@ Apă potabilă de calitate și rețea de canalizare extinsă @ La finalizarea procedurilor, poate începe efectiv, realizarea investiției
La mijlocul lunii ianuarie 2021, Jurnalul de Ilfov vă informa că la nivelul Comisiei Europene a fost aprobată contribuția financiară la ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în județul Ilfov, în perioada 2014-2020”, selectat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare în regiunea București – Ilfov. Valoarea totală a acestui proiect (estimare în prețuri curente 2017) este de 279 milioane de euro, din care 261 milioane de euro reprezintă valoarea eligibilă. Din valoarea totală, 222 milioane de euro vor fi acoperite din fonduri europene, iar diferența din fonduri naționale provenite din diverse surse – bugetul de stat, bugete ale autorităților locale și de la beneficiar.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 540
Pentru mai multe detalii despre stadiul lucrărilor propuse prin proiect – crearea de sisteme noi de alimentare cu apă și canalizare, extinderea rețelelor de alimentare cu apă și apă uzată existente, reabilitarea rețelelor actuale, reabilitarea rezervoarelor existente în vederea asigurării siguranței în exploatarea sistemelor, construirea de stații de tratare apă și apă uzată, pentru asigurarea calității apei conform reglementărilor actuale – am stat de vorbă cu președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma.
”Prioritățile mandatului meu sunt centrate pe ilfoveni, pe nevoile și calitatea nivelului de trai pe care îl pot avea în Ilfov. Dar, pentru bunăstarea cetățenilor este nevoie de creștere economică și asta o putem realiza doar printr-o dezvoltare continuă în toate sectoarele de activitate. Pentru județul Ilfov aprobarea proiectului de apă-canal este un prim pas spre Ilfovul în care se poate, un Ilfov dezvoltat, așa cum ni-l dorim cu toții. La finalizarea proiectului despre care vorbim, în jur de 200.000 de locuitori ai Ilfovului vor beneficia de apă curată și de servicii de canalizare la cele mai înalte standarde”, a spus președintele CJI.
Aproape 600 km în plus la rețeaua de distribuție apă și peste 600 km de canalizare nouă
”În prezent, contractele pentru execuția lucrărilor de rețele de alimentare cu apă și de canalizare se află în procedură de achiziție publică, în etapa de evaluare a ofertelor”, ne-a mai spus Hubert Thuma, care a explicat, în context, câțiva dintre cei mai importanți indicatori prestabiliți de realizare ai proiectului: o rețea nouă de distruibuție apă potabilă de 580,5 km (și 7 km rețea reabilitată), de o rețea de aducțiune nouă de 107,7 km (și 1,1 km rețea reabilitată), o rețea nouă de canalizare de 613,8 km (plus 1,6 km din cea veche – reabilitare), 24 de rezervoare înmagazinare apă, 27 de stații de tratare, 6 stații de epurare ape uzate care deservesc aglomerări cu peste 10.000 de locuitori și alte 6 stații de epurare ape uzate care deservesc aglomerări de sub 10.000 de locuitori. Proiectul are termen de finalizare estimat al investițiilor luna decembrie 2023, însă interlocutorul nostru a făcut referire la posibila adăugare a cel puțin încă 12 luni.
Beneficiarii acestui proiect major sunt locuitorii din Balotești, Bragadiru, Brănești, Cernica, Ciolpani, Ciorogârla, Clinceni, Cornetu, Domnești, Glina, Jilava, Grădiștea, Gruiu, Măgurele, Moara Vlăsiei, Mogoșoaia, Pantelimon, Periș, Petrăchioaia, Tunari. Adică 193.246 de locuitori, care vor beneficia de acces la apă sigură din punct de vedere calitativ și cantitativ, iar 118.310 locuitori vor avea acces la rețeaua de colectare și tratare a apelor uzate.
