Candidatul PNL la funcția de primar al comunei Chiajna, Petre Anghel, continuă, alături de voluntari acțiunile de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate.

”Uniți suntem puternici! Am reușit să demonstrăm că solidaritatea este cel mai important motor în aceste zile. Am reușit printr-un gest mic să aducem zâmbetul pe față celor aflați în nevoie”, a precizat Petre Anghel pe pagina de Facebook.

De la începutul proiectului au fost făcute donații către 23 de familii. Proiectul a mers foarte bine și pe partea de achiziționare de produse pentru persoanele aflate în izolare sau care din dorința de a se proteja, nu au dorit să iasă din case. Pentru aceste persoane am fost făcute 57 de livrări.

Petre Anghel a mai atras atenția că există persoane care au rămas fără un loc de muncă, fără veniturile necesare traiului de zi cu zi. ”De aceea, îl somez pe primarul Minea să treacă de urgență la crearea unui mecanism prin care să se acorde ajutoarele sociale celor care au rămas fără niciun venit. Ajutorul social îl poate primi orice persoană care nu are venitul minim garantat. În aceste momente, când suntem în stare de urgență, nu mai este nevoie de ancheta socială, iar ajutorul se poate acorda în baza unei cereri, urmând ca mai târziu să se facă verificările de rigoare. Primăria comunei Chiajna trebuie să pună la dispoziție și să facă cunoscut un număr de telefon, o adresă de email și alte mijloace de comunicare, astfel încât cetățenii care sunt într-o situație dificilă să beneficieze de acest ajutor. De asemenea, îi solicit primarului în funcție să acorde cât mai repede ajutorul social pentru beneficiarii actuali, să nu existe întârzieri la plata acestora. Suntem într-o situație grea, nu e timp de politică, de campanii de imagine”, potrivit lui Petre Anghel.

Mai multe autobuze pe linia R 434

Pe de altă parte, Primăria Chiajna a anunțat suplimentarea numărului de autobuze STB pe linia R434. ”La solicitarea instituției noastre, operatorii STB au suplimentat numărul autobuzelor de pe linia R434, conform graficelor”, anunță primăria.

 

Soluții cu dezinfectante la toate blocurile

 

Primăria Chiajna a anunțat că începând de sâmbătă, 4 aprilie, s-a început montarea dispozitivelor cu soluții dezinfectante la toate intrările în blocurile de locuințe și în alte spații publice, conform prevederilor art. 16 (1) din Ordonanța Militară nr. 4/2020. ”Pentru grăbirea procesului de montare a dispozitivelor, dar și pentru indentificarea imediată a tuturor spațiilor, instituția noastră sugerează ca reprezentanții asociațiilor de locatari care nu au fost contactați de lucrătorii primăriei, să apeleze numărul de telefon 0770 114 557”, informează primăria.

Referitor la informațiile apărute online potrivit cărora substanța dezinfectantă procurată în condițiile art. 16 (1) din Ordonanța Militară nr. 4/2020, este doar un ”gel de mâini cu proprietăți igienizante, dar asta nu înseamnă că substanța are și rol de dezinfectant”, Primăria Chiajna precizează că ”sunt simple fabulații menită să inducă în eroare, încercând să se creeze panică în rândul cetățenilor localității noastre. Credem cu fermitate că aceste speculații nu își au rostul acum când trebuie să strângem rândurile, să fim uniți ca niciodată în lupta cu acest inamic invizibil și să urmăm recomandările autorităților și să ne informăm doar din surse oficiale. Mai jos, găsiți toate informațiile oficiale legate de concentrația de alcool care se recomandă, accesând site-ul oficial al Ministerului Sănătății, secțiunea CORONAVIRUS (Covid-19).

01.04.2020.

Se reiau operațiunile de dezinfecție în toate spațiile publice și private. Noi modificari STB

Primăria Chiajna a anunțat că începând cu data de mâine, 2 aprilie 2020, se reiau operațiunile de dezinfecție în toate spațiile publice și private. Substanțele folosite sunt virucide și bactericide și vor fi pulverizate din atomizoare.

”În acest sens, venim cu rugămintea de a urmări postările noastre pentru a vedea în timp real unde se află echipele de dezinfecție pentru a le facilita deschiderea barierelor sau a ușilor de la intrarea în scările de bloc”, potrivit anunțului pistat p pagina de Facebook. Echipele vor începe dezinfectia cu străzile Tineretului și Rezervelor.

Primăria comunei Chiajna a mai anunțat că miercuri 1 aprilie, utilajele firmei de curățenie stradală au efectuat operațiuni de dezinfecție cu substanțe pe bază de clor pe străzile 1 Decembrie 1918, I.L. Caragiale și Eroului.

În altă ordine de idei, primăria anunță că potrivit STB SA, numărul autobuzelor care operează pe trasee este redus cu 40 la sută, începând cu data de 1 aprilie.

Mai multe detalii aflați accesând site-ul STB. http://www.stbsa.ro/mobile/comunicat1.php?nrcom=1238

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 494

Mobilizare pentru seniori

Candidatul PNL la funcția de primar al comunei Chiajna, Petre Anghel, a precizat că este mândru de tinerii voluntari care sprijină livrările cu toate cele necesare seniorilor.

”Nu uitați, dacă sunteți seniori, oameni cu dizabilități sau sunteți în izolare, ne puteți
contacta la numărul de telefon 0736.56.30.30, iar noi vă vom livra produsele acasă, gratuit! Dumneavoastră plătiți doar alimentele cerute!”, precizează Petre Anghel.
La rândul său, Primăria comunei Chiajna a dispus măsuri de sprijinire a persoanelor de
peste 65 de ani fără susținători sau altă formă de ajutor, în vederea minimizării expunerii
acestora în afara locuinței. În acest sens, s-a trecut la identificarea persoanelor care
au nevoie de apă, alimente de bază și lucruri de igienă personală.
Persoanele care se încadrează în prevederile art. 8 din Ordonanța Militară 4 pot solicita sprijin pe adresa de e-mail registatura@primariachiajna.ro, sau pot suna la numărul de telefon 021.436.11.22 (în intervalul orar 8:00-16:00), ori pe mesageria paginii oficiale de facebook a Primăriei Chiajna, facebook.com/PrimariaChiajnaIlfov.