USL este nelămurită cu privire la ceea ce se înțelege prin mită electorală și care bunuri cu “valoare simbolică” pot fi oferite alegătorilor. Uniunea arată că Legea 35/2008 nu definește în mod explicit care sunt bunurile cu “valoare simbolică” ce nu intră în categoria mitei electorale. USL susține că o astfel de clarificare este absolut obligatorie pentru a evita ca în spatele unui articol de lege general să se ascundă încercări de fraudă electorală. Potrivit legii, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral ori un anumit candidat, precum și primirea aces-tora de către alegător, în același scop, constituie infracţiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. În această categorie nu intră “bunurile cu valoare simboli-că, inscripţionate cu însemnele partidului respectiv”. Oare gălețile și pixurile, brichetele și tricourile, mititeii și berea, în ce categorie s-or încadra?