Buftea s-a transformat la începutul lunii septembrie într-un adevărat centru al handbalului juvenil din România, găzduind două competiții de prestigiu: Bestal Olympic Summer Cup pentru junioare 1 și Miras Olympic Summer Trophy pentru juniorii 2. Ambele turnee au ajuns la ediția a treia, continuând să crească în spectaculozitate și calitate handbalistică.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 720
Anul acesta, pentru prima dată, toate meciurile au fost transmise live pe canalul YouTube al clubului Olympic, oferind celor care nu au putut fi prezenți la Buftea posibilitatea de a urmări acțiunea de acasă.
Cele două turnee au fost susținute de Primăria Buftea și numeroși parteneri oficiali, care au oferit, ca în fiecare an, un sprijin logistic de excepție, alături de Centrul Cultural Buftea și Liceul Tehnologic “Dumitru Dumitrescu”.
O ediție intensă și memorabilă
Bestal Olympic Summer Cup 2024 s-a încheiat cu o finală intensă între SCM Gloria Buzău și CSM Galați, Gloria impunându-se cu 37-34 într-un meci dominat de la început la sfârșit. Antrenată de Daniela Braniște, echipa din Buzău a avut-o ca vedetă pe Mihaela Eftimie, care a marcat peste 20 de goluri doar în finală. În finala mică, ACS Olympic RFH
Buftea a câștigat în fața CSM Ploiești cu scorul de 47-35. Ierarhia finală a turneului a fost: 1. SCM Gloria Buzău, 2. CSM Galați, 3. ACS Olympic RFH, 4. CSM Ploiești.
Olympic Summer Cup, competiție organizată de RFH Sports & Management în colaborare cu Primăria Buftea, a reunit anul acesta 9 echipe de junioare 1. O noutate importantă a acestei ediții a fost prezența, pentru prima dată, a echipelor din 9 orașe diferite: Buftea, București, Brașov, Râmnicu Vâlcea, Galați, Buzău, Ploiești, Târgu Jiu și Ovidiu.
De asemenea, trebuie subliniat că, în fiecare an, competițiile organizate de RFH Sports & Management în parteneriat cu Primăria orașului Buftea au reușit să aducă în mijlocul publicului personalități de marcă din lumea handbalului și a sportului românesc. Dacă prima ediție a avut-o ca invitat special pe Luminita Huțupan, recunoscută drept cel mai bun portar al tuturor timpurilor, iar anul trecut – Narcisa Lecușanu a fascinat audiența cu a sa carismă inconfundabilă, ediția din acest an a fost onorată de prezența Simonei Gogârlă, marea campioană a handbalului românesc, care a venit la Buftea în calitate de invitat special. Simona Gogârlă a remarcat talentul și dedicarea tinerelor speranțe, felicitând antrenorii pentru răbdarea și efortul depus. Ea a încurajat copiii să asculte cu atenție sfaturile antrenorilor și să își continue cu determinare drumul în sport. De asemenea, a lăudat eforturile primarului Gheorghe Pistol, recunoscând contribuția sa semnificativă la dezvoltarea sportului românesc, în special a handbalului despre care Simona Gogârlă a subliniat că este un sport care oferă satisfacții imense, dar necesită și sacrificii considerabile pentru a avea performanțe.
Primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, a declarat la rândul său: ”A fost o onoare pentru noi să fim gazda acestui eveniment sportiv. Este o zi plină de emoție și bucurie în același timp. Citesc pe fețele sportivelor bucuria de a-și primi medaliile binemeritate. Sportul a fost și va rămâne un domeniu de interes major pe agenda publică a orașului Buftea cu promisiunea că le vom fi alături organizatorilor. Atât eu, cât și colegii mei – avem în derulare proiecte care să asigure cele mai bune condiții de desfășurare a unor astfel de competiții sportive și și mă refer la construirea unei săli polivalente cu 10.000 de locuri în orașul Butea. În astfel de competiții sportive avem posibilitatea să ne exprimăm menirea pentru cei care educă, pentru cei care formează sportivi, pentru cei care definesc generații întregi de sportivi”. Edilul a felicitat organizatorii și arbitrii și a urat sportivilor multă sănătate și forță de muncă pentru a continua cu aceeași competitivitate activitatea în domeniul handbalului.
