Prima ședință a noului Consiliu Județean Ilfov (CJI) a fost convocată pentru 28.10.2020 de la ora 14.00. Ordinea de zi a cuprins patru proiecte de hotărâri privind organizarea comisiilor de specialitate ale CJI, pe principalele domenii de activitate, în mandatul 2020-2024, pentru constituirea unei comisii necesare în cazul adoptării hotărârilor CJI prin vot secret în mandatul actual, privind alegerea vicepreședinților Consiliului Județean și privind stabilirea cuantumului indemnizației lunare pentru participarea consilierilor județeni la ședințele CJI și ale comisiilor de specialitate.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, nr. 523, ediția print

“Astăzi, am votat alături de consilierii județeni și am întregit echipa de lucru pentru următorii 4 ani. Avem nevoie de profesionişti şi de tineri cu gândire inovativă, de oameni care sunt la curent cu noutățile administrației europene din anul 2020, pentru a le transpune și în Ilfov. Contez pe implicarea fiecărui consilier județean, pentru ca împreună să atingem obiectivele propuse”, a declarat Hubert Petru Ștefan Thuma, președintele CJI, după alegerea celor doi vicepreşedinţi ai Consiliului. Nominalizarea celor doi vicepreședinți a fost făcută de președintele Consiliul Județean Ilfov, iar consilierii județeni ­și-au exprimat votul secret. După numărarea voturilor, Ștefan S. Rădulescu (PNL) și Vincențiu Voicu (PNL) au adunat 28, respectiv 23 de voturi și sunt cei doi noi vicepreşedinţi ai CJI.

„Mulțumesc colegilor pentru votul de încredere, care pe mine mă responsabilizează. Doresc ca toate grupurile politice să colaboreze pentru creșterea gradului de absorție a fondurilor europene pentru județul Ilfov. Fără sprijinul președintelui CJI, al primarilor liberali, al consilierilor liberali, al guvernului liberal, dar și al președintelui liberal, PNL nu ar fi obținut o majoritate absolută din totalul mandatelor de consilieri județeni. Câștigarea CJ Ilfov de către domnul Thuma mă responzabilizează, de asemenea. Apoi, colaborarea cu Primăria Municipiului București este esențială și trebuie să se bazeze pe onestitate și sprijin reciproc pentru realizarea serviciilor publice la standarde europene. Vorbesc aici de domeniul transportului public (Planul de Mobilitate Urbană Durabilă – PMUD), amenajarea teritorială urbanistică sau gestionarea deșeurilor”, a declarat Ștefan S. Rădulescu, vicepreședinte CJI.

“Multumesc preșe­dintelui Hubert Petru Ștefan Thuma și consilierilor pentru încrederea şi votul pe care mi ­le-au acordat pentru a face parte din Executivul Consiliului Judeţean Ilfov. Voi pune în slujba locuitorilor județului Ilfov toată energia și priceperea mea”, a declarat, la rândul său, Vincențiu Voicu, vicepreședinte CJI.

Componența comisiilor de specialitate

În ceea ce privește numirea noilor consilieri județeni în comisiile de specialitate, aceasta a fost făcută de plenul CJ Ilfov, ca urmare a consultării cu grupurile politice.

Din cele 7 comisii organizate în Consiliul Județean Ilfov fac parte următorii consilieri:

  1. Comisia de buget, finanţe, bănci, prognoze şi studii economice:

=
Radu Raul Dorobanțu, preşedinte,

=
Lia Lungan, secretar,

=
Ana-Maria Dumitru, membru,

=Andrei Rizoiu, membru,

=
Gabriel Cărbunaru, mem­bru.

  1. Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, lucrări publice, arhitectură şi administrarea domeniului public şi privat al judeţului și protecția mediului:

=
Iosif-Dorin Cândea, președinte,

=
Cornel Constantin Ofițeru, secretar,

=Ioan Ilie, membru,

=
Ștefan A. Rădulescu, membru,

=
Cristian Mătărău, membru

  1. Comisia de ab­sorbție fonduri europene și relații inter­naționale:

=
Sebastian-Daniel Geantă, președinte,

=
Ana-Maria Dumitru, secretar,

=

Vincențiu Voicu, membru,

=

Cosmin-Constantin Copăescu, membru,

=
Constantin-Alin Todireanu, membru.

  1. Comisia de învăţământ, sănătate, familie, protecţie socială, protecţie copii, servicii publice sociale:

=

Ciprian-Silviu Teleman, președinte,

=
Marinela Culea, secretar,

=

Ștefan-Bogdan Neculcea, membru,

=
Bujor-Silviu Rudeanu, membru,

=
membru.

  1. Comisia de administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti:

=
Adrian Cojocaru, pre­ședinte,

=
Nicolae Valentina Baicu, secretar,

=

Ștefan S. Rădulescu, membru,

=
Radu Raul Dorobanțu, membru,

=
Dumitru Brașovchi, membru.

  1. Comisia de cultură, conservarea monumentelor istorice, culte şi minorităţi:

=
Ioan Moșteanu, preșe­dinte,

=
Marinela Culea, secretar,

=
Gabriel Covaci, membru,

=
Rizia Tudorache, membru,

=
membru.

  1. Comisia de comerț, turism, agrement și agricultură:

=

Ștefan Dorr, preșe­dinte,

=
Teodor Barbu, secretar,

=
Ninel Constantin Boșcu, membru

=Emil Ioniță, membru,

=membru.