Ca urmare a acestui proiect, rata de conectare la sistemul de alimentare cu apă va crește de la 57,1% la 99,6% în 52 de comunități din Ilfov. În același timp, rețeaua de canalizare va fi extinsă cu 43,29%, pentru a deservi 100% din populația zonei. Proiectul ar trebui, de asemenea, să contribuie la reducerea pierderilor de apă, va proteja biodiversitatea și va crea 1.500 de locuri de muncă temporare în faza de implementare și 72 de locuri de muncă permanente în faza operațională. Prin această investiție se va furniza apă potabilă care respectă standardele de calitate pentru aproximativ 200.000 de persoane. Astfel, rata de conectare la sistemul de alimentare cu apă va crește de la 57,1% la 99,6% în 52 de comunități, iar rețeaua de canalizare va fi extinsă cu 43,29%, pentru a deservi 100% din populație.
Afaceri în creștere cu aproape 30% pentru compania de apă
Operatorul regional Apă Canal Ilfov a realizat o cifră de afaceri de aproape 50 de milioane de lei în 2020, fiind în creștere cu 29% față de nivelul din 2019. Conducerea companiei estimează menținerea unui nivel similar de evoluție și în acest an, strategia companiei pe termen mediu vizând extinderea activității. ”Un factor important care va contribui la această extindere este chiar proiectul major cu finanțare din fonduri europene, amintit anterior. În același timp, dezvoltarea companiei pe termen scurt și mediu are în vedere eficientizarea parcului de contoare prin smart metering. Acțiunea de montare a contoarelor inteligente, care permit citirea index-ului la distanță, a început în anul 2018 pentru cele mai importante localități, în funcție de numărul de clienți deserviți – Bragadiru, Pantelimon și Dobroești, iar acum va continua cu restul localităților din aria de operare, axându‑ne, în prima etapă, pe contorizarea smart a principalilor consumatori, asociații de proprietari, operatori economici și instituții publice”, a precizat directorul general al companiei de apă, Cătălin Drăgilă.
De asemenea, recent, compania a semnat un contract care prevede eficientizarea randamentului sistemului de distribuție a apei potabile în orașul Pantelimon, prin reducerea apei care nu aduce venituri (NRW – non revenue water). ”De fapt, acest contract este continuarea unui proiect pilot demarat în trecut, care a demonstrat că analiza inteligentă a datelor, sectorizarea rețelei, montarea de senzori de presiune în punctele-cheie ale rețelei, citirea sistematică a contoarelor de branșament sunt premise sigure pentru eficientizarea sistemului de distribuție. Concret, la începutul proiectului pilot balanța apei în orașul Pantelimon era de 49%, iar astăzi se situează la 65%. Ținta este să atingem un randament de 80%”, a mai spus reprezentantul companiei.
Printre proiectele de dezvoltare incluse în planurile companiei Apă Canal Ilfov se mai află și suplimentarea debitelor de apă potabilă, prin realizarea de noi aducțiuni din sistemul Bucureștiului, dar și prin construcția de noi foraje de extracție a apei. Aducțiunile vizează localitățile Dobroești și Bragadiru, în zona Cartierului Independenței, unde necesarul de consum al populației este la limita disponibilităților operatorului. ”Nu în ultimul rând, ne vom concentra pe informatizarea și digitalizarea proceselor de lucru din cadrul companiei și a integrării în sisteme GIS și SCADA a întregului patrimoniu, precum și pe instruirea și evaluarea personalului angajat, încercând să menținem în funcții esențiale oameni cu pregătire adecvată și puternic motivați de a face din activitatea lor un succes”, a adăugat Cătălin Drăgilă.
Pentru servicii de asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor, valoare contract 29.348.415,31 lei – au fost depuse 3 oferte. Procedura se află în faza de evaluare tehnică.
Pentru servicii de asistență tehnică pentru managementul proiectului, achiziții echipamente UIP și publicitate, valoare contract 24.955.254,11 lei, procedura este în faza de depunere dosar la Autoritatea pentru Digitalizarea României, în vederea emiterii avizul CTE, deoarece această procedură conține achiziția unor servere.
La finalul acestei luni vor fi lansate în licitație publică alte trei contracte importante – două care vizează construirea gospodăriilor de apă, surse și aducțiuni în localitățile Ciolpani, Gruiu, Moara Vlăsiei, Petrăchioaia, Ciorogârla, Domnești, Clinceni, Cornetu, Bragadiru, Măgurele, Jilava, Poșta-Bălăceanca (Cernica), Pantelimon (Dobroești), Brănești, Mogoșoaia, Balotești, Tunari. Și contractul care prevede construirea stațiilor de epurare ape uzate în localitățile Domnești, Brănești, Ciolpani, Balotești, Săftica, Tunari, Gruiu, Moara Vlăsiei, Petrăchioaia, Grădiștea și Periș.