În cadrul competiției pentru junioare, Primăria Buftea, cu sprijinul Asociației pentru Protecția Animalelor Ilfov a CJI, a organizat un mic târg de adopții, unde au fost aduși doi blănoși adorabili. La bucuria momentului, una dintre sportivele
prezente a contribuit emoționant pentru că a decis să ofere unuia dintre căței un cămin iubitor.
Spectacol și rezultate impresionante
În ceea ce privește competiția dedicată categoriei Juniori 2 masculin, Miras Olympic Summer Trophy a continuat tradiția anilor anteriori, combinând perfect handbalul de înaltă calitate cu un spectacol deosebit, demn de un eveniment premium. Ediția din acest an a fost marcată de o serie de elemente spectaculoase: efecte de lasere, jocuri de lumini și prezentări de tipul celor întâlnite în Liga Campionilor. Sportivii și oficialii au fost răsfățați cu cadouri, iar atmosfera a fost animată de un announcer profesionist și de fotografi care au surprins fiecare moment. De asemenea, au fost organizate
ieșiri dramatice ale sportivilor pe teren, învăluite în fum, și flash interviuri. Zona de food court a oferit invitaților posibilitatea de a servi masa de prânz și de a socializa cu invitații speciali.
În plus, la ediția din acest an, în ziua finalelor, sala de sport a Liceului Tehnologic „Dumitru Dumitrescu” a fost onorată de prezența unei alte figuri emblematice a handbalului românesc, Paula Ungureanu, fostul portar al echipei naționale a
României, care a contribuit la animarea și prestigiu evenimentului.
Handbal Club Beldiman Arad a demonstrat că este cea mai valoroasă echipă a turneului masculin, câștigând toate cele cinci meciuri disputate. Sub îndrumarea antrenorilor George și Adriana Beldiman, echipa a făcut o reclamă excelentă sportului cu mingea pe semicerc, cucerind trofeul dorit.
Rezultatele lor impresionante au fost: o victorie convingătoare cu 34-17 în fața AC Junior Ploiești, un succes de 31-24 împotriva LPS Focșani, o victorie cu 26-17 împotriva CS Concordia Chiajna în faza grupelor, un triumf de 26-10 în fața CSC Moșnița Nouă în semifinale și o finală strălucită cu 44-19 în fața CS Concordia Chiajna.
Pe lângă câteva prestații de excepție, Handbal Club Beldiman Arad a dominat și festivitatea de premiere, la care Paula Ungureanu, marea campioană a handbalului românesc, și Alexandru Vaida, viceprimarul orașului Buftea, au fost prezenți. Echipa a fost răsplătită cu premii speciale: Victor Gligor a fost desemnat cel mai bun portar, Marian Idița a primit premiul pentru cea mai bună extremă dreapta, Raul Surovciak a fost numit cel mai bun inter dreapta, iar Robert Beldiman a fost ales MVP-ul competiției.
Pentru competiție, Handbal Club Beldiman Arad a contat pe jucătorii Victor Gligor, Alexandru Bizău, Călin Creț, Andrei Matache, Raul Surovciak, Ayan Lucaci, Cezar Diniș, Andrei Creț, Darius Sărac, Kevin Corsini, Bogdan Luca, Marian Idița, Sașa Vașnei și Robert Beldiman, sub îndrumarea antrenorilor George Beldiman și Adriana Beldiman.
Turneul Miras Olympic Summer Trophy – 2024 a reunit opt echipe: ACS Olympic RFH, SCS Moșnița, CSS Călărași, CSS Steaua, Concordia Chiajna, HC Beldiman Arad, Academia Junior Ploiești și LPS Focșani. În semifinalele competiției s-au calificat ACS Olympic RFH, SCS Moșnița, HC Beldiman și Concordia Chiajna.