Vineri, 26 octombrie. Reuniți ca într-o familie duhovnicească, enoriașii celor două parohii din comuna Afumați s-au adunat în sânul bisericii și au adus cinstire, mulțumire și recunoștință Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, cel ce veghează asupra lor necontenit și-i ocrotește la vreme de restriște. Printre cei ce sau împărtășit cu pacea, bucuria și iubirea sfântului mare făcător de minuni al lumii, Dimitrie, la slujba deosebită, săvârșită de preoții din Afumați și din împrejurimi, sub coordonarea părintelui paroh Florin Ionică, s-a aflat și primarul Gabriel Dumănică.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 426
În zi de mare sărbătoare creștină, cu inimile Sus, localnici de toate vârstele și-au lăudat, cinstit și preamărit protectorul. Cu dragoste de Dumnezeu și cu bucurie sfântă, sute de credincioși s-au recules în tihnă și și-au regăsit liniștea interioară în lăcașul de cult, la marele hram. Ca de fiecare dată, părintele paroh, Florin Ionică, i-a primit în biserica împodobită frumos, de sărbătoare, cu o slujbă deosebită, care încânta inimile și purta sufletele spre înaltul Cerului. Glasul clopotelor și al cântărilor au răsunat neîncetat. Iar ca un îndemn spre schimbarea vieții în bine, părintele Petru Cristian Stoian le-a vorbit din suflet credincioșilor despre nevoia întoarcerii la credință, ca singură modalitate de a trece mai ușor prin vremurile tulburi. „Sf. Dimitrie s-a lepădat de toate cele materiale, dăruind toată averea sa. Apoi a început să postească și să se roage, punându-și toată nădejdea în Dumnezeu, pentru că știa că nu avea pe cine să se sprijine. Nu mai avea bani, nu mai avea prieteni, nici funcție, nimic. Exemplul Sf. Dimitrie trebuie să ne încurajeze și pe noi să facem la fel. Să ne lepădăm de cele materiale, să ne împrietenim cu postul și rugăciunea și să ne punem toată nădejdea în Dumnezeu pentru că doar atunci rugăciunea noastră va fi cu adevărat primită și se va împlini”, a spus părintele Stoian.
„Sf. Mare Mucenic Dimitrie reprezintă primul hram al bisericii noastre parohiale, începând cu anul 1941, an în care a avut loc, pentru prima dată, sfințirea acestei biserici parohiale. Credincioșii din comună, an de an, prăznuiesc cu mare evlavie și cinste pe Sf. M. Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la aceeași dată, de 26 octombrie, deși, biserica noastră, odată cu resfințirea din data de 28 februarie 2016, a primit și al doilea hram din partea Patriarhiei Române, prin Înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin. Astăzi ne-am bucurat să avem în mijlocul nostru pe părintele coslujitor al parohiei noastre, Cristian Alexandru, pe părintele îmbisericit de la Parohia Afumați I, Nicol Alexandru și pe părintele paroh, Petru Cristian Stoian, de la Parohia Afumați I. Imediat după Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie, părintele Petru Cristian Stoian, de la Parohia Afumați I, a ținut un frumos cuvânt de învățătură. Avem o mare bucurie deoarece, în fiecare an, biserica este plină de credincioși, veniți din ambele parohii ale comunei Afumați pentru a-l venera, cinsti cum se cuvine pe Marele Mucenic Dimitrie. Și în acest an, prin bunăvoința domnului primar, Gabriel Dumănică, Primăria Afumați împreună cu Consiliul Local a sprijinit cu toată dragostea și evlavia acest hram al bisericii noastre prin realizarea unei Agape creștine, în curtea bisericii, la ieșirea tuturor credincioșilor participanți la Sf. Liturghie. Ne bucurăm că la fiecare activitate a bisericii noastre avem susținerea enoriașilor parohiei noastre, care vin cu mare credință și evlavie la sfinții ocrotitori. Mulțumim membrilor Consiliului Parohial și Comitetului Parohial, bărbați de seamă și doamne deosebite care vin prin voluntariat pentru a realiza ample activități parohiale! Mulțumim mai ales domnului primar Gabriel Dumănică, alături de membrii Consiliului Local, pentru tot sprijinul acordat parohiei noastre, deoarece biserica noastră are în curs de derulare mai multe lucrări, din care aș aminti realizarea gardului monumental de la cimitirul Parohiei Afumați II, de pe DN2, și mai ales realizarea unei a doua case parohiale! Iată că Dumnezeu lucrează în această parohie și vin sfinte moaște de la Patriarhia Română, așa cum în 2017 a venit Sf. Ierarh Nectarie, anul acesta s-au aflat la biserica noastră de închinare, pentru trei zile, moaștele Sf. Împărați Constantin și Elena. Nădăjduim căci, cu ajutorul lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a ocrotitorilor bisericii noastre și prin înalta binecuvântare a PF Părinte Patriarh Daniel, și prin povățuirea permanentă a Părintelui Protopop Cristian Burcea, Protoiereul Protoieriei Ilfov Nord, vom continua realizarea acestor evenimente cultural duhovnicești prin aducerea anuală a sfintelor moaște spre închinarea credincioșilor”, ne-a spus părintele paroh, Florin Ionică.