Pentru contractul de execuţie lucrări ”Reabilitare și extindere reţele alimentare cu apă, reţele de canalizare, staţii de pompare apă uzată în Măgurele“, valoare contract 67.798.302,29 lei au fost depuse 3 oferte. Procedura se află în faza de evaluare tehnică.
Este vorba despre reabilitarea rețelei de distribuție din localitate – 6,820 km, extinderea rețelei de distribuție – 49,191 km, extindere rețelei de canalizare – 43,282 km și construirea a 19 stații noi de pompare apă uzată.
În cazul contractului de execuţie lucrări “Reabilitare și extindere reţele alimentare cu apă, reţele de canalizare, staţii de pompare apă uzată în Jilava”, valoare contract 58.973.023,60 lei, procedura a fost anulată deoarece nu a fost depusă nicio ofeazrtă. A fost relansată în SEAP, iar deschiderea ofertelor are loc pe 31.03.2021.
Este vorba despre reabilitarea rețelei de distribuție din Jilava – 0,156 km, extinderea rețelei de distribuție – 26,200 km, conducte refulare – 9,284 km, extindere rețea canalizare – 26,322 km și realizarea a 11 noi stații de pompare apă uzată în localitate.
Contractul de execuţie lucrări ”Reabilitare și extindere reţele alimentare cu apă, reţele de canalizare, staţii de pompare apă uzată în Pantelimon, Brănești”, valoare contract 90.082.834,08 lei – procedura se află în faza finală de evaluare documente calificare.
Contractul se referă la extinderea rețelei de distribuție în Pantelimon – 30,392 km, extinderea rețelei de canalizare în Pantelimon – 24,805 km, stații noi de pompare apă uzată în Pantelimon – 6 bucăți, extinderea rețelei de distribuție în Brănești – 33,299 km, extinderea rețelei de canalizare în Brănești – 29,143 km și de construirea a 12 noi stații de pompare apă uzată în Brănești.
Pentru contractul de execuţie lucrări ”Extindere reţele alimentare cu apă, reţele de canalizare, staţii de pompare apă uzată în Mogoșoaia, Balotești, Tunari“, valoare contract 112.085.941 lei au fost depuse 2 oferte, iar procedura se află în faza de evaluare tehnică.
Documentul se referă la extinderea rețelei de distribuție în Mogoșoaia – 28,055 km, reabilitare 2 stații de pompare apă uzată din Mogoșoaia, extindere rețea de canalizare în Mogoșoaia – 37,509 km și, tot în Mogoșoaia, realizarea a 9 stații noi de pompare apă uzată, extinderea rețelei de distribuție în Balotești – 11,986 km, extinderea rețelei de canalizare în Balotești – 17,007 km, stații noi de pompare apă uzată – 9 bucăți și reabilitarea a 2 stații de pompare apă uzată în Balotești, extindere rețea distribuție în Tunari – 46,441, extindere rețea canalizare Tunari – 39,517 km și construirea a 8 noi stații de pompare apă uzată, de asemenea, în Tunari.
Pentru contractul de execuţie lucrări ”Extindere reţele alimentare cu apă, reţele de canalizare, staţii de pompare apă uzată în Cornetu, Ciorogârla, Domnești“, valoare contract 79.694.947,63 lei, a fost depusă o singură ofertă, declarată inacceptabilă. Decizia a fost contestată, iar CNSC a dispus evaluarea ofertei contestatarului. În momentul de față, procedura s-a întors la faza de evaluare Duae.
Contractul cuprinde lucrări de extindere rețea distribuție – 19,13 km, reabilitare rețea canalizare – 0,603 km, extindere rețea canalizare – 25,925 km și 10 stații noi de pompare apă uzată pentru Cornetu, extindere rețea distribuție – 31,318 km, extindere rețea canalizare – 28,097 km și 13 stații noi de pompare apă uzată în Ciorogârla și extindere rețea distribuție – 19,835 km, extindere rețea canalizare – 27,711 km și 18 stații noi de pompare apă uzată în Domnești.
