Miercuri și joi ne vom bucura, din nou, de zile de rugăciune și curățire a sufletului. Rugăciuni minunate și înălțătoare cântece bisericești vor răsuna în lăcașele de cult ortodoxe, la prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitire, Izvorâtorul de Mir și la omagierea Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov, care este și Ocrotitorul Bucureștilor. Iată de ce Biserica Ortodoxă Română le-a dăruit celor doi sfinți câte un loc important în calendarul bisericesc și o cinstire în chip deosebit!
Diacon Alexandru Gabriel Negoiță/
Parohia Sfântul Nicolae din Chiajna
Înțelepciunea și bunătatea, adevărata moștenire a Sfântului Dimitrie
Sfântul și marele mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir (Dumitru) este unul din marii sfinți mucenici, făcător de minuni și tămăduitor. Este prăznuit de către Biserica Ortodoxă pe 26 octombrie. Numele de „Izvorâtorul de Mir” nu este o metaforă. După trecerea sa în veșnicie, din osemintele sale a izvorât mir, fenomen întâlnit frecvent la sfinții bisericii ortodoxe. Sfântul Dimitrie a trăit la Tesalonic (Salonic, în Grecia de azi) în vremea împăraților Dioclețian și Maximian (284-305). Provenea din una din cele mai nobile familii din Macedonia și era admirat de toți, nu doar pentru noblețea și frumusețea lui exterioară, ci și pentru virtuțile sale, pentru înțelepciunea și bunătatea sa.
A adus mulţi păgâni la creştinism
Încă din tinerețe a devenit strateg și specialist în arta militară, așa încât, în ciuda vârstei lui, a fost numit general al armatelor Tesaliei și proconsul al Greciei de către Maximian Galerius, Cezarul Greciei și al Macedoniei. Toate aceste onoruri nu l-au făcut pe Dimitrie să piardă din vedere lucrurile cele mai importante, și anume cele legate de mântuirea sufletului. Fiind evlavios și învățător al credinței în Iisus Hristos, își petrecea o bună parte a fiecărei zile cu învățarea și interpretarea învățăturii lui Hristos, în public și fără să se ascundă, așa încât mulți păgâni din Tesalonic și din regiune s-au convertit la creștinism, în ciuda persecuțiilor pornite de împărat împotriva creștinilor.
Credinţa, averea sa cea mai de preţ
Din viața Sfantului Dimitrie aflăm că acesta a avut părinți foarte bogați, cu funcții înalte într-un oraș important al Imperiului Roman de atunci. Părinții săi erau creștini în ascuns, ferindu-se de prigoanele foarte mari organizate împotriva creștinilor. După moartea părinților săi, Dimitrie le moștenește nu numai o foarte mare avere, ci și funcțiile înalte de conducere militară. Împăratul Maximian îl învestește aşadar și îi poruncește să păzească patria sa și să o curățească de «necurații creștini», ordonându-i să-i ucidă pe toți aceea care se vor închina Mântuitorului Hristos. Ce face, însă, Sf. Dimitrie? “Luând de la împărat dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăţeni şi îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum şi a învăţa pe toţi credinţa. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducându-i pe ei la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi dezrădăcinînd închinarea la idoli. Apoi, nu după multă vreme s-a făcut cunoscut împăratului Maximian că Dimitrie, este creştin şi pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a mâniat foarte tare“.
Ucis pentru iubirea de Dumnezeu
Biruitor în războiul contra sciților, în drum spre Roma, Cezarul Galerius (care tocmai fusese proclamat August pentru partea răsăriteană a Imperiului Roman) s-a oprit la Tesalonic pentru a fi aclamat de popor și a sacrifica zeilor. Câțiva păgâni invidioși din oraș au profitat de această ocazie pentru a se plânge împăratului și a-l denunța pe Dimitrie că este creștin. Mânia împăratului a devenit repede furie, când a aflat că Dimitrie nu era doar un ucenic credincios al lui Hristos, ci și predica public credința creștină. Astfel a poruncit împăratul să fie prins sfântul și să fie pus într-o temniță umedă din subsolul unei băi publice. (…) A trimis ostași și le-a poruncit să-l străpungă cu sulițele pe sfântul în temniță. Şi făcându-se aceasta, îndată marele Dimitrie și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, făcând după moartea sa multe minuni și uimitoare tămăduiri.
Cum să aplicăm astăzi exemplul
Sf. Dimitrie
S-ar cuveni să ne fie nouă tuturor spre învățătură această “obediență” (n.r. – supunere) care contrazice existențial dictonul: “ordinul se execută, nu se discută“. Într-adevăr, Sfântul Dimitrie nu a discutat, a executat. Însă, a executat întocmai contrariul! I s-a spus să prigonească creștinii, el a prigonit idolii acelui veac. I s-a spus să stârpească credința în Hristos, el a preamărit-o și a răspândit-o. Să auzim aceasta noi, care avem în față atâtea exemple de executare oarbă a unor ordine mai puțin creștine. Libertatea primită de la Dumnezeu de a decide în unele situații trebuie să își pună amprenta în mod pozitiv spre binele aproapelui și nu spre uciderea lui, chiar și morală. Puterea de a decide nu este ceva care există pur și simplu într-un spațiu diferit și separat total de noi. Ea nu poate funcționa decât dacă are complicitatea noastră, sau sprijinul nostru direct. Ea nu se poate exercita decât dacă găsește “sol” fertil pentru semințele otrăvitoare ale sale, dacă găsește complici și perpetuatori. (…) Conştiinţa ne va fi martor aspru la judecată.
Să spunem NU, nedreptăţii !
Pentru creștin răspunsul este jertfă, noblețea, asumarea riscului și înfruntarea suferinței ori a morții. Creștinul trebuie să știe să spună NU ademenirilor spre ucidere, spre trădare sau nedreptate ale oricărui stăpânitor, mai mare sau mai mic, ştiind că, deși se poate “spăla pe mâini” prin îndreptățiri omenești, nicio apă nu-l poate spăla (afară de cea a lacrimilor de pocăință, dacă va mai primi timp pentru ele) de petele de sânge pe care le lasă pe conștiință răul săvârșit aproapelui său. Sfântul Dimitrie, așadar, a răspândit credința în Hristos în Tesalonic, arătând că nu funcțiile foarte înalte, nici averea sa mare, nici bogația orașului sau cinstea împăratului celui mai puternic al lumii de atunci nu erau moștenirea primită de la părinții săi.
