Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că nu dorește să mai facă nicio înțelegere cu Daniel Constantin și că funcțiile în partid trebuie obținute la Congres și nu „la masa verde”.
„Nu i-am oferit nicio funcție pentru că eu nu am în buzunar funcții. Această funcție (de președinte executiv – n.r.) mi-a spus domnia sa că și-o dorește. E o diferență enormă. (…) Am observat (…) că ar fi preferat să ajungem la o înțelegere cu privire la repartizarea pozițiilor de conducere în care să câștige un avantaj pe care nu îl merită, pentru că eu cred că ocuparea funcțiilor de conducere într-un partid trebuie să reflecte proporțional efortul și contribuția fiecăruia. Deci, eu ceea ce vreau să facem este să nu stabilim la masa verde ceea ce este dl Constantin și ceea ce este altcineva. (…) Prefer să se facă Congres de alegeri de sus până jos. Și din acest motiv dânsul fuge cum vedeți și încearcă să amâne cât mai mult Congresul doar – doar vom ajunge la o înțelegere. Eu nu mai fac niciun fel de înțelegere cu domnul Constantin, pentru că o dată mi-a fost de ajuns și m-am fript, la alegerile parlamentare, cu listele. Dacă dorește, facem în partid Congres, cu alegeri de sus până jos. Cine primește un număr de voturi ca să ocupe o funcție, bine, cine nu, cu părere de rău, asta este. Nu putem să stăm să negociem tot timpul numai ca să se regăsească unii sau alții, după merite bănuite, dar neștiute de nimeni, în funcțiile de conducere ale unui partid”, a spus, potrivit Agerpres, Tăriceanu.
Pe de altă parte, copreședintele ALDE a arătat că majoritatea parlamentară care susține Guvernul nu este „sub nicio formă în pericol”.
Întrebat dacă în cazul în care Daniel Constantin sau Victor Ponta se regrupează și pleacă din rândul majorității parlamentare se poate relua discuția participării UDMR la guvernare, Tăriceanu a răspuns: „Noi am lăsat o ușă deschisă pentru UDMR. Dacă dânșii doresc, la un moment dat putem oricând să reluăm discuția, dar vă subliniez faptul că majoritatea care susține Guvernul nu este sub nicio formă în pericol”.