Evenimentul din 22 și 23 decembrie 2021 a fost primit bine de localnicii care își doresc ca în 2022, toată luna decembrie să se bucure de târg, iar închiderea lui să aparțină cetelor de colindători

Sărbătorile de iarnă au fost marcate cum se cuvine în Periș. Toți preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ din comună au primit din partea lui Moș Crăciun, care a trecut mai întâi pe la Primărie, daruri. Au fost peste 1.150 de pachete cu dulciuri și sucuri, iar momentele artistice pregătite în cadrul serbărilor au fost savurate cu drag și amuzament de edilul localității, Albu Anghel.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr.581, ediția print

 

”Am participat cu mult drag la serbările de la grădinițele Brătulești și Cocioc, unde am ascultat poezii și colinde, recitate de prichindei. Mulțumesc profesorilor, educatorilor și personalului auxiliar din școli, pentru implicarea în procesul de învățământ, pe parcursul întregului an, greu încercat de pandemia COVID-19. Le urez succes și sper ca anul viitor să se poată desfășura procesul de învățământ în format fizic. Din punctul meu de vedere, am răspuns cu promptitudine cerințelor tuturor școlilor privind asigurarea materialelor de protecție pentru toți copiii. Și, pe viitor voi răspunde la fel de prompt solicitărilor! La mulți ani frumoși și sănătoși, dragi copii și elevi!”, le-a urat primarul.

Târgul de Crăciun, primit cu entuziasm

Iar faptele bune și bucuriile nu s-au oprit aici. În zilele de 22 și 23 decembrie, toți locuitorii comunei au fost invitați, cu mic, cu mare, în parcul nou de lângă Gara Periș, la Târgul de Crăciun. A fost mai mult un test, o avempremieră a ceea ce se dorește a fi organizat în acest an, în perioada 1-24 decembrie. Așadar, parcul a fost decorat feeric, cu figurine specifice Crăciunului, cu oameni de zăpadă, cu sănii, brazi și cadouri, pomii au fost îmbrăcați în perdele de luminițe strălucitoare, iar comercianții locali au fost invitați să vândă produse tradiționale, în spațiile puse la dispoziție de Primăria Periș. Și a fost la vânzare vin fiert, ceai, baloane, grătare cu bunătăți. Iar pentru ca atmosfera să se încălzească, afară gradele ­Celsius fiind cu minus, pe scena amenajată ­într-un capăt al parcului au urcat, pe rând, copiii din corul condus de preotul Dumitru Răbușapcă, Parohia Periș, care au cântat minunate colinde, dar și artiștii Ionuț și Doinița Dolănescu, Mihai Napu, Julia (Sexxy), Aurel Moga, Axinte, Monica (Angels), Ilie Măndoiu, Neluțu Măgurean. ”A fost o reușită. Oamenii au fost încântați și au primit bine spectacolul de colinde și muzică tradițională. Pentru anul 2022, intenționăm că extindem perioada și, să avem deschis parcul, pentru Târg, între 1 și 24 decembrie”, ne-a declarat primarul Albu Anghel. De altfel, un locuitor din Periș, care a dorit să-l felicite public pe edil pentru organizarea evenimentului, a propus ca acest târg să devină o tradiție a localității și a completat: ”Târgul (…) a fost pe sufletul tuturor celor care au participat la el! Nu cred că a fost cineva care să nu găsească acolo ceva care să-i placă (asta mi-a dovedit-o chiar fetița mea)! Domnule primar, vă rog să vă gândiți la ideea ca pe viitor, ultima zi a târgului să fie ca și acum, ziua de 23 decembrie, zi în a cărei seară la noi se colindă și, la sfârșitul târgului, copiii să fie organizați în cete de colindători și să plece la colindat prin comună (mai realist ar fi ca în fiecare sat să fie un punct de unde copiii să plece la colindat)! Nu cred că ar putea fi ceva mai frumos în seara de Ajun decât să auzi glasuri de copii care colindă și ne vestesc nouă, creștinilor, că se va naște Fiul Domnului! Sunt convins că toată lumea își va deschide porțile și, mai ales, inimile pentru a primi Colinda! Și, cred că Dumnezeu nu se va supăra dacă tot atunci se va colinda și cu minunatul colind de Stea, dar și cu Plugușorul și Sorcova! Astfel, vor participa la colind nu numai copiii, ci și tinerii! Sunt convins că e mai greu să organizezi așa ceva, dar nu cred că e imposibil! Și ar fi atât de frumos!”, a spus Daniel Urduban.

Familiile nevoiașe au fost ajutate

Apoi, a fost rândul familiilor nevoiașe. Care au primit donații cu produse atât de necesare – îmbrăcăminte, alimente neperisabile și jucării pentru cei mici. ”Mă înclin cu respect în fața mărinimiei dumneavoastră”, a declarat primarul, încântat de generozitatea celor care au ales să ofere ajutor semenilor lor aflați în nevoie. ”Noi, locuitorii comunei Periș am dat dovadă încă o dată, de solidaritate în a ne ajuta semenii mai nevoiași. Mulțumesc frumos tuturor!”, a spus edilul.