Specialiștii CardioRec Corbeanca salvează tot mai multe vieți 

Campania de prevenție a bolilor cardiovasculare, demarată de specialiștii Centrului de Recuperare Cardiovasculară CardioRec din Corbeanca, în parteneriat cu Jurnalul de Ilfov, ia amploare! Tot mai mulți localnici din Ilfov își controlează sănătatea inimii, fără să plătească.

Campania de preven­ție, depistare și scădere a mortalității prin bolile cardiovasculare în rândul populației din Ilfov, inițiată de cadrele medicale de la CardioRec Corbeanca și demarată în parteneriat cu Jurnalul de Ilfov, a revenit la Mogoșoaia.

Prin amabilitatea dr. Irina Martinescu, un medic de familie excepțional, din Mogoșoaia, foarte mulți localnici au fost consultați gratuit, vineri, pe 23 ianuarie, de către specialiștii de la CardioRec Corbeanca. Echipa medicală de la Centrul de Recuperare Cardiovasculară CardioRec, coordonată de dr. Clara Alexandrescu, unul dintre fondatorii spitalului, și-a rezervat ore bune din timpul prețios și, cu profesionalism desăvârșit, a controlat sănătatea inimii localnicilor din această comună și a găsit cele mai bune remedii, menite să le prelungească viața celor aflați în pericol. Cei mai mulți dintre pacienții care s-au prezentat la cabinetul dr. Irina Martinescu, unde au avut loc consultațiile cardiologice, au fost persoane cu vârste peste 40 de ani.

Spitalul inimii din Corbeanca, internează gratuit pacienții grav bolnavi

Pacienții care au fost depistați cu risc crescut de a dezvolta afecțiuni severe ale inimii și, implicit, complicații ce ar putea duce la deces în orice moment, au primit recomandări de a efectua investigații clinice suplimentare, gratuite, la spitalul inimii din Corbeanca. Prin bunăvoința dr. Clara Alexandrescu, localnicii din Mogoșoaia incluși în program, care necesită monitorizare continuă și terapie cardiovasculară în regim de spitalizare, se vor interna la Centrul ­CardioRec din Corbeanca, fără să plătească. Vor avea nevoie doar de o programare, în prealabil, și un bilet de trimitere de la medicul de familie. La plecare, toți pacienții consultați au primit materiale informative privind riscul bolilor cardiovasculare și importanța prevenției acestora.

 Diabet și obezitate, factori de risc cardiovascular depistați la multe persoane investigate

Consultațiile de la Mo­goșoaia au dovedit, încă o dată, necesitatea controalelor medicale periodice. Mulți dintre pacienții investigați suferă de diabet sau/și obezitate. “Sunt hipertensiv și am peste 100 de kilograme. Am antecedente în familie, urmez un tratament pentru reglarea tensiunii, dar aș vrea să mai și slăbesc. Nu mai mănânc seara târziu, nu mă mai ating de pâine, dar sunt pofticios și gurmand”, i-a explicat pacientul Vlad Eugen Parotă medicului nutriționist Mihaela Constantin. Iar acesta este doar unul din numeroasele cazuri ce prezintă risc crescut de complicații cardiace, depistate la Mogoșoaia.

“Prevenția este extrem de importantă, dacă ținem cont de faptul că, în România, bolile inimii și ale vaselor sanguine reprezintă principala cauză de deces, internare în spital și handicap fizic la nivelul populației adulte și vârstnice din Europa. România ocupă locul trei în lume la mortalitatea din cauze cardiovasculare. Conform statisticilor, doi din trei oameni se sting din cauza unor afecțiuni ale inimii și vaselor de sânge. În țara noastră, la fiecare 20 de minute, o persoană suferă un accident vascular cerebral, iar la fiecare 30 de minute, alta face infarct”, avertizează dr. Clara Alexandrescu, medic primar cardiologie CardioRec, Corbeanca și Centre Thoracique de Monaco.

“Campania este minunată și binevenită. Familia Alexandrescu face lucruri extraordinare, care duc la îmbunătățirea calității vieții bolnavilor. În general, populația de aici este modestă, chiar săracă. De aceea, faptul că medicii s-au deplasat aproape de domiciliul pacienților și i-au consultat fără să le ia bani, este minunat. Bolnavilor le este mult mai ușor să vină la control în sat, decât să meargă la spital, în altă localitate. În plus, recuperare cardiacă neplătită nu se mai face nicăieri. Echipa medicală este caldă, apropiată de pacienți și rezolvă probleme grave. Eu cred cu tărie în prevenție. E nevoie de prevenție și susțin cu bucurie astfel de programe”, ne-a spus dr. Irina Martinescu, medicul care înțelege durerea din sufletul bolnavului și caută să-i ofere alinare, negreșit.

Investigațiile de care au beneficiat pacienții de la Mogoșoaia

Cei care au profitat de faptul că s-au deplasat specialiștii în comuna lor, cu aparatura necesară și n-au mai fost nevoiți să piardă timp pe drumuri ca să ajungă la spitalele din București sau din împrejurimi, care au secții de profil, au beneficiat de mai multe investigații gratuite. Care sunt acestea?

 determinarea pulsului,

 măsurarea tensiunii arteriale,

 testarea capacității pulmonare,

 electrocardiogramă,

 ecografie cardiacă, acolo unde a fost cazul,

 consiliere alimentație sănătoasă,

 anchetă alimentară pentru a se putea stabili, ulterior, un regim alimentar adecvat problemeor de sănătate pe care le prezintă fiecare pacient în parte.