„Primăria și Consiliul Local susțin toate proiectele și inițiativele celor două parohii din comuna noastră. La fel ca în anii trecuți, parteneriatul nostru între Biserică, Școală, Primărie și cetățenii comunei a dus la realizarea unor lucruri foarte frumoase și importante care au dus la dezvoltarea și modernizarea comunei Afumați. Avem foarte multe proiecte finalizate care au schimbat imaginea localității în bine. Această bună colaborare reprezintă cheia succesului. Biserica Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, am regăsit-o astăzi, cum era de așteptat, pregătită de o mare a sărbătoare a comunității noastre. Deja s-a făcut o tradiție ca la acest praznic să participe credincioșii ambelor parohii. A fost o slujbă frumoasă, la care au asistat sute de localnici. Tuturor sărbătoriților, ca de altfel tuturor afumățenilor, le doresc un sincer și călduros la mulți ani, cu bucurii și nenumărate realizări!”, a spus primarul Gabriel Dumănică. În Afumați chiar există o viață culturală, educațională și spirituală bogată. După ce le-a creat toate condițiile unui trai decent, edilul le-a dăruit localnicilor și această biserică frumoasă ca o mireasă. Despre micile minuni ale primarului ne-a vorbit Georgeta Stancu, o localnică din Afumați pe care am întâlnit-o rugându-se în sfântul lăcaș, în zi de hram: „Primarul Gabriel Dumănică este un primar foarte bun care a făcut multe lucruri bune pentru comuna Afumați. De la drumuri și canalizare, până la biserici, toate s-au dezvoltat prin implicarea sa. Astăzi am venit la biserica mea de suflet, ca să mă rog pentru sănătatea mea, a familiei mele, soțului și copiilor, dar și a edilului care a dat o altă față comunei noastre. Dumnezeu să ne dăruiască tuturor numai ceea ce este bun și frumos. Vin aici ori de câte ori sufletul îmi este încărcat de suferință și am observat că primesc întotdeauna ajutor după rugăciunile adresate Sf. Dimitrie. Cred cu tărie că acest sfânt este ocrotitorul nostru, al familiilor și caselor noastre. M-am rugat ca fiii mei să se realizeze, să aibă un viitor frumos și asta s-a și întâmplat. Așa că, astăzi, am venit și ca să-i mulțumesc Sf. Dimitrie pentru tot. O stare de bine, de liniște s-a așternut peste sufletul meu. Se datorează și preoților care au slujit, pentru că au făcut o slujbă înălțătoare. Oricum, preoții parohiei noastre sunt deosebiți. Ne ajută de fiecare dată când le cerem sprijinul la nevoie. Părintele paroh Florin Ionică este un părinte exemplu. Dânsul se străduiește să ne dea cele mai bune sfaturi și caută întotdeauna soluții pentru problemele noastre. Este foarte apropiat de tineri, copii și de bătrâni. Nimeni nu rămâne neajutat de parohul nostru.”