Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Dușă, a luat act de finalizarea cercetării prealabile a membrilor conducerii I.P.J. Ilfov – inspectorul şef şi cei doi adjuncţi – şi a dispus sesizarea Consiliului Superior de Disciplină al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR)”, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne. Controlul amănunţit la IPJ Ilfov a fost dispus după uciderea japonezei Yurika Masuno de către Vlad Nicolae, în 15 august, într o pădure de lângă Corbeanca. La ordinul ministrului Adminis-traţiei şi Internelor, Mircea Duşa, o comisie formată din ofiţeri ai Corpului de control a făcut verificări, în perioada 3 – 21 septembrie, la IPJ Ilfov şi la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Bucureşti. Şeful Poliţiei Ilfov, Emanuel Marin Nica, adjuncţii săi, Ionel Lefter şi Nicolae Baicu, alţi şase ofiţeri din conducerea IPJ, precum şi membri ai conducerii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti au fost cercetaţi prealabil în urma anchetei Corpului de control al MAI. De asemenea, alţi 14 ofi-ţeri au fost atunci atenţionaţi, iar în cazul a doi ofiţeri şi a unui agent a fost sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, arăta atunci Ministerului Administra-ţiei şi Internelor. Controlul a vizat evaluarea managementului în cazul prevenirii criminalităţii stradale, în special infracţiunile comise cu violenţă, mai ales că, la nivelul IPJ Ilfov există un număr foarte mare de fapte comise cu violenţă, rămase cu autori necunoscuţi, preciza Ministerul Administraţiei şi Internelor. În acelaşi timp, în urma verificărilor făcute de Corpul de control al MAI la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Bucureşti, s-a declanşat cercetarea prealabilă pentru opt ofiţeri, între care şi şeful structurii, Dan Roşoga, iar şase ofiţeri au scăpat doar cu atenţionare. Situaţia de la Ilfov a intrat în atenţia conducerii MAI la scurt timp după moartea japonezei Yurika Masuno, când s-a constatat că Vlad Nicolae se face vinovat şi de alte două crime şi tâlhării, la care se mai adăuga şi molestarea sexuală a unor femei în vârstă, fiind lăsat în libertate atât din indiferenţa poliţiştilor, cât şi a procurorilor ilfoveni.