Probele atletice ale triatlonului se bucură de un succes din ce în ce mai mare. La urma urmei, înotul, ciclismul sau alegarea sunt alegeri dintre cele la îndemâna multora dintre cei care practică o viață sportivă. Desigur, ele pot rămâne practicate la nivel de amatori, dar frumusețea disciplinelor componente triatlonului incită spiritul atletic și obținerea performanțelor. Iar Buftea și-a consacrat renumele de cea mai bună gazdă a acestor probe. Duminică, 10 iunie, s-a petrecut aici cea de-a V-a ediție a acestui sport. Cadrul natural minunat, ospitalitatea gazdelor și buna organizare sunt argumente de netăgăduit, care au determinat participări masive, an de an, ale sportivilor, care vin aici și se bucură de reușita unei competiții dinamice.

Articol apărut în nr. 406 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

 

Organizatorul acestui eveniment este Asociația Pegas Triatlon Club, într-un parteneriat constant cu primăria orașului Buftea, condusă de edilul Gheorghe Pistol. Iar în acest an, roadele acestei bunei colaborări și profesionalismul celor care îl structurează i-au adus la startul competiției pe cei 400 de sportivi înscriși.

După cum spune Cosmin Rogoveanu, vicepreședintele asociației amintite, „acest număr se apropie de limita luată în calculul nostru pentru bunul mers al desfășurării probelor sportive. Și este pentru prima dată când atingem această cifră”.

Avantaje, la dispoziția sportivilor

Iată, câteva dintre ele: la ediția din acest an a competiției toți cei care au participat la Duatlonul din aprilie, a.c., au beneficiat de o reducere cu 20% a taxei de participare; iar pentru locuitorii orașului Buftea reducerile au fost și mai consistente, de 50 %. Ca să nu mai vorbim despre participarea feminină, care    s-a bucurat de gratuitate. Toate aceste înlesniri au fost posibil de aplicat datorită sprijinului autorităților locale, în speță al Primăriei orașului și edilului său.

Cu puțin timp înainte de start

În zona de tranziție, forfota era în toi, la finalul verificării echipamentelor și cele din urmă minute de încălzire. Pe podiumul din apropierea lacului, Cosmin Rogoveanu le oferă tuturor concurenților ultimele detalii despre trasee și răspunde oricăror nelămuriri cu privire la etapele de parcurs. Totul e în bună regulă.

Probe de concurs și categorii

Sportivii s-au îndreptat către apă, pentru startul primei probe a triatonului, cea de înot. Ea s-a desfășurat în lacul Buftea, iar traseul a măsurat mai puțin de 1 km. Concurenții au trebuit să ocolească 2 balize, prin partea dreaptă.

A urmat proba de ciclism. Ea a avut puțin peste 30 de km și s-a desfășurat pe șosea, pe un traseu de aproximativ 6,2 km, parcurs de cinci ori.

Proba de alergare a măsurat aproape 6 km, bună parte din ei în zona Palatului Știrbey.

Categoriile au fost departajate pe grupuri, masculin și feminin, pentru vârste începând cu cea de 20 de ani, apoi cele următoare, din 10 în 10 ani. Lor li s-au adăugat ștafetele mixte, sau masculin ori feminin, și concurenții cu vârste de peste 60 de ani.

Crosul copiilor

Acești mini-sportivi au fost picătura care a umplut paharul entuziamului suporterilor.
Iar părinții, alte rude sau prieteni s-au aflat în cea mai tonică vervă.

E adevărat că nici con­curenții nu le-au dat motive să nu o facă. S-au comportat în cel mai autentic spirit al întrecerilor, mai ales cei de 3 ani – 4 ani.

Premierea

Succesul merită savurat în ovațiile asistenței. Viceprimarul Alexandru Vaida, asistat de membri ai Asociației Pegas Triatlon, a împărțit premiile, desigur, cele consacrate: diplome, medalii, cupe și cadouri pentru toate vârstele.

Lăsăm imaginile să vorbească de la sine.