Pentru contractul de execuţie lucrări ”Reabilitare și extindere reţele alimentare cu apă, reţele de canalizare, staţii de pompare apă uzată în Bragadiru, Clinceni“, valoare contract 104.409.349,64 lei, a fost depusă o singură ofertă, care se află în faza de evaluare tehnică.
Contractul cuprinde extinderea rețelei de distribuție în Bragadiru – 34,966 km, extinderea rețelei de canalizare – 38,194 km și realizarea a 13 stații noi de pompare apă uzată în Bragadiru, precum și extinderea rețelei de distribuție – 36,233 km, extindere rețea canalizare – 59,943 km și realizarea a 28 de stații noi de pompare apă uzată în Clinceni.
Pentru contractul de execuţie lucrări ”Reabilitare și extindere reţele alimentare cu apă, reţele de canalizare, staţii de pompare apă uzată în Grădiștea, Gruiu, Moara Vlăsiei, Periș“, valoare contract 191.532.416,72 lei, au fost depuse 3 oferte, procedura se află în faza de evaluare tehnică.
Acesta cuprinde realizarea unui pavilion administrativ la gospodăria de apă Grădiștea, extinderea rețelei de canalizare – 35,832 km și construirea a 9 stații de pompare apă uzată, de asemenea, în Grădiștea, extinderea rețelei de distribuție în Gruiu – 41,973 km și tot aici extinderea rețelei de canalizare – 83,195 km și realizarea a 20 de noi stații de pompare apă uzată, extinderea rețelei de distribuție din Moara Vlăsiei – 44,566 km, reabilitarea rețelei de canalizare a comunei – 0,011 km, reabilitarea a două stații de pompare apă uzată, extinderea rețelei de canalizare – 41,777 km și stații noi de pompare apă uzată – 19 bucăți, precum și extinderea rețelei de canalizare în Periș – 36,178 km și construirea a 14 stații noi de pompare apă uzată în Periș
Pentru contractul de execuţie lucrări ”Reabilitare și extindere reţele alimentare cu apă, reţele de canalizare, staţii de pompare apă uzată în Petrăchioaia, Cernica, Glina”, valoare contract 92.259.692 lei, a fost depusă o singură ofertă. Procedura a fost anulată singura ofertă fiind declarată inacceptabilă în faza de evaluare Duae. Decizia nu a fost contestată și urmează ca procedura să fie relansată în câteva zile.
În acest contract este cuprinsă extinderea reţelei de distribuţie în Petrăchioaia 38,343 km, Cernica – 30,46 km și Glina – 2,026 (total 70,83 km), extinderea rețelei de canalizare în Petrăchioaia – 23,587 km, Cernica – 25,807 km și Glina – 1,663 km (total 51,06 km), extinderea conductei de refulare – Petrăchioaia – 6,088 km, Cernica – 10,144 km și Glina – 0,512 km (total 16,74 km), reabilitarea conductei de refulare – în Glina – 0,84 km, extindere stații de pompare ape uzate – 13 bucăți Petrăchioaia, 7 Cernica și 25 Glina, două subtraversări autostrăzi, 1 subtraversare Centură, 1 subtraversare râul Dâmbovița, 2 subtraversări căi ferate, 3 subtraversări DNCB și 2 subtraversări drumuri naţionale în comuna Cernica, 23 subtraversări drumuri judeţene în Petrăchioaia și 3 în Cernica, 2 subtraversări văi în Petrăchioaia, 1 subtraversare râul Colentina – la Cernica și 2 subtraversări canal irigaţii ANIF, la Petrăchioaia.
Pentru contractul de execuţie lucrări ”Extindere reţele alimentare cu apă, reţele de canalizare, staţii de pompare apă uzată în Ciolpani“, valoare contract 78.493.397,79 lei a fost depusă o singura ofertă. Procedura a fost anulată, oferta fiind declarată inacceptabilă în faza de evaluare DUAE (document unic de achiziții European). Decizia nu a fost contestată și urmează relansarea procedurii.
Este vorba despre extinderea rețelei de distribuție – 45,309 km, extinderea rețelei de canalizare – 77,155 km și stații noi de pompare apă uzată în comună – 24 de bucăți.