Nimeni nu poate contesta că în cei 7 ani de mandat ai primarului Niculae Cismaru, comuna Brănești a cunoscut o transformare radicală. Transformările se văd la tot pasul, iar numărul proiectelor duse la bun sfârșit este și el impresionant. Dar edilii nu se opresc aici. Proiectele de viitor, s-au cele aflate în curs de executare sunt la fel de numeroase ca și până acum.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 460, ediția print

Și, s-ar putea spune că, uneori, singurul obstacol în realizarea lor sunt fondurile insuficiente necesare demarării proiectelor. Dar nici acest lucru nu-l descurajează pe Niculae Cismaru, care depune eforturi asidue pentru găsirea surselor de finanțare, eforturi încununate de succes mai întotdeauna.

Asfaltarea străzilor comunale rămâne o prioritate

În Brănești mai există, încă, străzi neasfaltate. Cauza este simplă: încă nu au fost introduse rețele de utilități pe acestea. Dar de îndată ce acest lucru se va întâmpla, negreșit, și ele vor avea parte de modernizarea multașteptată de către cei care locuiesc pe ele.

În prezent, însă, există mai multe proiecte de modernizare a unor străzi din comună, care îndeplinesc condițiile arătate mai sus, cu mai multe surse de finanțare, mai exact trei, după cum ne-a informat viceprimarul comunei Cornel Stancu.

Astfel, cel mai amplu proiect este cel finanțat din fonduri europene, în cadrul PNDR, prin Agenția pentru Finan­țarea Investițiilor Rurale (AFIR), cu un buget total de 5.708.087,53 lei, din care 4.539.000 lei reprezintă bani europeni.

„În cadrul acestui proiect, care însumează circa 40 de kilometri de drumuri, se va realiza modernizarea infrastructurii rutiere de interes local pe următoarele străzi: Oituz, Violetelor, Ilfov, Cătălin Hîldan, Negru Vodă, din satul Brănești, Brașov, Arad, Intrarea Constanța, Intrarea Brașov, Calea București, Alba Iulia, Timișoara, Alexandru Brănișteanu, din satul Pasărea și Războieni, din Vadu Anei”, ne-a spus viceprimarul.

Acestui proiect i se adaugă cel finanțat printr-o asociere cu CJ Ilfov, cu o valoare de 7.728.489,32 lei din care 3.500.000 sunt bani de la județ. Vor fi astfel modernizați 11 kilometri de drumuri, după cum urmează: străzile Posada, Neajlov, 1 Decembrie, Libertății, Doina, Lotrului, 24 Ianuarie, Tismana, Sudului, Tineretului, Islaz, Intr. Doina, din satul Islaz, Mărășești, 9 Mai, Nufărului, din Brănești și Orăștie, Cluj, Deva, Intr. București, din Pasărea.

În fine, cel de-al treilea proiect va fi finanțat din fonduri de la bugetul local și din accesarea unui credit bancar de către Primăria Brănești. El va avea în vedere modernizarea străzilor I.L. Caragiale, M. Eminescu, Orhideelor, Pict. N. Grigorescu, Rovine, T. Vladimirescu, Vlăsiei, Înfrățirii și a ceea ce brăneștenii numesc alei pietonale (străduțe foarte înguste – n.r.) din străzile I.C. Brătianu, Ilfov, Noua, Nufărului, 9 Mai, Aurel Vlaicu, Teilor, Unirii și Victoriei.

„În felul acesta, estimăm că, până în 2020, peste 90% dintre străzile comunei noastre vor fi asfaltate, adică cele care au apă și canal”, a punctat vicele Cornel Stancu.

Continuă lucrările de canalizare

Tot în această perioadă se desfășoară lucrări de introducere a rețelei de canalizare pe străzile care nu au fost încă racordate la sistem.

„În prezent, Primăria Brănești ar în derulare un contract cu societatea de gospodărie comunală a primăriei – GMT, pentru aleile – ulicioarele mici care au mai rămas. Totodată, mai avem străzile care vor intra la asfaltare, Ilfov și Violetelor, ale căror rețele de apă și canalizare vor fi executate de Apă Canal Ilfov SA și urmează, începând din anul viitor, tot ACI SA să execute proiectul nou pe fonduri europene din cadrul Masterplanului II de apă și canal. De asemenea, Primăria Brănești va depune un proiect la Ministerul Dezvoltării pentru extinderea rețelelor de apă și canal începând de la strada Crăița, strada Soarelui și legătura satului Vadu Anei cu Brănești. Cei de la ACI SA vor introduce rețeaua de apă, iar noi venim cu cea de canalizare. Iar după ce vom realiza aceste lucrări pe strada Soarelui, vrem să depunem un proiect la MDRAP pentru asfaltarea acestei străzi”, ne-a precizat vicele.

Adăpost pentru câinii comunitari, în Brănești

O investiție importantă, cu o valoare de 3 milioane de lei, este cea care are în vedere construirea unui adăpost pentru câinii comunitari, cu o capacitate de circa 220 de animale, ale cărei lucrări se află într-o stare avansată de execuție.

Adăpostul va fi alcătuit dintr-o clinică veterinară cu o suprafață de 239 mp, în care se vor afla o sală de examinare, o sală de pregătire, una de operație și una de recuperare, birou pentru medici, bucătărie și alte dependințe, și mai multe corpuri de clădiri cu cuști pentru câini. Vor exista 20 de cuști individuale acoperite, cu țarcurile aferente și 64 de cuști acoperite, cu țarcuri. De asemenea, se vor amplasa și un țarc de vizitare și un altul de recuperare. Vor exista, totodată alei pietonale și carosabile, precum și o parcare de incintă cu 8 locuri.

Comuna, cadastrată în totalitate

Un proiect care a demarat în anul 2018 are în vedere realizarea cadastrului pe pe întreg teritoriul comunei Brănești, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), atât în intravilan, cât și în extravilan, lucrare care va cuprinde un număr de 17 sectoare cadastrale cu aproximativ 13.000 de imobile.

De lucrări se ocupă două firme specializate – Komora Engineering și Geopixel. Geopixel a preluat sectoarele aflate la nord de calea ferată care desparte localitatea, iar Komora, pe cele aflate la sud de magistrala feroviară.

Robert Văleanu, reprezentantul Geopixel, ne-a informat că în prezent au loc lucrări în derulare în sectorul cadastral 6, cu peste 1.500 de imobile, cu o suprafață estimată de 384 de hectare, prin urmare sunt în etapa de măsurare și de colectare a actelor.

La rândul său, Horia Rădulescu – Komora Engineering – ne-a spus că au fost finalizate lucrările pe un alt sector cadastral. „A fost terminată lucrarea pe sectorul cadastral 10, cu o suprafață de 342 ha, compus din 1.860 de imobile, dintre care 200 aveau deja cadastru, care a fost convertit deja în aplicația eTerra 3. În prezent, este în derulare cadastrarea sectorului 18, cu 1.700 de imobile”, a precizat acesta.

Aceste sectoare fost prioritare, deoarece, după cum am aflat de la viceprimarul Cornel Stancu, în cele două zone au fost create două artere cu lățimea de 12 metri care vor face legătura cu autostrada A2. Pentru realizarea acestui proiect, a fost deja semnat un un acord de asociere cu Consiliul Județean Ilfov, prin care se va realiza o parte din finanțarea lucrărilor .