătoare, deoarece școala, ridicată de marele nostru înaintaș Constantin Băicoianu, sărbătorește 88 de ani de la inaugurare. Și suntem mândri că am păstrat-o, la fel curată luminoasă și frumoasă ca atunci, în 1927”, ne‑a spus primarul comunei Snagov, Marian Oancea.
Școală frumoasă, cinste cui te-a ridicat!
Povestea acestei școli am aflat-o cu prilejul serbării organizate în cinstea acestei aniversări, de la directorul acesteia, Mariana Banu. „În fiecare an sărbătorim această zi de Sf, Constantin și Elena, pentru că școala poartă numele ctitorului ei, Constantin Băicoianu. Cu această ocazie, organizăm o serbare, susținută de elevii școlii, și îi premiem pe cei care s-au făcut remarcați în activitățile extrașcolare. Constantin Băicoianu a ridicat această școală în anul 1927, pe vremea când era directorul administrativ al Băncii Naționale a României, în amintirea celor doi copii ai lui, care au murit foarte tineri. Iar acest hol, foarte spațios, a fost conceput special pentru serbări, ca să-i umple golul din suflet, rămas după pierderea pruncilor săi”, ne-a povestit Mariana Banu. Serbarea a fost o încântare. Momentele artistice pregătite de elevi au stârnit ropote de aplauze, din partea invitaților și a părinților, mândri de talentul copiilor lor. Iar glasurile lor cristaline au răsunat în vasta sală, ca un omagiu adus celui care a înălțat frumosul lăcaș pentru luminarea minților și sufletelor celor care i-au urmat marelui om de pe meleaguri snagovene.